Viața mea se luminează de Nichita Stănescu

 

 Vara de George Coșbuc

Priveam fără de ţintă-n sus -

Într-o sălbatică splendoare

Vedeam Ceahlăul la apus,

Departe-n zări albastre dus,

Un uriaş cu fruntea-n soare,

De pază ţării noastre pus.

Şi ca o taină călătoare,

Un nor cu muntele vecin

Plutea-ntr-acest imens senin

Şi n-avea aripi să mai zboare!

Şi tot văzduhul era plin

De cântece ciripitoare.

Privirile de farmec bete

Mi le-am întors către pământ -

Iar spicele jucau în vânt,

Ca-n horă dup-un vesel cânt

Copilele cu blonde plete,

Când saltă largul lor vestmânt.

În lan erau feciori şi fete,

Şi ei cântau o doină-n cor.

Juca viaţa-n ochii lor

Şi vântul le juca prin plete.

Miei albi fugeau către izvor

Şi grauri suri zburau în cete.

Cât de frumoasă te-ai gătit,

Naturo, tu! Ca o virgină

Cu umblet drag, cu chip iubit!

Aş vrea să plâng de fericit,

Că simt suflarea ta divină,

Că pot să văd ce-ai plăsmuit!

Mi-e inima de lacrimi plină,

Că-n ea s-au îngropat mereu

Ai mei, şi-o să mă-ngrop şi eu!

O mare e, dar mare lină -

Natură, în mormântul meu,

E totul cald, că e lumină!