Citeşte cu atenţie textul de mai
jos şi scrie răspunsul pentru fiecare cerinţă:
„Într-un orăşel neînsemnat, se afla un
restaurant sărăcăcios. Acolo se adunau, la vremea mesei, muncitorii de la o fabrică
vecină. Erau lucrători săraci şi nu le dădea mâna să se înfrupte din multe
feluri. Aşa că ştergeau cu miez de pâine sosul farfuriilor până ce nu mai
rămânea nimic în urma lor.
În preajma birtului se oploşise un
câine slab şi flămând ca vai de el. Dădea târcoale meselor, dar nu se alegea cu
mare lucru. Abia înfuleca, pe ici-colo, câteva firmituri căzute pe sub scaune. Să capete un os ori o bucată muiată în
sos gras, nici vorbă de aşa ceva! Câinele se lingea pe bot şi îşi strâmba
gâtul, tot aşteptând să se milostivească vreun muşteriu.
De la o vreme, băgă el de seamă cum
mergea orânduiala birtului. Ca să-şi împuţineze cheltuielile, stăpânul nu
tocmise niciun băiat ori o fată de serviciu. Fiecare client se ducea singur la
oblonul dinspre bucătărie, suna un clopoţel, îşi căpăta porţia o lua şi pleca
la masă cu farfuria plină.
„Hm! Îşi spuse câinele în sine, într-o bună zi. Mi
se pare că e rost să mă înfrupt şi eu dacă
voi avea puţin noroc”.
Zis şi făcut. A aşteptat până ce au
plecat muncitorii de la masă. Apoi s-a apropiat de oblon şi a tras cu
dinţii de frânghia clopoţelului. Clopotul a sunat, oblonul s-a deschis şi
bucătăreasa a pus, ca de obicei, o farfurie plină cu mâncare pe pervazul
oblonului. Nu s-a uitat să vadă cine sunase. Ştia că lucrătorii sunt nevoiaşi,
dar cinstiţi; după ce mâncau,
fiecare trecea pe la tejgheaua birtaşului să-şi plătească porţiile. Câinele se
căţără până la farfurie, înfulecă mâncarea cu mare poftă şi, după ce s-a lins
pe bot, a plecat frumuşel la
plimbare.
Azi aşa, mâine aşa, aşa o săptămână.
Începuse să se îngraşe. El era cel mai credincios client al birtului.
Dar cum ulciorul nu merge de multe
ori la apă, într-o zi pungaşul a fost prins. Cea dintâi pornire a birtaşului
l-a îndemnat să apuce mătura de coadă şi să-i dea vinovatului o lecţie
straşnică. Însă iscusinţa animalului îl înduioşase. Nu-l alungă şi nici nu-l
luă la rost.
Din acea zi îi îngădui să-şi ia
porţia pe faţă, odată cu muşteriii din fiecare zi. Câinele venea, suna clopoțelul, își
căpăta porția, apoi trecea pe la tejghea, clătinând din coadă, în semn de
mulțumire. E drept că își plătea mâncarea acum, păzind birtul și curtea de
hoți.”
(Cezar Petrescu, Câinele cel isteț)
Partea I ( 68 de puncte)
1.
Notează un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor să capete, cinstiţi, a plecat. 6 p
2.
Desparte în silabe următoarele cuvinte: clopoțelului, săptămână, strâmba. 6 p
3.
Transcrie, din text, trei cuvinte din câmpul lexical al mesei. 6 p
4.
Menționează felul următoarelor propoziții, având în
vedere alcătuirea lor și aspectul predicatului:
a.
Intrăm în clasă?
b.
Știu.
c. Ana nu mai vine cu noi! 9 p
5.
Precizează unde se petrece acțiunea din textul dat. 5 p
6.
Scrie antonimele cuvintelor au plecat, plină, vinovatului. 6 p
7. Formulează prima idee principală a fragmentului, menționând
cuvântul-cheie. 6+2 p
8. Precizează tipul sunetelor (C,V,S) din următoarele cuvinte: soare, iureș. 10 p
9. Transcrieţi pasajul care cuprinde reacţia stăpânului localului. 6 p
10. Notează câte sunete și câte litere are fiecare cuvânt: ghindă, pix, cioară. 6 p
PARTEA a II-a
(22 de puncte)
Scrie un text, de 10-15 rânduri, în care să relatezi o
întâmplare dintr-o zi de școală (din timpul unei activități sau din pauză).
În redactarea textului, vei avea în
vedere:
· Să
respecți tema și să prezinți întâmplarea sub forma unei relatări; 10 p
· Să existe
introducere, cuprins și încheiere, fiecare idee nouă fiind marcată printr-un
paragraf; 3p
· Să te
exprimi corect, clar și adecvat; 3p
· Să
respecți normele de ortografie și de punctuație și numărul de rânduri cerut; 3p
· Să atent/atentă
la aspectul textului, adică la așezarea în pagină și la felul cum scrii. 3p ( 10 puncte din oficiu
)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu