Limba și literatura română pentru clasele V-VIII

Fotografia mea
Găsiți pe această pagină de blog noțiuni explicate simplu, logic și clar, exerciții rezolvate în comentarii, modele de rezolvare a exercițiilor de la E.N. pe itemi, lecturi suplimentare necesare, rezumate, exemplificarea valorilor regăsite în textele literare studiate în gimnaziu și multe altele utile studiului limbii române. Pe scurt, aveți aici toate pârghiile necesare pentru a vă pregăti pentru evaluare. Pentru o vizualizare detaliată a materialelor, afișați vizualizarea pentru web, pe care o regăsiți la subsolul paginii!

Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta B7. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta B7. Afișați toate postările

30 ianuarie 2025

Item B7 Exerciții rezolvate în comentarii

  1.  Transcrie propozițiile din frazele următoare și precizează felul lor:
  • a. Unu-i Ochilă pe fața pământului care vede toate și pe toți altfel de cum vede lumea cealaltă.
  • b. Prima ediție a Târgului de Crăciun din Sibiu a avut loc în 2007 , când Sibiul era Capitala Culturală Europeană și a reprezentat un proiect pilot, întrucât tradiția acestui tip de eveniment nu exista în țară. 
  • c.Ea a plecat cu trenul, ca pe sâmbătă să ajungă la cei ce o așteptau.
  • d.Mama uită atunci când un copil o uimește sau o dezamagește, că nu ea singură a plămădit acel copil.
  • e. Când a terminat de vorbit, s-a bucurat toată lumea, oftând ușurată, și ne-a dat drumul acasă. 
  • f. Însă tocmai apare Iancu pe alee cu mingea, iar acum chiar ne strângeam vreo zece copii, cu tot cu cei care mai erau prin parc. 
  • h. Tabloul poate fi legat de o scrisoare pe care artistul i-a scris-o fratelui său în septembrie. 
  • i.Belgica a rămas timp de un an în închisoarea banchizei și a fost nevoită să devină prima expediție care a iernat în Antarctica. 
  • j.Știu însă că simțul umorului i s-a terminat când învăța la matematică.
  • k.Din acest punct de vedere, cei vechi, care au așternut acele povești și pilde, ne arată că natura umană este până la urmă universală, indiferent de cultură, spațiu sau epocă.
  • l.Punctul de reper în plimbări îl constituie de obicei iazul cu coadă de stuf, pe care fâlfâie zborul metalic, sacadat al rațelor sălbatice și apune soarele arhaic somptuos.
  • m.Aveau nişte aşteptări incredibile şi credeau că vor găsi oraşe în care casele vor avea acoperişuri din aur.
  • n.Uneori, când cineva e foarte important, continuă mama, omul al cărui angajat este îi cere să se ducă în altă parte, unde există o treabă specială.

 2. Completează enunțul: „Bunica își iubește enorm nepoții...” , cu o propoziție subordonată, precizând și felul acesteia.

 3. Completează enunțul: „Mulți au crezut... ” cu două propoziții aflate în raport de coordonare disjunctivă și precizează felul acestora.

4. Completează enunțul următor cu o propoziție subordonată circumstanțială de scop: Cu paharele pline aștept starea aceea incertă...

 5. Realizează expansiunea unei funcții sintactice din enunțul de mai jos, apoi precizează felul subordonatei obținute: Muma Pădurii locuiește în codrii neatinși de topor. 

 6. Transcrie subordonata din fraza: Un băiat este certat pentru că nu-și controlează atitudinea. , precizează felul acesteia, apoi realizează contragerea ei.

 7. Stabilește tipul raportului dintre propozițiile din fraza dată: Morarul simțea furie, deci plecă el din încăpere și observă lumea adunată. 

 8. Scrie opinia ta despre tradițiile românești sub forma unei fraze alcătuite dintr-o propoziție principală și două subordonate completive directe, aflate în raport de coordonare adversativă. 

   9. Completează enunțul Noi am pufnit în râs. cu o propoziție, în așa fel încât în fraza obținută să existe un raport de coordonare adversativă.

 10. Completează cu o propoziție enunțul N-am avut niciodată o bicicletă a mea., precizând raportul sintactic din fraza astfel obținută. 

 11. Menționează modalitățile prin care se realizează coordonarea în următoarea frază: Învățătoarea m-a privit lung, a zâmbit puţin şi mi-a răspuns. 

 12. Alcătuiește o frază din două propoziții, în care substantivul grădină să aibă funcția sintactică de complement direct și să fie termen regent pentru o propoziție subordonată atributivă. 

