Limba și literatura română pentru clasele V-VIII

Fotografia mea
Găsiți pe această pagină de blog noțiuni explicate simplu, logic și clar, exerciții rezolvate în comentarii, modele de rezolvare a exercițiilor de la E.N. pe itemi, lecturi suplimentare necesare, rezumate, exemplificarea valorilor regăsite în textele literare studiate în gimnaziu și multe altele utile studiului limbii române. Pe scurt, aveți aici toate pârghiile necesare pentru a vă pregăti pentru evaluare. Pentru o vizualizare detaliată a materialelor, afișați vizualizarea pentru web, pe care o regăsiți la subsolul paginii!

Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Construcții sintactice. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Construcții sintactice. Afișați toate postările

29 martie 2024

Construcții pasive versus active (explicație)

 Rescrie enunțul următor, transformând construcția pasivă în construcție activă: ,, Un beneficiu extrem de important este resimțit de copiii tăi”.

👉Subiect- Predicat- Complement de agent

(Un beneficiu- este resimțit- de copiii)

Începem invers și renunțăm la predicatul pasiv, înlăturând verbul ,,este”!

Copiii tăi resimt un beneficiu extrem de important.

👉Subiect-Predicat-Complement direct

(Copiii-resimt-un beneficiu)


vezi și:👇

Construcții active versus pasive (explicație)

27 noiembrie 2023

Construcții sintactice (fișă de lucru cu rezolvări)

👉 Precizați tipul următoarelor construcții sintactice:

  1. ,,Luceafărul ” a fost scris de M. Eminescu.
  2. Pauza va fi scurtă.
  3. Mă străduiesc cu învățarea zilnic.
  4. Spectatorii au fost surprinși de viziunea regizorului.
  5. Era o zi frumoasă de toamnă.
  6. Tricoul lui avea, spunea el, aceeași culoare.
  7. Ducând o viață echilibrată, vei fi mai fericit.
  8. Contrar așteptărilor, vremea s-a îmbunătățit.
  9. Cu toate medicamentele luate, vorbește răgușit.
  10. Au fost invitați la teatru de către profesor.
👉👉Modifică enunțurile următoare, astfel încât construcțiile active să devină construcții pasive:
  1. Fotoliul ei blochează intrarea.
  2. Mihai trăsese deja cortina.
  3. Verișorii mei citesc un text dramatic.
  4. Valurile mării vor distruge castelul de nisip.
  5. Coafura aceasta ar fi schimbat-o complet pe Alexandra.
👉👉👉Modifică enunțurile următoare, astfel încât construcțiile pasive să devină construcții active:
  1. Lulu era ironizat de curteni.
  2. Locuitorii țării au fost constrânși la orbire de către Gufi.
  3. Rolul bufonului este interpretat de o actriță.
  4. Atitudinea lui Gufi fusese încurajată de Bubi.
  5. Culorile vor fi descoperite de toți.
👉👉👉👉Modifică enunțurile următoare, astfel încât construcțiile active să devină construcții impersonale:
  1. Spectatorii vor sosi la timp.
  2. Copiii râdeau în hohote.
  3. Ei călătoresc mult în timpul vacanței.
  4. Căutăm soluțiile cele mai bune.
  5. Mihai rămâne acasă.
👉👉👉👉👉Completează enunțurile, astfel încât să obții construcții concesive:
  1. Mi-am luat rămas bun de la prieteni,...
  2. Tot nu i-aș fi spus adevărul,...
  3. Nu recunoaște nimic,...
  4. Totuși nu voi pleca,...
  5. Măcar că nu are decât tei ani,...
👉👉👉👉👉👉Completează enunțurile, astfel încât să obții construcții condiționale:
  1. Ți-aș spune adevărul...
  2. Nu m-aș fi împiedicat...
  3. Vei fi admis la acest liceu...
  4. De nu ești obosit...
  5. În caz că plouă...


