Ion de Liviu Rebreanu

 Rezumat "Ion" de Liviu Rebreanu pe capitole (robloguri.info)

Moromeții de Marin Preda

 Moromeții rezumat (robloguri.info)

Popa Tanda de Ioan Slavici

 Rezumat Popa Tanda de Ioan Slavici (robloguri.info)

O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale

 Rezumat O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale (robloguri.info)

Vulpea și barza de Jean de la Fontaine

 Gen: epic în versuri

Tema: lumea animalelor

Specie: fabulă

Morala:👇

Fiind o fabulă, textul transmite o morală: din păcălitor, vulpoiul devine păcălit, (,,înșelătorii prea ușor/ Sunt înșelați la rândul lor”)  deoarece, din lăcomie, acceptă invitația la masă a berzei. Șiretenia inițială a vulpoiului este astfel pedepsită.

 În viață există un echilibru, ceea ce oferi este ceea ce primești. Vulpoiul reprezintă tipul omului meschin căruia i se plătește cu aceeași monedă.

Rezumat:👇

Într-o zi, vulpea s-a gândit să se amuze puțin pe seama berzei, de a cărei apariție pe care o considera ciudată, râdea tot timpul.

“Te invit astăzi să iei cina cu mine”, i-a zis berzei, zâmbind în sinea sa de planul pe care îl avea în minte.

Barza a acceptat încântată invitația și a ajuns la timp pentru cină,  fiind și foarte flămândă.

La cină, vulpea a preagătit supă. Dar vicleana vulpe a pus supa într-o farfurie întinsă, încât barza nu a putut să mănânce deloc cu ciocul său lung și ascuțit. Barza nu reușise să ia nici măcar un strop de supă.

Ca să își bată și mai tare joc de barză, vulpea se arată extrem de încântată de supa pe care o mâncase cu atâta poftă.

Flămândă, barza a fost dezamăgită de ce pusese la cale vulpea, dar nu și-a pierdut calmul și nici nu a găsit de cuviință că ar trebui să își ia zborul cât mai repede. În schimb, nu peste mult timp, barza a invitat-o și ea pe vulpe la cină. Vulpea a ajuns la ora la care fusese invitată, iar barza i-a servit la cină un pește delicios care mirosea apetisant.

Dar peștele era pus într-un vas înalt cu gâtul subțire. Barza a putut să mănânce ușor cu ciocul său lung, dar vulpea nu a putut decât să lingă vasul pe dinafară și să adulmece mirosul. Iar atunci când vulpea și-a pierdut cumpătul, barza i-a spus cu calm: să nu îți mai bați joc de vecinii tăi, dacă nu suporți să fii tratată în același fel. (preluare Anii de școală)

Vulpea şi barza

de Jean de La Fontaine

                        Jupân vulpoi s-a fudulit odată,

                        Poftind la masă pe cumătra barză.

                        N-a fost o cină prea îmbelşugată,

                        Că dumnealui făcea economie;

                        O zeamă lungă, cu puţină varză,

                        Iar ca s-o păcălească, i-a pus-o-n farfurie.

                        Zadarnic biata barză îşi încerca norocul,

                        Că n-ajungea să soarbă un singur strop, cu ciocul;

                        Pe când vulpoiul, ciorba, a supt-o la iuţeală.

                        Voind să răsplătească această păcăleală,

                        La rându-i doamna barză, aşa, cam dup-o lună,

                        Şi-a invitat vecinul la o gustare bună.

                        Pe scumpa lui amică, nu poate s-o refuze!

                        A spus, galant, vulpoiul, lingându-se pe buze.

                        Apoi, cu pasul legănat,

                        Spre casa berzei s-a-ndreptat,

                        Lăudându-i marea bunătate

                        Şi-aromitoarele bucate.

                        Venea mireasmă dulce de carne la frigare,

                        Tăiată-n bucăţele mărunte, o minune!

                        (Vulpoii nu duc lipsă de poftă de mâncare.)

                        Dar barza, dinadins,

                        Tocana-ntr-o garafă cu gâtul lung i-o pune.

                        Bucăţele de carne ea le scotea în cioc,

                        Vulpoiul însă, tufă! nu izbutea deloc.

                        Nici o firimitură cu botul lui n-a prins.

                        Şi s-a întors acasă flămând, bătu-l-ar vina,

                        Pleoştit şi nemâncat,

                        Cu coada-ntre picioare şi foarte ruşinat,

                        Ca un vulpoi pe care l-a păcălit găina.