 13. Transcrie subordonata din fraza: Se gândește că va obține premiul mult visat., precizează felul acesteia, apoi realizează contragerea ei. 

 14. Realizează expansiunea funcției sintactice subliniate în enunțul de mai jos, apoi precizează felul subordonatei obținute: Pot învăța la geografie toată lecția. 

 15. Alcătuiește o frază cu două propoziții, în care adverbul relativ unde să introducă o subordonată atributivă.

16 aprilie 2024

Cum se construiește simplu o frază în care să existe o subordonată atributivă?

 👉Simplu! 

Putem construi o propoziție subordonată atributivă introdusă prin orice element de subordonare dacă ne luăm ca regent în propoziția principală substantivul ,,întrebarea” .

 Astfel propoziția  subordonată va fi intercalată (în interiorul) regentei.

💙Întrebarea cine a câștigat stă pe buzele tuturor.

💙Întrebarea ce a câștigat stă pe buzele tuturor.

💙Întrebarea dacă a câștigat stă pe buzele tuturor.

💙Întrebarea când va câștiga stă pe buzele tuturor.

💙Întrebarea unde va pleca stă pe buzele tuturor.

💙Întrebarea cu cine va pleca stă pe buzele tuturor.

💙Întrebarea cum se pudrează plăcintele stă pe buzele tuturor.

vezi și:👇

Cum se construiește simplu o frază în care să existe o subordonată completivă prepozițională?

Cum se construiește simplu o frază în care să existe o subordonată completivă directă?

29 martie 2024

Cum se construiește simplu o frază în care să existe o subordonată completivă prepozițională?

 Putem construi o frază în care să existe o propoziție subordonată completivă prepozițională introdusă prin orice element subordonator, dacă începem cu verbul 💖a se gândi💖

Să verificăm!👇

👍Se gândește va reuși la examen.

👍Se gândește ia ore de canto.

👍Se gândește unde să meargă în vacanță.

👍Se gândește cum să rezolve problema.

👍Se gândește la cine să meargă în vizită.

👍Se gândește pe cine să invite la pizza.

👍Se gândește despre ce să vorbească mai întâi în discurs.

👍Se gândește cui să îi facă surpriză.

👍Se gândește la care dorește.

vezi și:👇

Complementul prepozițional și propoziția subordonată completivă prepozițională (C.P)


07 martie 2024

Propoziții subordonate ( portofoliul elevului)

Fișă pentru portofoliu


💜1.Propoziție subordonată atributivă

👉 care? ce fel de? a cui? cât?
 Iubesc cartea/ pe care am împrumutat- o ieri.

💜2.Propoziție subordonată completivă directă 

👉pe cine? ce?        
 Știu/ să citesc printre rânduri.
Invit /pe cine vreau.

💜3. Propoziție subordonată completivă indirectă 

👉cui?                  
Aduc cărți/ cui dorește.

💜4. Propoziție subordonată completivă prepozițională 

👉 despre cine? despre ce? pentru cine? pentru ce? cu cine? cu ce? etc              
Mă pregătesc/ pentru ce am visat mereu.

💜5.Propoziție subordonată circumstanțială de timp

👉 când? până când? de când?   
Aștept /până vii de la școală.

💜6.Propoziție subordonată circumstanțială de loc

👉unde? până unde? de unde?
 Locuiesc/ unde începe pădurea.

💜7.Propoziție subordonată circumstanțială de mod

👉cum? în ce mod?
Vorbesc/ fără să mă opresc.

💜8.Propoziție subordonată circumstanțială de cauză 

👉din ce cauză? din ce motiv?     
Nu vin /fiindcă plouă.

💜9.Propoziție subordonată circumstanțială de scop 

👉cu ce scop?  
Învăț/  iau notă bună la examen.

vezi și:👇

06 martie 2024

Cum se construiește simplu o frază în care să existe o subordonată completivă directă?

 👂Să vă spun un secret !

Putem construi o frază în care să existe o propoziție subordonată completivă directă introdusă prin orice element subordonator, dacă începem cu verbul 💖a ști 💖

Să verificăm!👇

👄Știu/  gătesc.

👄Știu/ când va ploua.

👄Știu/ unde mergi.

👄Știu/ cum te privesc.

👄Știu/ cât costă.

👄Știu/ cui aduc bomboane.

👄Știu/ care este rezultatul.

👄Știu/ cine va pleca.

