O întâmplare amuzantă

     În urmă cu două veri, în vacanță, eram la bunica, într-un sat de munte pierdut între coline cu livezi umbroase, grădini îmbelșugate și ape limpezi.

 Mă bucuram din plin de timpul petrecut cu bunica în gospodărie, ajutând-o la diverse treburi, dar și de cel petrecut cu prietenii cu care colindam dealurile în căutarea de ciuperci.      Nimic nu îmi plăcea, însă, mai mult, decât să mergem la scăldat duminica în râul de la marginea satului. Acolo pierdeam noțiunea timpului, când ne zbenguiam în apele răcoroase și aprigi ale râului.

     Într-una din zile, însă, bunica m-a rugat să o însoțesc la biserică, lucru pe care îl făceam cu plăcere, de altfel, mai ales că nu se întâmpla prea des. I-am zis  bunicii că o însoțesc, dar mintea mea era în cu totul altă parte, la scăldat alături de tovarășii mei de joacă de care știam că sunt acolo.

 Mi-am amintit de pățania lui Nică din „Amintirile” lui Creangă, dar nu mă gândeam că bunica ar face același lucru ca și mama autorului. Dar l-a făcut...m-a lăsat și pe mine fără de haine, să îmi dea o lecție ca să nu mai mint. Se pare că și bunica cunoaște opera lui Creangă și este de acord cu pedeapsa aplicată.
    Lecția am învățat-o și încă râd cu bunica atunci când ne amintim de figura spășită pe care o aveam când m-am întors de la scăldat fără haine și rușinat.