                        Înşelătorii prea uşor

                        Sunt înşelaţi, la rândul lor.

Darul lui Jonas de Lois Lowry (povestire pe capitole)

 cap.1

Jonas este un copil de 11 ani. În timp ce se întoarce acasă cu bicicleta, se gândește la ceea ce simte, nerăbdare pentru ziua cea mare. Familia sa are un ritual după masa de seară, fiecare să își spună sentimentele trăite în acea zi. Tata este Crescător și se ocupă de nevoile fizice și afective ale noucopiilor. Mama are o funcție în Ministerul Justiției. Sora, Lily, este de 7 ani. Când el spune părinților că este temător în ceea ce privește ceremonia Doișpearilor, aceștia îl invită la o discuție.

cap.2

Lumea în care trăiau era plină de reguli pe care le respecta toată lumea. Tatăl lui îi povestește cum s-a simțit el înainte de Ceremonie. Ceremonia de Doișpear este ultima și cea mai importantă pentru că primesc însărcinarea de la Comisia de Vârstnici și niciunul nu știe care va fi aceasta. Părinții îi spun care vor fi schimbările din viața lui, nu va mai avea recreații, va renunța la voluntariat și va avea mai puțin timp cu prietenii.

💬,,lucrurile cu adevărat importante sunt pregătirea pentru viața de adult și instruirea”

cap.3

Tata aduce acasă un noucopil, pe Gabriel. Toți observă că acesta are ochii deschiși ca ai lui Jonas, pentru că toți ceilalți au ochii negri. Jonas aduce acasă un măr care i se păru că se schimbă în timp ce îl aruncă de la unul la altul cu prietenul lui Asher.

cap.4

Jonas merge să facă voluntariat la sala de baie din Casa Bătrânilor.

cap.5

Dimineața familia avea ritualul de a-și povesti visele. El le spune că visase sala de baie unde simțise dorință, iar mama începu să îi dea pastile pentru Tulburare. Gândindu-se la ceea ce simțise, îi făcuse plăcere și dorea să simtă din nou.

cap.6

Cel mai grav lucru în comunitatea lor era să fii pus pe liber. Încep ceremoniile cu încredințarea noucopiilor noilor familii. Jonas își amintește ceremoniile din fiecare an și schimbările care le aduce în viața copiilor. 

💬,,un adult care depunea cerere de primire a unei consoarte aștepta luni sau chiar ani...trebuiau să corespundă toți factorii-nivel de energie, inteligență si preocupări”

cap.7

Începe ceremonia pentru Doișpeari.  Asher primește misiunea Însărcinarea de Director pentru recreații, Fiona pe cea de Îngrijitoare a Bătrânior și când îi vine rândul, Vârstnica -Șefă trece peste rândul lui Jonas, la alți colegi. Lui Jonas îi este foarte rușine gândindu-se la părinți, neînțelegând ce a greșit.

cap.8

Simțea umilință și teroare. Vârstnica-Șefă îl cheamă ultimul și își cere scuze pentru disconfortul pe care i l-a creat, încredințându-i cea mai specială și importantă  misiune din comunitate, Primitor de Memorie. Îi spune calitățile pentru care a fost ales: inteligență, integritate, curaj, înțelepciune, Puterea de-a Vedea Dincolo. Nu înțelegea ultima calitate. Oamenii au început să îi strige numele și el simte recunoștință și mândrie. Vârstnica-Șefă îi transmite că îi va fi greu cu această misiune, că îl așteaptă dureri fizice de neînchipuit.

cap.9

Se simte izolat și diferit. Părinții își exprimă fericirea și mândria. Toți au primit dosare cu instrucțiuni și erau nerăbdători să le citească. El a fost surprins că al lui avea doar o pagină cu 8 reguli:

1.să meargă după ore la Casa Bătrânilor 

2.după la locuință

3.poate să pună oricui orice întrebare, este scutit de reguli despre proasta-creștere

4.să nu vorbească cu nimeni despre pregătire

5.să nu își povestească visele

6.să nu ia pastile

7.nu își poate da demisia

8.poate să mintă

cap.10

Ajuns a doua zi la Primitor, rămase surprins de câte cărți existau în încăpere. Acesta îi spune că trebuie să îi transmită amintirile lumii întregi. 

cap.11

Prima amintire pe care i-o transmite este cea a zăpezii. Stând pe pat cu capul în jos și punândi-i mâna pe spate, îl face să simtă zăpada, răcoarea fulgilor și o coborâre cu sania. Se trezește dorind să mai trăiască astfel de sentimente. Bărbatul îi mai dă experiența căldurii soarelui și a unei arsuri de soare. La sfârșitul zilei Jonas află cum trebuie să îi spună bărbatului, Dăruitorul.

cap.12

A doua zi Dăruitorul îi descoperă culorile printr-un curcubeu. Lui Jonas îi place foarte mult lumea colorată, spre deosebire de Uniform, unde totul este neutru. Vrea să poată alege.