Rezolvări:
👉
  1. pasivă
  2. activă
  3. reflexivă
  4. pasivă
  5. impersonală
  6. incidentă
  7. condițională
  8. concesivă
  9. concesivă
  10. pasivă
👉👉
  1. Intrarea este blocată de către fotoliul ei.
  2. Cortina fusese trasă de către Mihai.
  3. Un text dramatic este citit de către verișorii mei.
  4. Castelul de nisip va fi distrus de către valurile  mării.
  5. Alexandra ar fi schimbată complet de coafura asta.
👉👉👉
  1. Curtenii îl ironizau pe Lulu
  2. Gufi i-a constrâns la orbire pe locuitorii țării.
  3. O actriță interpretează rolul bufonului.
  4. Bubi încurajase atitudinea lui Gufi.
  5. Toți vor descoperi culorile.
👉👉👉👉
  1. Se va sosi la timp.
  2. Se râdea în hohote.
  3. Se călătorește mult în timpul vacanței.
  4. Se caută soluțiile cele mai bune.
  5. Se rămâne acasă.
👉👉👉👉👉
  1. Mi-am luat rămas bun de la prieteni, deși nu voiam asta.
  2. Tot nu i-aș fi spus adevărul, cu toate că ar fi meritat.
  3. Nu recunoaște nimic, în ciuda faptului că l-am prins cu mâța în sac.
  4. Totuși nu voi pleca, deși aș dori.
  5. Măcar că nu are decât trei ani, mă ascultă.
👉👉👉👉👉👉
  1. Ți-aș spune adevărul dacă nu m-ai judeca.
  2. Nu m-aș fi împiedicat dacă nu era noapte.
  3. Vei fi admis la acest liceu dacă vei depune eforturi mari.
  4. De nu ești obosit, vino la muncă.
  5. În caz că plouă, vei citi o carte.

24 octombrie 2023

Construcția impersonală

 Se construiește în jurul unei acțiuni al cărei subiect nu poate fi identificat sau determinat.

Ex:

🙉 Tună.

❄️Ninge.

👻Se spune că...Se crede că...

💁I-a fost dat să...Mi-a fost sortit să...

😭 Te supără că...

🥳Ne bucură că...

🌟 Îmi/ Îți / Îi place că...

✒️Este/ E firesc) bine/ ușor/ frumos/posibil

😲Ajunge cât...

🥳 Urmează să...

🧐 Înseamnă că....






23 octombrie 2023

Construcția reflexivă

 Construcțiile reflexive sunt acele propoziții în care întâlnim pronume reflexive cu sau fără funcție sintactică.

Ex 1. Dan se spală pe mâini. 

Ex 2. Eu mă joc în curte.

În primul ex. pronumele reflexiv are funcție sintactică pentru că îl putem repeta prin pronume personal (se spală pe el).

În al doilea ex. pronumele reflexiv nu are funcție sintactică singur pentru că nu putem spune că mă joc pe mine, nu putem repeta pronumele personal. 

Ex. există verbul ,,,a juca", dar există și verbul ,, a se juca", care este mereu reflexiv. 

Există verbe care nu pot fi decât  reflexive! (a se teme, a se văicări, a se codi, a se eschiva etc)

Construcții sintactice (test cu răspunsuri)

 Precizați felul construcțiilor ( active, pasive, reflexive sau impersonale) din exemplele de mai jos:

1. Muntele a păzit dintotdeauna țara.

2. Mă uit la peisajul montan însorit.

3. Mi-e dor de bunicii mei.

4. Este dovedită solidaritatea oamenilor pe munte.

5. Dan și-a reamenajat apartamentul.

6. Copiii au fost certați de părinți pentru notele slabe.

7. Feciorii și fetele cântau o horă.

8. Îmi convine să ne însoțiți.

9. V-ați împrietenit în excursie?

10. Suflarea divină a naturii este resimțită de om.

Răspunsuri:

1. Construcție activă 

 2. Construcție reflexivă 

3.Constructie impersonală 

 4.Constructie impersonală

5.Constructie reflexivă 

 6. Construcție pasivă 

7. Construcție activă 

8. Construcție impersonală 

9. Construcție reflexivă 

10. Construcție pasivă 

19 octombrie 2023

Construcții concesive și conditionale (test cu răspunsuri)

 Subliniază cu roșu enunțurile în care apar construcții concesive (CV)și cu verde enunțurile în care apar construcții condiționale(CȚ):

🎃1.Calul, că-i cal, și tot obosește.

🍂2.Dacă vei munci, îți vei realiza idealurile.

🍁3.In caz că n-aș fi venit la timp, aș fi telefonat.

🏵️4. Să mă fi rugat de două zile, și tot nu veneam.

🪵5. Deși a insistat foarte mult, totuși n-am acceptat rugămintea lui.

🌲6. Dacă vrei să te simpatizeze ceilalți, apoi comportă-te frumos.

🌄7. Chiar dacă am încercat toate căile, cu toate astea n-am găsit soluția problemei.

🦊8. Dacă îi respecți pe ceilalți, vei fi respectat.

🦉9. Deși era atent, nu reținea nimic.

🍏10. Ar reuși să facă mai multe, dacă ar fi perseverent.