👄Știu /ce vrei.

vezi și:👇

Cum se construiește simplu o frază în care să existe o subordonată completivă prepozițională?

25 februarie 2024

Contragere (propoziția completivă prepozițională)

 Realizați contragerea propoziției subordonate C.P din enunțurile următoare:

😒Florin se pregătește să termine de scris un roman.

😏Personajul său, Florea, se simte aproape de oricine e asuprit.

😋Florin nu își dă seama dacă a pedepsit-o destul de aspru pe Ana.

😠Gândindu-se la ce întâmplări va inventa în următoarele capitole, își așteaptă prietenii. 

😒Florin se simte mândru de ce a reușit până acum, în comparație cu colegii săi.

😗Pare a se bucura că e mai talentat decât ei.


Complementul prepozițional și propoziția subordonată completivă prepozițională (C.P)

 Vezi și https://lezionidilinguarumena.blogspot.com/2023/09/complementul-prepozitional-cu-model-de.html 👉Complementul prepozițional cu model de analiză

Vorbește despre film. despre ce vorbește?

despre film= c.p. exprimat prin substantiv comun, neutru, sg, acuzativ, nearticulat


👉Facem expansiune și obținem propoziție subordonată completivă prepozițională!

💥Vorbește 1/despre ce a vizionat aseară.  2/

                        1-P.P

                        2. C.P

💥Se gândește la tine. 

Se gândește 1/ la cel care o iubește. 2/

💥A adus cărți pentru cititori.

A adus cărți 1/ pentru cine citește. 2/

💥S-a hotărât a merge în excursie.

S-a hotărât 1/ meargă în excursie.2/

💥Acum râzi de întâmplări!

Acum râzi 1/de ce ți s-a întâmplat! 2/

💥Își aducea aminte de ajutor.

Își aducea aminte 1/ de cine îl ajutase. 2/

Exersăm:

Construiește câte o frază în care să existe propoziție completivă prepozițională :

👉cu termen regent verbul ,,a se hotărî”

👉cu termen regent adjectivul ,,vinovat”

👉cu termen regent o locuțiune verbală

👉cu termen regent adverbul ,,simultan”


💗Răspunsuri în comentarii!

vezi și : 

https://lezionidilinguarumena.blogspot.com/2023/09/complementul-prepozitional-cu-model-de.html#:~:text=03%20septembrie%202023-,Complementul%20prepozi%C8%9Bional%20cu%20model%20de%20analiz%C4%83,-A%C8%99a%20cum%20%C3%AEi

24 ianuarie 2024

Atributul și propoziția subordonată atributivă (AT)

  Sțim, așadar, că atributul este parte secundară în propoziție ( copilul 😜substantivului)          

          și că răspunde la întrebările:👇

-care

Care frate? Fratele cel mic a venit mai repede.

-ce fel de?

 Ce fel de pantofi? Poartă pantofi cu toc.

-al, a, ai, ale cui? 

Al cui băiat? Băiatul vecinului este fotbalist.

-cât? câtă? câți? câte? 

Cât ai plătit? Am plătit doi lei.


👀Învățați în clasa a VIII-a că din orice parte de propoziție putem face o propoziție subordonată! Cum? Prin expansiune!!!

   

🌟 🌟 🌟 Prin expansiune, din atribut realizăm propoziție subordonată atributivă!

👀Cum? 🧐 Adăugând un element de subordonare și un predicat nou.

👉Fratele 1/ care este mic 2/ a venit mai repede.1/ P1-PP; P2-AT ( atributiva este intercalată în regentă, adică se află în interiorul propoziției regente. De ce? Pentru că stă imediat după substantivul determinat!)

👉Poartă pantofi 1/ care au toc. 2/ P1-PP; P2-AT

👉Băiatul 1/ care este al vecinului 2/  este fotbalist./1 P1- PP,  P2-AT


 🌟🌟 🌟 Procesul invers, când din propoziție subordonată atributivă facem un atribut, se numește contragere!

👀Cum? Eliminând elementul de subordonare și predicatul!

Am cumpărat o masă 1 /care este de lemn./2

Am cumpărat o masă din lemn .

Cerințe-model de Evaluare Națională: ✌(ex 7, partea B)

👦Transcrie propozițiile din frazele următoare, precizând felul acestora:

👦Sunt oameni care au dorința aproape invincibilă de a scormoni în viața privată a celorlalți și apoi de a divulga ceea ce au aflat.

👦Circula vorba că era tare arțăgos cu prietenii lui.