💬,,trebuie să-i ferim pe oameni de alegeri greșite”

cap.13

Dăruitorul îi spune că el trebuie să înmagazineze toată cunoașterea, toată suferința, de aceea are dureri fizice. Dăruitorul îl face să cunoască durerea unui picior rupt, foamea și îi spune că acestea îl vor ajuta să capete înțelepciune. Jonas realizează că oamenii și-au încredințat lor amintirile pentru ca să nu îi doară și înțelege de este această misiune atât de respectată de ceilalți.

cap.14

Jonas ceru tatălui să doarmă el cu noucopilul Gabriel ca ei să se odihnească. Pe timpul nopții, ca să îl  liniștească, îi puse mâinile pe spate și îi dărui imagini. Se sperie de puterea pe care o avea, dar se gândi să țină secret.

cap.15

Dăruitorul îi transmite durerea războiului, până când băiatul nu mai suportă durerea.

cap.16

Băiatul avea zile când nu voia să meargă la Anexă,la Dăruitor, dar nu avea ce face. Dăruitorul îi amintește că sunt și lucruri frumoase. Dăruitorul îi dezvălui bucuria unei zile de Crăciun cu bunici. Așa descoperă iubirea. Se întoarce acasă și își întreabă părinții dacă îl iubesc. Ei se miră că a pus întrebarea incorect. Pt ei iubirea este o noțiune prea generală. Îl adormea pe Gabriel tot mai mult în camera lui și îi dădea amintiri în secret. Se gândește să nu își mai ia pastila.

cap.17

Au o zi liberă și observă jocul agresiv al lui Asher cu ceilalți copii, cu arme de jucărie, făcând legătură cu războiul, iar pe Fiona o vede foarte frumoasă.

cap.18

Dăruitorul îi povestește despre Rosemary, ultima aleasă pt misiunea de primitor, cum a făcut-o să cunoască singurătatea, pierderea, sărăcia, foametea, teroarea. Aceasta nu a putut suporta și și-a cerut demisia, astfel că toate amintirile s-au întors la oameni și aceștia s-au chinuit până s-au obișnuit cu ele. 

cap.19

Dăruitorul îi oferă înregistrarea cu tatăl său în care trebuia să aleagă un geamăn din doi, unul trebuind să fie eliberat. Vede cu stupoare cum acesta l-a ucis pe geamănul mai slab și l-a aruncat într-o cutie la gunoi. 

cap.20

Jonas a aflat cu durere ce înseamnă pusul la liber a copiilor, a bătrânilor, înseamnă uciderea lor. Nu vrea să se întoarcă acasă să își vadă tatăl care l-a mințit. Rămâne peste noapte la Anexă și fac împreună cu Dăruitorul un plan care ar putea funcționa pt el să scape, convinși că există Altundeva. Dăruitorul vrea să îi împărtășească muzica, dar Jonas vrea să o păstreze Dăruitorul pt atunci când el nu va mai fi. Plănuiește fuga la miezul nopții de Ceremonie. Plănuiesc cu minuțiozitate evadarea. Jonas îi cere să plece cu el, dar Dăruitorul spune că are alte planuri, că are nevoie de el comunitatea și că vrea să rămână cu fiica lui, Rosemary. 

cap.21

Jonas pleacă, luându-l cu el și pe Gabriel, deoarece tatăl lui a spus că urmează să fie pus pe liber. Se îndepărtează tot mai mult, cu frica avioanelor care îi căutau.

cap.22

Pe drum cei doi văd multe lucruri și viețuitoare noi, necunoscute, deși erau cuprinși de spaimă și deznădejde. Mâncarea li se terminase. Se gândi că vor muri de foame, dar, dacă rămâneau, mureau de foame de sentimente, de culori, de iubire. Se rănește la picior și le este frig din cauza ploii. 

cap.23

Aveau de urcat și coborât un deal , după care simțea că este Altundeva. Cu ultimele puteri coborâseră  pe o sanie dealul cu zăpadă. Abia putea vedea luminile caselor roșii, albastre și galbene care se vedeau în josul dealului. Auzi de jos oameni cântând care îl așteptau. I se pare că aude muzică din locul pe care îl părăsise. 