🍐11. Chiar dacă te superi, tot îți voi spune sincer ce gândesc.

Răspunsuri:

1.CV

2. CȚ

3.CȚ

4.CV

5.CV

6.CȚ

7.CV

8.CȚ

9.CV

10.CȚ

11. CV



Construcții pasive versus active ( test cu răspunsuri)

 Modifică enunțurile următoare, astfel încât construcțiile pasive să devină construcții active:

👉 Copiii sunt ajutați de părinți.

👉O carte despre dinozauri a fost citită de copii.

👉Cartea i-a fost dăruită fratelui meu de către profesoara lui.

👉 Drumul acela este parcurs cu greutate de oameni.

👉Copacii sunt scuturați de vânt.

👉Elevul a fost apreciat de profesori.

👉Pagubele au fost evaluate de către cei doi.

👉Poezia a fost recitată de un actor celebru.


Răspunsuri:

❤️ Părinții îi ajută pe copii.

❤️ Copiii au citit o carte despre dinozauri.

❤️Profesora i-a dăruit o carte fratelui meu.

❤️Oamenii parcurg drumul cu greutate.

❤️ Vântul scutură copacii.🌲

❤️ Profesorii îl apreciază pe elev.

❤️Cei doi au evaluat pagubele.

❤️Un actor celebru a recitat poezia.


03 octombrie 2023

Transformă construcția activă...B6-EN

 Rescrie enunțul următor, transformând construcția activă în construcție pasivă: 

,,Am înțeles importanța și responsabilitatea profesiei de arheolog."

Predicat-am înțeles

Complement direct -importanta și responsabilitatea

👉👉👉 Importanța și responsabilitatea profesiei de arheolog au fost înțelese.

Importanța și responsabilitatea -subiect

au fost înțelese- predicat pasiv

🤗🤗🤗🤗🤗



08 iunie 2023

Construcția impersonală

 ✌este construită în jurul acelor verbe care nu pot avea subiect! Nu se poate preciza cine face acțiunea!!!!

ex.

💨 Afară plouă liniștit.  cine ,,plouă”? nu putem spune....

💨Îmi place sportul.  cine ,,place”?.....

💨Îmi trebuie o pauză.   cine,,trebuie”....

💨Mă cheamă/numesc Maria.   cine ,,cheamă”?.....

💨E greu de învățat....

Construcții active versus pasive (test cu răspunsuri )

 Rescrie următoarele enunțuri, transformând construcțiile active în construcții pasive:

1.Pe rând, un copil de la prima echipă primește un cuvânt.

2.Mama colegei mele i-a invitat la teatru pe copii.

3.Artistul a creat un tablou original.

4.Mihai a cumpărat un telefon nou.

5.Vântul scutură frunzele.

6. Fetița ceartă cățelul.

7.Tatăl vecinului meu îi cheamă pe copii la masă.

8.Ei au rezolvat multe exerciții dificile.

9.Norii negri acopereau cerul înstelat.

10. Vizitiul ținea hățurile căruței.

11. Mecanicul de locomotivă verificase trenurile din stație foarte atent.

12.Noi ne întrerupem lecțiile pentru a urmări o transmisiune sportivă.

13. Elevii au citit o carte despre dinozauri la ora de biologie.

14.Oamnenii vor parcurge acel drum foarte greu.

15.Ei ar construi o casă foarte rezistentă.

16. Cei doi asiguratori evaluează pagubele prilejuite de furtună.

17.Un actor celebru recita pe scenă o poezie de Ion Minulescu.

18.Fâlfâitul aripilor a întrerupt liniștea profundă care aștepta noaptea să-și înceapă veghea.

19.Cu ocazia centenarului, Șerban Sturdza va organiza la Țibănești un colocviu.

20.Bunicii mei construiseră cu o sută de ani în urmă casa în care locuim azi. 


Răspunsuri corecte:

👉urmați cei trei pași învățați din articolul prezentat anterior!

👀 Dacă nu i-ați reținut, întoarceți-vă să mai citiți articolul încă o dată !

1.Un cuvânt este primit de către un copil de la prima echipă, pe rând.

2.Copiii au fost invitați la teatru de către mama colegei mele.

3.Un tablou original a fost creat de către artist.

4.Un telefon nou a fost cumpărat de către Mihai.

5.Frunzele sunt scuturate de către vânt.

6.Cățelul este certat de către fetiță.

7.Copiii sunt chemați la masă de către tatăl vecinului meu.

8. Multe exerciții dificile au fost rezolvate de către ei.

9.Cerul înstelat era acoperit de către norii negri.

