11 modele de Subiect II- EN (compuneri libere)

 1. Scrie o compunere de 10-15 rânduri, cu titlul ,,Bunicul meu” , care să înceapă cu următorul enunț: ,,Îmi amintesc cu drag de casa bunicilor mei și de primii ani ai copilăriei, când...”

2. Scrie o compunere de 10-15 rânduri, în care să povestești o întâmplare care ar putea risipi tristețea unei zile mohorâte de toamnă. Vei folosi narațiunea și descrierea ca moduri de expunere.

3. Scrie o compunere de 10-15 rânduri, în care să prezinți sentimentele pe care le trăiești de fiecare dată când vine primăvara. Vei folosi descrierea.

4. Scrie o compunere de 10-15 rânduri, în care să povestești o întâmplare hazlie trăită de tine de când ești elev.

5. Scrie o scrisoare de 10-15 rânduri, adresată vărului tău Adrian, în care îi povestești un film pe care l-ai văzut recent și te-a impresionat.

6. Redactează o descriere de 10-15 rânduri, care să constituie partea finală a unei narațiuni, pornind de la exprimarea: ,, După ce confruntarea dintre roboți și oameni s-a sfârșit...”

7. Redactează un text narativ de 10-15 rânduri, în care să valorifici termenii următoarelor câmpuri semantice: astronaut, călătorie, aventură.

8. Scrie o compunere de 10-15 rânduri, în care să prezinți o întâmplare petrecută în timpul vacanței, într-un sat pe malul Dunării. Include o secvență dialogată și una descriptivă!

9. Scrie un text argumentativ de 10-15 rânduri, în care să argumentezi pro sau contra că aspectul unei camere reflectă personalitatea celui care locuiește în ea sau nu.

10. Scrie o pagină de jurnal de 10-15 rânduri, care să cuprindă prezentarea unei emoții trăite în timpul vizitei atelierului unui sculptor. Vei introduce o secvență narativă, una descriptivă și una explicativă.

11. Scrie un email de 10-15 rânduri, adresat unei personalități din orașul tău, prin care să o convingi să îți acorde un interviu pentru revista școlii. Vei introduce o secvență descriptivă și una argumentativă.

Compunere EN- 2025

 

 

Compunere EN- 2025

 

Compunere EN- 2025

 

Prezentarea unei cărți

 

Scrisoarea

 vezi și:👇

Cererea

Model de descriere. Despre un răsărit marin

 

Compuneri de nota 10 (modele)

 Compuneri de nota 10 – RomanaBAC.com

Redactarea compunerii - Stilul ( Cum primiți cele 8 puncte pentru redactare la examen?)

 Pentru a primi cele 8 puncte de la redactarea compunerii trebuie să respectați niște calități generale ale stilului precum:

1. 👉marcarea paragrafelor cu alineate
2. 👉coerența textului (enunțuri clare și logice)
3. 👉proprietatea termenilor folosiți (alegerea cuvintelor potrivite pentru context)
4. 👉corectitudine gramaticală (respectarea regulilor gramaticale)
5. 👉claritatea exprimării (succesiune logică, evitarea ambiguității)
6. 👉normele ortografice (folosiți cratima corect)
7. 👉normele de punctuație (puneți . , ! ? unde trebuie)
8. 👉lizibilitatea (scris citeț, frumos)

Întâmplare în timpul unui spectacol de teatru

 Scrie un text narativ, de cel puțin 150 de cuvinte, în care să prezinți o întâmplare petrecută în timpul unui spectacol de teatru, incluzând o secvență dialogată, de cel puțin patru replici, și una descriptivă, de cel puțin 30 de cuvinte.

    Cu ocazia zilei mele de naștere, anul acesta am decis împreună cu prietenele mele să petrecem cum nu am mai făcut-o niciodată, vizionând o piesă de teatru. Urmărisem un afiș de mult timp în care se făcea publicitate celei mai de succes comedii  din istoria teatrului românesc, ,,Titanic vals” de Tudor Mușatescu, în regia lui Dan Tudor, care avea premieră chiar pe 13 aprilie.

 Prietenele au fost foarte încântate de idee:

- Da, ce frumos ar fi!  au spus toate într-un cor.

-Vom cere autografe actorilor preferați, am completat eu. Joacă Maria Buză!

-Și Aurelian Temișan, spune Ioana.

-Va fi o seară de neuitat! am exclamat toate surâzând.

    Clădirea Teatrului Național este impresionant de frumoasă, fidelă construcțiilor din anii 70. Spectacolul avea loc în Sala Mare, o sală impozantă, cu trei rânduri de loji, tavan îmbrăcat în lumini elegante și scaune roșu regal. Foaierul era completat de busturile unor personalități importante din lumea teatrului semnate de sculptori cunoscuți. 

    Subiectul piesei ne-a ținut doar în râs. Rolul lui Spirache s-a potrivit ca o mănușă actorului.

 La un moment dat, se aude un mieunat. O secundă actorii s-au oprit. O pisică a urcat pe scenă. Noi ne uitam una la alta nedumerite. Asta făcea parte din piesă sau era un accident? Actorii și-au reluat jocul cu pisica în decor ca și cum făcea parte din regie. 

Desigur că, după ce cortina a coborât, pe lângă autografe, eu am luat și pisica acasă. A fost cadoul cel mai frumos de ziua mea!

😻

👉Sfat 1 : dacă avem de făcut o compunere despre un spectacol de teatru, vă rog să utilizați cât mai multe cuvinte  din câmpul lexical al teatrului!👸

👉Sfat 2: dacă avem de povestit o întâmplare, nu povestim ce am făcut toată ziua, ne limităm la o întâmplare din ziua respectivă! 👌

    

Cererea

 👉este un document prin care se solicită eliberarea unor documente sau rezolvarea unor probleme în mod oficial.

Model:

Domnule Director,

     Subsemnatul, Pop Adrian, elev în clasa a VII-a A, vă rog să îmi aprobați înscrierea la cursul de teatru, care se va desfășura în incinta scolii, în fiecare sâmbătă.

     Menționez că îmi doresc să particip la acest curs deoarece sunt pasionat de teatru și doresc să îmi dezvolt abilitățile actoricești.

24.04.2023.                    Cu respect,

Sibiu.                          Pop Adrian

D-lui Director al Școlii Gimnaziale Nr 2 , Sibiu, Jud. Sibiu 

O întâmplare amuzantă

     În urmă cu două veri, în vacanță, eram la bunica, într-un sat de munte pierdut între coline cu livezi umbroase, grădini îmbelșugate și ape limpezi.

 Mă bucuram din plin de timpul petrecut cu bunica în gospodărie, ajutând-o la diverse treburi, dar și de cel petrecut cu prietenii cu care colindam dealurile în căutarea de ciuperci.      Nimic nu îmi plăcea, însă, mai mult, decât să mergem la scăldat duminica în râul de la marginea satului. Acolo pierdeam noțiunea timpului, când ne zbenguiam în apele răcoroase și aprigi ale râului.

     Într-una din zile, însă, bunica m-a rugat să o însoțesc la biserică, lucru pe care îl făceam cu plăcere, de altfel, mai ales că nu se întâmpla prea des. I-am zis  bunicii că o însoțesc, dar mintea mea era în cu totul altă parte, la scăldat alături de tovarășii mei de joacă de care știam că sunt acolo.

 Mi-am amintit de pățania lui Nică din „Amintirile” lui Creangă, dar nu mă gândeam că bunica ar face același lucru ca și mama autorului. Dar l-a făcut...m-a lăsat și pe mine fără de haine, să îmi dea o lecție ca să nu mai mint. Se pare că și bunica cunoaște opera lui Creangă și este de acord cu pedeapsa aplicată.
    Lecția am învățat-o și încă râd cu bunica atunci când ne amintim de figura spășită pe care o aveam când m-am întors de la scăldat fără haine și rușinat.

Povestirea unui film

     Filmul meu preferat este ecranizarea cărții ,,Marele uriaș prietenos” de Roald Dahl, pe care l-am descoperit datorită doamnei profesoare de limba și literatura română care  ni l-a proiectat în clasă în ,,Școala Altfel”.

    Este un film emoționant, plin cu aventuri despre o fetiță de la orfelinat, care este răpită de un uriaș de pe alte meleaguri îndepărtate, care se ocupa cu colecționarea de vise pe care le ducea oamenilor noaptea, în timp ce dormeau. 

Deoarece l-a zărit, în timp ce citea pe ascuns și toți ceilalți copii dormeau, ea este răpită și dusă peste mări și țări, la el acasă.