 Discursul de acceptare de la Newbery

Autoarea povestește cum își alege subiectele de scriere. Cu 46 de ani în urmă s-au mutat la Tokyo unde muncea tatăl ei. Acolo au trăit într-o comunitate americană, rupți de japonezi. Zilnic ieșea pe ascuns cu bicicleta să inspecteze locurile. Îi plăceau stridența, gălăgia, culorile care erau total diferite de comunitatea lor liniștită. pe când era la facultate , a trăit într-un cămin cu 14 fete, toate îmbrăcate la fel, în afară de una care era total ignorată de celelalte. Apoi a cunoscut un pictor care i-a povestit despre culori într-un mod foarte pasional, dar a aflat că și-a pierdut vederea. 

Autoarea relatează diverse amintiri care s-au transformat ,,râuri de gânduri” care au căutat loc ,,să se reverse”,  în această carte.💓

Este considerat unul dintre cele mai importante 100 de  romane pentru copii. 

👉O carte ecranizată cu o distribuție de excepție!

Copiii de făină de Anne Fine

 În clasa dlui. Cartright  ajung doar copiii cu probleme de comportament sau de învățare. 

Pentru Târgul de Științe al școlii, elevii din clasa a X-a C își aleg ca temă ,,Copiii de făină”, doar pentru gândul că vor face cu acei săculeți niște explozii formidabile la final de proiect. 

Cei 19 elevi din clasă primesc câte un săculeț cu făină și trebuie să aibă grijă de el timp de 21 de zile, să nu îl murdărească, să nu îl ude, să se însoțească de el pretutindeni, să nu piardă în greutate și să țină un Jurnal al copilului, cu un număr minim de 3 propoziții pe zi.

 Părinții și profesorii se asigură că sarcinile sunt îndeplinite. Elevii devin astfel ,,părinții ” copiilor de făină și realizează cât este de greu sa fii părinte și să fii responsabil. Surprinzător, toți băieții în afară de Waine au mare grijă de copii. 

Pe măsură ce trec zilele, Simon Martin se atașează de copila lui de făină cu ,,ochișorii  frumoși și rotunzi”. Pe măsură ce o îngrijește, el realizează cum trebuie să fie un părinte. Nu înțelege cum tatăl lui a putut să îi părăsească la 6 săptămâni de la nașterea sa. Ar fi vrut să aibă măcar o fotografie cu el. Gândul la tatăl lui începe să-l obsedeze. Mama îi povestește că a plecat foarte calm, chiar fredonând o melodie și că nimic nu suspecta plecarea lui. 

 Este foarte ocrotitor cu copila de făină, aceasta îi devine un prieten de nădejde căruia i se poate confesa pentru că nu vrea să îl schimbe, nu îi dă ordine mereu ca și mama lui. Devine  un partener de discuții care îi oferă prilejul de a se autoanaliza și de a-și analiza relațiile cu ceilalți. 

 Simon se schimbă, ajunge să își aprecieze profesorii pe care îi consideră niște îngeri și pe mama lui-o eroină- pentru că a reușit să îl crească singură și pentru că nu se dădea în lături de la nimic să îl susțină.

Profesorii sunt uimiți de schimbările vizibile ale copiilor, de ex. Sajid și-a dezvoltat înclinația către afaceri, având grijă de săculeți câteva ore pe zi în schimbul unor sume de bani.

 Pe parcurs mai mulți colegi vor să renunțe, dar Simon îi convinge să îi păstreze până în ziua târgului când urma  marea explozie, să se joace cu făina prin clasă.

Înainte cu 4 zile de expoziție, dl Cartright le adună săculeții, spre surprinderea lor. Acesta explodează în râs când află cum i-a păcălit Simon și  care era intenția băieților și pune săculeții într-un sac negru de gunoi. Când ajunge la Simon îl ceartă că era foarte murdar, cu lipici, salivă și caramele. Vrea să îi arunce si lui săculețul, dar Simon, într-un moment de neatenție a profesorului, îl fură și îl pune în pupitrul băncii. 

Dl Cartright  citește ultimele zile din jurnale și observă cât de mult s-a atașat Simon de copila sa. Îl lasă să și-o recupereze din sacul de gunoi. La plecarea profesorului, băieții i-au surprins copila în sertar și doreau să o batjocorească. Simon o apăra, dar profesorul, auzind gălăgie, s-a întors în clasă și l-a pedepsit. Simon realizează că ar fi bun de tată. 

În ziua târgului este pus să aranjeze pe masă săculeții. Pune copila lui în mijloc și ceilalți în jurul ei , scriind pe un bilet ,, Regina copiilor de făină și curtenii ei”. Apoi îi rearanjează câte doi scriind ,,Orgie”, apoi ca pe o echipă de fotbal și începe să îi împrăștie jucând cu ei fotbal. Profesorii îi dau mai multe zile de detenție.

 El realizează că un copil te obligă să te schimbi, se miră că tatăl său a rezistat chiar și atât, iar pe mamă o consideră ,,sfântă”

 Își dă seama că cei care contează pentru el cu adevărat sunt persoanele prezente, mama, bunica și Sue. Astfel se eliberează de trecut și de umbra tatălui său.

 Răstoarnă de bucurie toți sacii cu făină și simte o ușurare extraordinară, ca și cum ar fi fost eliberat pe neașteptate din închisoare”. Realizează că este prea tânăr pentru a deveni tată și că nu va repeta greșeala tatălui său. 

Sparge toți sacii cu făină pe coridor provocând ,,o furtună de zăpadă”, fără să-i fie frică de detenții, pentru că eliberarea pe care o simțea îl făcea fericit.

Povestea fără sfârșit de Michael Ende

 Romanul fantastic este o capodoperă pentru copii, scrisă în 1979. Este un roman- basm, un roman plin de mituri, simboluri și povești, lumi fantastice și animale fantasmagorice precum  Sfinxul, Șarpele, Apa Vie etc.

Cartea are ca temă principală pasiunea, așa cum se spune din incipit. Textul promovează ca valori importanța fanteziei, a creativității, a vindecării.

 Tehnica narativă utilizată de autor este povestea în ramă,  povestea în poveste, o poveste care se naște la infinit, o poveste fără sfârșit a cărei cheie este regăsirea sinelui.

Bastian Balthasar Bux este băiat singuratic și nefericit, care la începutul romanului este batjocorit pentru că îi place să citească și să inventeze povești. S-a retras în lumea poveștilor pentru că este orfan de mamă, tatăl lui, tehnician dentar, este mereu absent, îngândurat și indiferent, iar colegii îi sunt răutăcioși.

   Este un băiat nereușit pe toată linia, așa cum afirmă domnul Koreander, anticarul ursuz la care intră să se ascundă de colegii care îl batjocoreau. Anticarul are în mâini o carte veche legată în mătase arămie, care îi va schimba viața.  Cartea avea pe coperte imaginea a doi șerpi într-un oval, care se mușcau unul pe altul de coadă și titlul ,,POVESTEA FĂRĂ SFÂRȘIT”. Copilul crede că a găsit cartea vieții lui și o fură, convins fiind ca anticarul nu va vrea să i-o dea. 

O dată ce băiatul o atinge, simte că viața lui  a fost prinsă ca într-o capcană și că nimic nu va mai fi la fel.

Lectura cărții îl poartă în lumea magică numită Fantazia care trebuie salvată de la distrugere. Crăiasa Copilă din regatul Soarelui este bolnavă si are nevoie de un nou nume primit de la un om pentru a supraviețui. Antreiu, un copil de vârsta lui Bastian, este trimis de Craiasă în Marea Căutare alături de Fuhur, un balaur.

Așa îl găsește pe Bastian și acesta este captat ca personaj în aventură alături de el pentru a salva regatul de invazia Nimicului. El va fi cel care va da noul nume crăiesei, Puișorul Lunii. 

Apoi se trezește în Fantazia, în întuneric, lângă Puișorul Lunii. 

 Aceasta îi dă un giuvaier Auryn care să îl apere de orice și  află că i se pot îndeplini toate dorințele. Astfel Bastian a  creat multe personaje și situații fanteziste precum: Perelin, Pădurea Nopții, Goab, Deșertul Culorilor și Amarganth, Orașul de Argint. Tot Bastian a mânuit sabia Sikanda și i-a transformat pe arhai in șlamufe. Bastian s-a împrietenit cu vrăjitoarea Xayide și a provocat Bătalia de la Turnul de Fildeș. A devenit chiar Marele Înțelept. 