👦Filmezi animale în habitatul lor natural , în interacțiunea lor cu oamenii, în situații deosebite , în relaxare, în orice condiții, și apoi le oferi spectatorilor care sunt interesați de ele.

👦Parcă e același freamăt adormitor de acum 15-20 de ani, când rătăceam cu colegii, în anumite  ore ale dimineții, pe aleile mai dosnice, care adăposteau zeci de plimbăreți.

👦Când domnul și doamna Dursley se treziră în aceeași zi de marți, mohorâtă și tristă , în care începe povestea noastră , în afară de cerul întunecat , nimic nu prevestea lucrurile stranii și misterioase care urmau să se petreacă în întreaga țară.

👦Folosiți aplicații antivirus, cu filtru anti-spam, care verifică după anumite criterii , dacă respectivul mesaj prezintă încredere sau este un spam.

👦De altfel, un proverb care circulă printre locuitorii peninsulei spune că ,,acela care zâmbește mult nu este om adevărat.”

👦Faptul că nu au fost selectate decât trei cuvinte românești l-a intrigat pe Constantin Noica.

👦Construiește o frază în care să existe o propoziție subordonată atributivă având ca regent substantivul ,,daci”.

👦Alcătuiește o frază din două  propoziții în care să existe și o subordonată  atributivă , introdusă prin conjuncția ,,să”.

👦Realizează contragerea subordonatei subliniate din fraza următoare și numește partea de propoziție obținută astfel:

Deosebirea pe care o făcea Aristotel în fabula propriu-zisă , în care se povestește o acțiune fictivă petrecută în viața animalelor sau a plantelor, și apolog în care personajele pot fi , alături de animale, și oameni, este astăzi părăsită.

👉Rezolvări în comentarii 💖👸

Vezi și:👇

https://lezionidilinguarumena.blogspot.com/2023/10/selecteaza-trei-atribute-b5-en.html

Complementul direct și propoziția subordonată completivă directă ( CD)

👀Știm că un complement direct  este un ,,copil” al verbului, răspunde la întrebările:

                                👉ce? ( ceva)

                                👉pe cine? 

👀și că stă în cazul acuzativ. (cu sau fără prepoziție)

ex. Fac curățenie în camera. 👉  ce fac? (ceva) 

curățenie= c.d. exprimat prin substantiv comun

ex. L-am ales pe el.  👉pe cine am ales?

 pe el= c.d exprimat prin pronume personal

!!  Prin expansiune, din orice parte de propoziție putem realiza o propoziție subordonată!

Prin expansiunea unui complement direct vom obține o propoziție subordonată completivă directă,  la nivelul frazei!

👀❤👀Cum realizăm expansiunea complementelor directe din ex. de mai sus?👉 Adăugând  un element de subordonare și un nou predicat !!!

Ex. Fac în cameră 1/ceea ce trebuie./2                   P1=P.P; P2=C.D.(ce fac?)

      L-am ales 1/ pe care l-am vrut./2                        P1=P.P; P2=C.D. (pe cine am ales?)


💚Propoziția completivă directă stă de obicei după regentă, dar poate sta și în fața acesteia:👇

Ce știi tu de astăzi P1/, eu am știut de ieri.P2 /  P1=C.D. P2= P.P.


💚Propoziția completivă directă poate fi și intercalată:👇

Văzând P1/ că  Dumnezeu de martor e luat P2/își ceru iertare.P1/   P1=P.P.   P2= C.D.


👇Haideți să vedem care sunt posibilele cerințe de la Evaluare Națională pe acest subiect!👇


💜💖1. Transcrie propozițiile din fraza următoare, precizând felul acestora:

,, fratele meu a spus P1/ că e imposibilă P2/și /a primit ca premiu tot cornetul cu bomboane”.P3/

P1=PP

P2=CD

P3-PP

💜💖2. Precizați tipurile de raporturi sintactice întâlnite în fraza  de mai sus :

P1-regenta propoziției subordonate nr2

P2- subordonată propoziției P1

P3-coordonată copulativ cu P1

💛Alte fraze pentru analiză:👇

💛Simțeai în aceste pagini cum foșnește și miroase marea.

💛Bătrânii satului au încercat să facă un hambar.

💛Eu întotdeauna le spun  la început că astronomia are un avantaj față de alte științe.

💛Știau cu toții că Țepeș nu glumește și că pedeapsa pentru nesupunere era tragerea în țeapă.

💛Și văzând spânul cât e de frumoasă fata împăratului Roș, odată se răpede...