     Doar că pe acele tărâmuri locuiau și alți uriași periculoși care mâncau oameni, așa că viața fetiței este în pericol. Încep o serie de aventuri prin care cei doi protagoniști trec, mai amuzante sau mai periculoase care îi fac să devină cei mai buni prieteni. 

Filmul este regizat magistral de Spielberg și conține efecte speciale care îți bucură ochii. Limbajul uriașului este plin de umor, deoarece este bâlbâit, și câteva scene amuzante si emoționante m-au făcut să vreau să îl revăd pentru a prețui  puterea imaginației și valoarea prieteniei.

O întâmplare din timpul unui test

     Eram în ultimele săptămâni ale anului de școală si toți eram concentrați la maxim, deoarece erau săptămânile cu cele mai multe teste, cele de sfârșit de an. Era luna mai si afara era din ce în ce mai cald și mai frumos, dar niciunul dintre noi nu avea timp să iasă în parc sau pe teren la un meci de baschet.

    Într-una din zile, însă, s-a întâmplat ceva care ne-a amuzat pe toți. Eram în clasă, în timpul testului la matematică, ultimul test, de fapt, dar si cel mai greu. Toți scriam concentrați, cu mintea plinî de calcule și de socoteli, dar mai ales problemele de geometrie ne dădeau bătăi de cap. 

Deodată pe geamul deschis a intrat un fluture magnific. Avea aripile mari, catifelate și colorate intens cu o multitudine de nuanțe, de la roșu aprins la un albastru profund. Fluturele s-a învârtit de mai multe ori prin clasă, fiind atras mai mult de plantele care se aflau pe ici și pe colo. 

Domnul profesor de matematică urmărea fluturele cu multă atenție, de parcă nu mai văzuse niciodată așa ceva până atunci. Ce-i drept, fluturele era chiar frumos.

 „Ce-ar fi, mi-am șoptit în gând, să se așeze pe umărul meu... ?” si, spre surprinderea mea, după câteva clipe, fluturele s-a oprit din zbor si mi s-a așezat pe umăr, așa cum îmi dorisem.
     Nu a plecat de acolo tot restul orei, iar toți colegii mă priveau invidioși. Am făcut cel mai bun test la matematica din viața mea și am luat nota zece cu felicitări... cred că datorită acelui fluture minunat care m-a inspirat.

O întâmplare din excursie

 Se înserase deja când autocarul nostru a ajuns, după cum era programat în itinerarul excursiei de vara trecută, în satul Vutcani, localitate care aparține județului Vaslui.

 Când ghidul ne-a arătat niște pliante cu zona respectivă, oboseala ne-a trecut imediat și am devenit curioși să cunoaștem satul preotului celebru Vasile Vasilache.

 Timpul a zburat foarte repede. La coborârea în sat, se vedea frumoasa biserică veche în care arhimandritul a slujit. Era o bucurie pentru noi să știm că pășim pragul unei clădiri care data din anii 1900. 

M-am lăsat purtat pe aripile imaginației și nici nu am observat când liniștea s-a lăsat în jurul meu. Rămăsesem singur pe platforma clădirii. Am zărit un preot care ieșea din casa parohială. Bucuros, m-am îndreptat spre el pentru a afla mai multe lucruri despre viața preotului Vasilache. 

Am adunat grupul și am intrat în biserică. Părintele Ștefan ne-a făcut cunoștință cu viața arhimandritului și ne-a prezentat cartea ,,Gânduri despre Vutcani și vutcăneni’’, o frumoasă și documentată monografie a comunei în care ne aflam.

Deodată, am auzit un țipăt. Unul dintre colegii mei era urcat în clopotnița bisericii. Am înghețat de spaimă. Nu voia să coboare, însă părintele l-a convins să o facă, deoarece urma și mai aveam de vizitat alte obiective fascinante: școlile, căminul, biblioteca, Muzeul Țăranului, dar și meleagurile sale liniștite.

După ce am vizitat toate obiectivele pe care ni le-am propus, ne-am îndreptat bucuroși către autocar. Din această călătorie a izvorât cea mai frumoasă amintire pe care voi dori să o păstrez în sufletul meu pentru tot restul vieții.