Dar pe măsură ce i se îndeplinesc dorințele, el pierde amintirile din lumea reală, riscând să le piardă pe toate și să rămână prins în Fantazia, fără a mai găsi drumul înapoi, asemeni altor oameni prinși acolo, care se purtau ca nebunii.

Când a ajuns din întâmplare în Vechiul Oraș al Împăraților, a aflat ce i se va întâmpla dacă nu se astâmpără. 

Ultima dorință pe care o are Bastian este însă nu aceea de a fi iubit, ci cea de a iubi el însuși. Pentru a ajunge la iubire, trece prin alte încercări, până ajunge la apa vieții. Reușește ajutat de Atréiu și Fuhur să ajungă la  Apele Vieții să bea din ele. 

Ajungând la apa vieții, Bastian pierde toate darurile câștigate pe teritoriul Fantaziei, redevenind el însuși, așa cum fusese înainte: un băiețel scund, gras și timid.

 A ajuns acasă și i-a povestit totul tatălui său, iar acesta l-a crezut.

S-a dus apoi la anticariatul domnului Koreander să-i ceară scuze pentru că a furat cartea și apoi a pierdut-o. Cei doi au mai stat de vorbă, iar Bastian i-a povestit tot ce i s-a întâmplat. Domnul Koreander l-a crezut pentru că și el fusese o dată salvatorul Fantaziei și reușise să se întoarcă.

 Dar își recapătă amintirile, împreună cu bucuria de a trăi și de a fi el însuși. “Iar cel mai frumos lucru era că acum dorea să fie întocmai așa cum este. Dacă i s-ar fi dat prilejul să aleagă dintre toate posibilitățile, n-ar fi ales alta. Căci acum știa: în lume există mii și mii de forme de bucurie, dar în esență toate nu erau decât una singură, bucuria de a putea iubi.”

 Bastian a început să aibă curajul să-i înfrunte pe cei care îl luau în râs pentru că păstra în amintire toate aventurile trăite în Fantazia.        

Bastian și-a confruntat propriile temeri, și-a regăsit curajul și a înțeles că trebuie să accepte responsabilitatea pentru propriile acțiuni și să găsească echilibrul între realitate și imaginație.

 El învață că imaginația și credința pot avea un impact puternic asupra realității și că puterea de a crea și de a schimba lumi este în mâinile sale.

Băiatul cu pijamale în dungi de John Boyne

 Bruno lucuiește cu familia, tata, mama și sora lui la Berlin. Tatăl lui este avansat la muncă și familia trebuie să se mute la Auschwitz, unde capul familiei va conduce lagărul, în calitate de comandant.

Din noua sa cameră, băiatul de 9 ani vede după un gard cu sârmă ghimpată niște oameni îmbrăcați zilnic în dungi, și i se face dor de vechea sa locuință și de vechii lui prieteni. 

Nu știe despre ce este vorba și se apropie din curiozitate, văzând mulți copii în pijamale în dungi și voind să le fie prieten. Apropiindu-se de ceea ce el credea că este o fermă, îl cunoaște pe Shmuel, un băiat evreu născut în aceeași zi cu el. Bruno îi duce zilnic de mâncare și află că Shmuel a fost separat de mamă și că în acel loc se aflau fratele, bunicul și tatăl lui. Între ei se leagă o frumoasă și emoționantă prietenie.

Bruno nu înțelege ce se întâmplă, nu înțelege de ce prietenul lui e așa de slab sau de ce vine uneori la întâlniri plin de vânătăi. Într-o zi reușește să intre print-o gaură în gard, își lasă hainele personale  lângă gard  și îmbracă și el  o pijama în dungi  procurată  de către prietenul său căruia îi promisese să îi găsescă tatăl.

 În timp ce umblă prin lagăr, sunt prinși și asimilați unui grup de prizonieri în „marș” spre o cameră de gazare, despre care Bruno crede că este pur și simplu un adăpost de ploaie. În camera de gazare, Bruno îi cere scuze lui Shmuel pentru că nu i-au găsit tatăl și îi spune că este cel mai bun prieten al lui pe viață. Nu este clar dacă Shmuel răspunde înainte ca ușile să se închidă și luminile să se stingă, dar Bruno este ferm hotărât să nu-i dea drumul lui Shmuel niciodată.