💛Cunosc ce răutăți v-au făcut frații mei.

💛Vede cum din ceruri luna lunecă și se coboară/ Și s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară.

💛Stau cu fruntea răzimată-n mână/ Și-ascult cum plânge doina cea bătrână/ Și cum se tânguiește și se îngână / Pe urmă-ncet...

💛Cum ajunse la împăratul, se miră și nu știa ce să creadă ochilor săi, băgând de seamă că se schimbase.

💛Ce nu crede întâi, crede mai pe urmă.

😻😻Spor la analiză!😻😻

Vezi și:👇

https://lezionidilinguarumena.blogspot.com/search?q=complementul+direct#:~:text=Complementul%20direct%20(%20cu%20exemplu%20de%20analiz%C4%83)

04 decembrie 2023

Raporturi sintactice în frază

Între propoziții poate exista:

👉raport de coordonare, prin virgulă sau prin conjuncții coordonatoare (copulative, adversative, disjunctive, concluzive)

👉raport de subordonare, prin conjuncții subordonatoare, pronume sau adjective pronominale relative și nehotărâte, adverbe relative și nehotărâte

👾Exerciții:👾(cerințe la Evaluare Națională)

  1. Adaugă enunțului următor o propoziție aflată în raport de coordonare copulativă: ,,În sala de festivități sunt declarat cetățean de onoare al municipiului”.
  2. Transcrie propozițiile din următoarea frază și precizează tipul de raport sintactic: ,, Bătrânii satului își aminteau că a încercat să facă una dintr-un strujan de porumb”.
  3. Transcrie propozițiile din următoarea frază și precizează tipul de raport sintactic:,, Am fost botezată după tânăra eroină paștună, Malalai, care și-a inspirat poporul prin curajul ei”.
  4. Notează un tip de raport sintactic , identificat în fraza următoare: ,,Profesorul de acum e înalt și n-are barbă, părul îi e cărunt și lung, are o dungă adâncă pe frunte”.
  5. Notează tipul de raport sintactic identificat în fraza următoare: ,,Te rog să nu te amesteci în istorie!”
  6. Alcătuiește o frază despre vacantă în care să se regăsească două propoziții aflate în raport de coordonare disjunctivă.
  7. Transcrie propozițiile din următoarea frază și precizează tipul de raport sintactic: ,,Ieși afară și încearcă să regăsești fericirea în tine”.
  8. Transcrie propozițiile din următoarea frază și precizează tipul de raport sintactic:,,Îmi storceam maioul de transpirație, făceam un duș și mă culcam fericit”.

(rezolvări în comentarii)😘

vezi și:👇

Raporturi sintactice ( nivel ușor)

Propoziții subordonate ( portofoliul elevului)

18 octombrie 2023

Transcrie propozițiile din fraza următoare...B7 EN

 ,, Bătrânii satului își aminteau (despre ce?)/ că a încercat (ce?)/ să facă una dintr-un strujan de porumb. "

P1- PP

P2- C.P.

P3-C.D.

Transcrie propozițiile din fraza.....B7 EN

 Transcrie propozițiile din fraza următoare, precizând felul acestora:

,, Aș prefera  (ce?) / mi se spună Omul Mării,

( din ce cauză ?)/ pentru că mă simt devotat ei ".

P1-P.P.

P2-C.D.

P3- C.Z.

06 octombrie 2023

Alcătuiește o frază... atributivă

 Alcătuiește o frază cu două propoziții, în care adverbul relativ ,,unde" să introducă o subordonată atributivă.

Facem schemă:

,........subst............P1/ unde ................../P2

Răspuns:

👉Vizitez locurile/ unde ne-am cunoscut /.

Care locuri?👈

03 septembrie 2023

Propoziția subordonată completivă indirectă (C.I.)

 Complementul indirect (c.i.) e cam sărac 😄, răspunde la o singură întrebare: cui

(aveți alt articol despre el pe blog: 👉

Complementul indirect (cu model de analiză)

👀Prin expansiune, de la un complement indirect obținem o propoziție subordonată completivă directă (C.I), nu-i așa?

Haideți să facem expansiune!👇

ex. Mama spune copiilor seara povești.

Găsim c.i.: cui spune? 👉copiilor=c.i.

👉Copiem propoziția până la complement: Mama spune....

👉Ne introducem un element de subordonare: cui

👉Ne introducem un alt predicat să aibă sens în context, de ex. ascultă

Și atunci ne rezultă fraza:

💛💙Mama spune seara povești 1/ cui ascultă./2      P1-PP,  P2- C.I.