 

O întâmplare petrecută la grădina zoologică

 

    Râd și acum când îmi amintesc de ziua în care am fost împreună cu părinții mei la Grădina Zoologică din oraș.

     Acolo erau mai multe sectoare în care trăiau diverse animale, care de care mai frumoase și înfiorătoare: lei, crocodili, căprioare, șerpi gigantici și ponei.

     Furat de frumusețea maimuțelor și luând exemplu de la ceilalți oameni prezenți , m-am apropiat de cușcă pentru a face o poză unei maimuțe mici, care se dădea într-un leagăn improvizat pe o creangă. Privind prin obiectiv  pentru a prinde cât mai bine maimuța în cadru, nu am băgat de seamă că, dintr-o altă parte a cuștii, o maimuță s-a apropiat pe furiș de mine. Într-o fracțiune de secundă, până să reușesc să apăs pe buton pentru a face poza, maimuța a pus mâna pe aparatul foto și mi l-a smuls din mână. Maimuța a început să alerge cu aparatul meu, iar eu împreună cu părinții  strigam și ne agitam disperați în fața ei, cu gândul că, poate de țipetele noastre, ne va returna obiectul însușit pe nedrept.

    La un moment dat, a apărut un îngrijitor care fusese alertat de strigătele noastre. Ne-a certat pentru ceea ce am făcut, iar după câteva minute de negocieri cu maimuța și după ce a încercat să o momească cu fructele cu care era înarmat, îngrijitorul a reușit să o ademenească  și să-mi recupereze aparatul.             Acesta mi-a înmânat camera și eu i-am mulțumit pentru tot ajutorul pe care mi l-a acordat. Nu avea nicio stricăciune și, curios cum sunt, am verificat dacă  am reușit  să imortalizez maimuța pentru care mă apropiasem de gard. Am observat că nu era nimic fotografiat, însă, în schimb, maimuța își făcuse o serie de fotografii atunci când râdea de disperea mea. 

    Am început să râdem cu toții și ne-am îndreptat spre ieșire, amuzați și bucuroși că totul se terminase cu bine.

O întâmplare la muzeu

     Cu emoție, îmi amintesc de o zi pe care am petrecut-o alături de colegii mei și de doamna dirigintă la Muzeul Antipa din București. Ideea a aparținut doamnei, iar noi ne-am bucurat din plin. 

Când am ajuns, două porți uriașe, ferecate și o clădire gigantică ne îndemnau să pășim în interior pentru a-i cunoaște povestea. Pătrunși în interiorul muzeului, exponate precum fosile și obiecte vechi ne-au captat atenția.

     În colectivul nostru se afla un băiat neastâmpărat, pe nume Alex. În timp ce ne plimbam prin toate galeriile, minunându-ne, Alex își băga nasul peste tot. Am văzut o vază foarte veche din lut și care era frumos decorată, însă colegul nostru, curios, a atins vaza cu mâna, cu toate că supraveghetorii i-au făcut semne că era interzis atingerea lucrurilor. Am văzut fosilele unui dinozaur foarte mare, care era foarte fascinant, iar minunatul Alex s-a gândit să urce pe postamentul unde se aflau pentru a le vedea de aproape. S-a sprijinit de o fosilă ca să se poată urca și, deodată, totul s-a dezechilibrat și a căzut, iar unele dintre piese s-au rupt. Cu toții am rămas muți, iar doamnei diriginte îi era jenă de fapta săvârșită de tânărul nostru.

     În acel moment, a venit ghidul  muzeului și a  telefonat părinților lui Alex, pentru a-i chema la muzeu. Părinții lui au trebuit să plătească toate pagubele, iar colegul nostru neastâmpărat, de atunci, a devenit un sfânt.

    A fost o zi cu final nefericit, care a pus o etichetă rușinoasă clasei noastre, însă educativă, deoarece am învățat că într-o vizită trebuie să fim liniștiți și educați.

O întâmplare în timpul unei ore

 

    Cu bucurie în suflet, îmi amintesc de una dintre cele frumoase ore pe care le-am petrecut la școală. Era o zi frumoasă de primăvară, iar noi ne pregăteam de ora de limba și literatura română. Cu toții eram curioși de noua lecție pe care doamna profesor urma să ne-o predea.