10.Hățurile căruței erau ținute de către vizitiu.

11.Trenurile din stație fuseseră verificate atent de către mecanicul de locomotivă.

12.Lecțiile sunt întrerupte de către noi pentru a urmări o transmisiune sportivă.

13.O carte despre dinozauri a fost citită la ora de biologie de către elevi.

14. Acel drum va fi parcurs de către oameni foarte greu.

15.O casă foarte rezistentă ar fi construită de către ei.

16.Pagubele prilejuite de furtună sunt evaluate de către cei doi asiguratori.

17.O poezie de Ion Minulescu era recitată pe scenă de către un actor celebru.

18. Liniștea profundă care aștepta noaptea să-și înceapă veghea a fost întreruptă de fâlfâitul aripilor.

19.Un colocviu va fi organizat la Țibăneșți de către Șerban Sturdza, cu ocazia Centenarului.

20. Casa în care locuim azi fusese construită de către bunicii mei cu o sută de ani în urmă.

😎Atenție! Păstrăm același mod și timp la verb și în construcția activă și în cea pasivă!

Ai greșit mult?😏 Sunt curioasă....

07 iunie 2023

Construcția incidentă

 👻Construcția incidentă este o explicație, o completare, o intervenție suplimentară a autorului în text, izolată prin virgule, paranteze, linii de pauză sau alte semne de punctuație. 

 👻Construcția incidentă nu face parte din frază, trebuie să o luăm separat!

👻Ea se deosebește de restul textului și prin intonație, se pronunță pe o tonalitate mai joasă!

Ex.

👉Voi face mâine, zise el.

zise el=construcție incidentă

👉Vecinul -om bun- i-a sărit în ajutor.

om bun=construcție incidentă

👉 Amicul nostru (mărturisesc astăzi că acela eram eu însumi) s-a grăbit, a schimba vorba.

mărturisesc astăzi că acela eram eu însumi=construcție incidentă

👉Am venit, dacă vrei să mă crezi, din întâmplare.

dacă vrei să mă crezi=construcție incidentă

👉Ba să te bați, ai auzit? izbucni deodată Polina cu un glas care parcă piui în liniștea dimineții.

 izbucni deodată Polina cu un glas care parcă piui în liniștea dimineții.=construcție incidentă

Construcția concesivă (CV)

Răspunde la întrebarea: ,,în ciuda cărui fapt?”

Element specific de subordonare: ,,deși”

ex. Merg la școală, deși sunt bolnav.  În ciuda cărui fapt merg la școală? 

                                                             R: deși sunt bolnav

Deci: Merg la școală,/(1) deși sunt bolnav. /(2) p1-PP, P2-CV

sau     Merg la școală,/(1) chiar dacă sunt bolnav. /(2) p1-PP, P2-CV

01 iunie 2023

Construcții active versus pasive (explicație)

💥Transformă construcția activă din enunțul ,, Odată cu lansarea iPod-ului Apple a creat cuvântul.” în construcție pasivă.

Cum facem?👧 

Avem de urmărit trei pași:


1.Găsim predicatul (=a creat), apoi subiectul (=Apple) și apoi complementul direct (=cuvântul).

Și apoi începem propoziția invers, începând cu complementul direct:

Cuvântul...


2. Apoi predicatul (= a creat) îl facem pasiv, adică alcătuit din verbul ,,a fi ” + participiul verbului ,,a crea”-creat

 Deci ,, a creat” la forma pasivă are următoarea formă: a fost creat.

Continuăm cum am început înainte....Cuvântul a fost creat .....


3.Subiectul  devine complement de agent, adică cu forma ,,de către Apple” sau ,,de Apple”(alegem pe care o vrem)


Deci, propoziția mea finală va avea forma:

Cuvântul a fost creat de către Apple odată cu lansare iPod-ului.

 !!! Urmați cei trei pași și nu veți da greș!  Love you!💓


vezi și:

Construcții active versus pasive (test cu răspunsuri )

Construcția activă, pasivă și reflexivă

Transformă construcția activă...B6-EN

06 martie 2021

Construcția activă, pasivă și reflexivă

Activă: (subiectul face acțiunea predicatului)

 Tata a vândut toate animalele.

 Copiii  vizionează un film animat.

Pasivă: (subiectul devine complement de agent)

Toate animalele au fost vândute de către tata.

Filmul animat a fost vizionat de către copii.

*atentie, predicatul pasiv este predicat verbal!

Reflexivă: (prezența unui pronume reflexiv)

Toate animalele se vând foarte bine.

Filmul se vizionează în toate cinematografele.