Știți că la orice propoziție subordonată este valabilă și contragerea, adică facem din propoziție subordonată  parte de propoziție corespunzătoare, în acest caz, un complement indirect.

ex. Biserica donează alimente 1/ cui are nevoie/2.

👉procedăm invers expansiunii, eliminăm elementul de subordonare și predicatul din subordonată.

👉copiem până la subordonată: Biserica donează alimente ...

👉încercăm să facem din subordonată de ex. un substantiv cu același înțeles: 

cui are nevoie- 👉nevoiașilor

Așadar:

👉Biserica donează alimente nevoiașilor.   cui donează? nevoiașilor = c. i.




12 iunie 2023

Construiește o frază...de scop/finală...

 Construiește o frază alcătuită din două propoziții, în care să existe o circumstanțială de scop/ finală introdusă printr-o conjuncție subordonatoare compusă.

Propoziția circumstanțială de scop exprimă o acțiune care se întâmplă după regentă, că de aceea îi spune finală, adică exprimă finalitatea. Da?💤

Întrebare: ,,cu ce scop?” fac ceva

Voi răspunde ....ca să......


👉Cu ce scop fac sport?

👷Fac sport(1)/ ca să slăbesc.(2)


👉Cu ce scop vin la tine?

👭Vin la tine/ ca să mă ajuți la teme./


După cum vedeți conjuncția subordonatoare specifică subordonatei de scop este compusă, în cerință vă cam încurcă, dacă nu sunteți pe fază 😂😂😂😂😂😂

Follow, like? 😇

Construiește o frază...cauzală...

Construiește o frază alcătuită din două propoziții, în care să existe o circumstanțială  de cauză al cărei termen regent să fie un adjectiv.

Propoziția circumstanțială de cauză răspunde la întrebarea,, din ce cauză?

Răspunsul va începe cu ,,deoarece”, nu?

Facem schema:

.........................................(1)/deoarece......................................................................(2)

Să ne gândim la un adjectiv.....,,premiant”👈  sau ,,acru”👈

Vom întreba: ,,din ce cauză premiant?”   „din ce cauză  acru?”

Răspuns posibil:👇

Mihai este premiant/ deoarece a învățat foarte mult./

Mărul este acru/ deoarece este necopt./


Scrie impresia ta despre...

 Scrie impresia ta despre parfumuri sub forma unei fraze alcătuite dintr-o propoziție principală și o propoziție subordonată atributivă.

Facem schema:

.....................................................(1)/..........................................................(2)/

Propoziția atributivă determină un substantiv din regentă, nu-i așa?

Ea poate fi și intercalată, adică să stea în interiorul regentei.💁

Întrebarea cel mai des folosită pentru atribut este  ,,care?”, nu?

👯Atunci știm că întrebarea poate fi folosită ca și element de subordonare pentru propoziția atributivă!

Deci schema noastră va fi:

.............................................care........................................................

Să încercăm niște răspunsuri:

👉Parfumurile sunt minuni / care ne îmbată simțul mirosului./

💩Nu îmi plac parfumurile/ care sunt prea intense./

😄Îmi plac parfumurile/ care au miros floral./

😻😻😻😻😻😻😻

Să încercăm variante intercalate:👇

Parfumurile (1)/ care au miros floral (2)/mă încântă.(1)/

Parfumurile (1)/care miros intens (2)/ nu îmi plac.(1)/

Parfumurile (1)/care ne îmbată simțul mirosului (2)/sunt minuni.(1)/


Poți să îmi dai follow?👈 Tks 😘

07 iunie 2023

Scrie un sfat ....

 Scrie un sfat pentru cel care adoptă pentru prima dată un cățel , sub forma unei fraze alcătuite dintr-o propoziție principală și o propoziție subordonată completivă directă. 

Ne facem o schemă:

..................................................(1)/(cuvânt de subordonare)............................................................./(2)!

Un sfat ne trimite la modul imperativ, nu-i așa?

Propoziția subordonată completivă directă răspunde la întrebările ,,ce?” sau ,,pe cine?” 

Știți că întrebările le putem folosi ca elemente de subordonare 👌

Ex. de răspuns:

Cumpără-i cățelului (1)/  ce are nevoie! /(2)


Ex. de răspuns cu alt element de subordonare: (conjuncție subordonatoare)

Învață (1)/  ai grijă de el!/(2)

Învață (1)/  îl iubești! /(2)