    În mod neobișnuit, doamna profesor a apărut însoțită de poeta Ana Blandiana. Nu ne venea să credem! Abia atunci am înțeles că ora va fi dedicată poeziei contemporane. Ne-a rugat să facem liniște și să o ascultăm pe distinsa poetă, dar să și adresăm întrebări în ceea ce privește curiozitățile noastre despre poezia sa. 

    Aveam emoții, dar glasul poetei transmitea căldură și liniște. Ne-a recitat câteva poezii, însă noi i-am demonstrat că o prețuim, aducându-i la cunoștință toate informațiile pe care le știam despre dumneaei.

    Timpul trecea, iar noi nu voiam să se termine aceste clipe. La final, am fost bucuros, deoarece am reușit să-mi împlinesc un vis, acela de a primi un autograf și o carte cadou. Ajuns în fața doamnei Blandiana ceva s-a întâmplat. Nu puteam să înțeleg. Am leșinat de emoție. Doamna profesor împreună cu colegii mei m-au dus la cabinet. Mi-am revenit și am putut participa până la final la distinsul eveniment.

    A fost o zi fascinantă pe care nu o voi uita și din care am înțeles că visul poate deveni realitate, dar e bine să știi să-ți controlezi emoțiile.

O intâmplare despre o pasiune

 

    Cine nu și-ar dori să trăiască pentru câteva ore într-o altă lume? 

Mi-aduc aminte că era o zi mohorâtă, iar fratele meu a decis să ieșim dintr-o monotonie care își făcuse simțită prezența.

Atunci am constat un lucru neobișnuit. Fratele meu se deghizase într-un robot. Am început să râd și nu-l credeam în stare să dea în mintea copiilor. L-am acceptat și l-am urmat unde voia el să mergem.

 M-a condus pe un platou in centrul orasului, unde se desfășura un festival al roboților. Știam că robotica era una dintre pasiunile lui, dar să transforme acest ideal într-o realitate, desigur, mi se părea imposibil. Mă uitam surprins de ceea ce vedeam, de formele diferite ale roboților și de costumele care erau unice. Sunetele pe care le emiteau nu erau deranjante. Încercam să mă obișnuiesc cu ideea că sunt într-o lume ireală, fără sentimente și fără oameni. Timpul trecea și parcă eu mă acomodam cu ideea că nu este imposibil să trăiești în lumea roboților.

La un moment dat, mi-am făcut curaj și m-am apropiat de un uriaș. Era robotul cel mai mare. I-am zâmbit și l-am întrebat de ce există, dacă nu gândește, nu simte și nu vorbește. A fost un șoc pentru mine să aflu în acea clipă că acel robot vorbea și era precum un om. Mi-a demonstrat că poate să-mi răspundă și să-mi găsească soluții la orice problemă pe care o aveam.

Am plecat încântat și nu-mi venea să cred ce clipe de neuitat am petrecut într-o lume fantastică. A fost o zi pe care nu o voi uita și din care am învățat că e bine să nu judeci nimic până nu îi descifrezi misterele.

O faptă bună

     Cu ghiozdanul în spate, zâmbind soarelui de dimineață, care numai pentru mine apăruse așa de devreme, am pornit către școală.

     Mă felicitam în gând pentru comportamentul meu din ziua trecută, care o făcuse pe mama să fie atât de  generoasă, așa că azi, banuții pe care îi aveam în buzunar îmi dădeau convingerea că cel puțin o ciocolată cu alune de la bufetul școlii va fi doar a mea.

    În drum, m-am hotărât să mă opresc la librăria de la colt pentru a vedea dacă al doilea volum al seriei polițiste pe care o devoram se afla deja pe raft. Când am intrat, privirea mi-a fost atrasă de un băiețel de vreo zece ani. Acesta  purta în spate, ca și mine, un ghiozdan, dar mult mai uzat decât al meu, ceea ce m-a făcut să intuiesc că nu era străin de greutățile financiare. Când vânzătoarea i-a spus prețul caietului și al creioanelor, copilul s-a scotocit în buzunar și i-a întins câteva monede, insuficiente însă. Glasul strident al femeii care îl refuza și tristețea din ochii micuțului m-au făcut să am gestul aproape automat de a interveni și de a-i oferi bănuții mei de buzunar.

    Fericirea de pe fața băiatului și convingerea că am făcut un gest frumos mi-au lăsat un gust dulce, mai dulce decât al oricărei ciocolate cu alune…