Bruno nu va mai fi văzut niciodată, hainele lui fiind descoperite de un soldat câteva zile mai târziu. Mama lui, Elsa, îl caută luni întregi, chiar și la vechea lor casă din Berlin. În final se întoarce la Berlin împreună cu Gretel, care se izolează în camera ei. Ralf mai rămâne încă un an la Auschwitz, devenind tot mai nemilos și rece cu subalternii săi. Un an mai târziu, se întoarce la locul unde au fost găsite hainele lui Bruno și descoperă golul din gard. Atunci își dă seama cum a dispărut fiul său și este zdrobit de durere. După un timp, trupele aliate eliberează lagărul, iar Ralf, distrus de vinovăție și dezgustat de tot ce a făcut, se lasă capturat.

Cartea se încheie cu fraza „Desigur, toate acestea s-au întâmplat cu mult timp în urmă și nimic de genul acesta nu s-ar mai putea întâmpla vreodată. Nu în zilele noastre”.

Războiul care mi-a salvat viața de Kimberly Brubaker Bradley

  Ada este o fetiță de 9 ani care trăiește împreună cu fratele ei, Jamie, și mama lor în  sărăcie , în capitala Angliei. Amenințat de bombardamentul aviației germane, pe fundalul luptei pentru supraviețuire din anii întunecați ai celui de-al Doilea Război Mondial, se desfășoară o acțiune de evacuare a copiilor într-o zonă rurală. Pe fondul războiului, Ada are de purtat propria bătălie pentru a demonstra că nu e cu nimic diferită de alți copii.  Deoarece are un handicap la picior din naștere, Ada este ținută în casă de mama ei și pedepsită pentru orice. Mama ei nu poate concepe să-i cumpere cârje, care să o ajute să meargă. Din păcate, cât a stat cu ea în spital după ce s-a născut, ar fi putut să o ajute pe Ada, să-i trateze piciorul ca să nu mai fie oloagă….însă ar fi însemnat să cheltuiască bani pentru acest lucru, ceea ce mama nu a fost dispusă să facă, pentru că nu a vrut copii, ci doar soțul ei, care a murit. „Nu v-am vrut niciodată, pe niciunul dintre voi”, spune ea copiilor într-o discuție.

Umilită de propria mamă din cauza acestui defect fizic, Ada profită de faptul că toți copiii sunt evacuați din Londra și, împreună cu fratele ei, Jamie, fuge departe de răutatea și egoismul mamei. După o îndelungată călătorie cu trenul, ajung într-un sat lângă Canalul Mânecii, în Kent. Acolo o cunosc pe domnișoara Susan Smith, o femeie educată și înstărită, dar  posacă si care nu știe nimic despre cum se cresc copiii.  Deși la început nu îi vrea, ajunge să  îi iubească  ca și cum ar fi copiii ei. Și, în timp ce lumea întreagă se schimbă și toți cei din jurul lor cunosc suferința și despărțirea, Ada descoperă ce înseamnă iubirea și respectul, datorită afecțiunii pe care Susan o manifestă față de ei. Ea învață să citească și să scrie și să se simtă pentru prima dată în siguranță, datorită relației bazată pe respect și afecțiune pe care o are cu Susan. Aceasta îi spală, îi hrănește, le face haine, le oferă o educație, alinare. Ba chiar o duce pe Ada la medic. Viața lor devine mai bună. Aproape că uită de mama, deși Ada și-ar dori să o vadă mergând, să fie mândră de ea și să o iubească. Medicul spune că piciorul Adei ar putea fi operat și reparat. Nu fără acordul mamei. Scrisori se duc către mama mereu, dar niciodată nu vine nu răspuns. Viața merge mai departe. Ada reușește chiar să-și facă prieteni și să învețe să călărească. Adei îi place în special poneiul lui Susan, Butter. A fi cu Unt este terapeutic și este hotărâtă să învețe să călărească. Poate că nu e chiar așa de diferită față de ceilalți. Poate că nu e greșit să spere la o viață normală.

Ada și Jamie petrec aproximativ un an cu Susan, care vine să-i îngrijească profund. O ajută pe Ada să depășească anii traumei și neglijării care au lăsat cicatrici adânci. Ada învață să călărească Untul și îl ajută pe Fred Grimes, un călăreț, să aibă grijă de caii din moșia Thornton. Se împrietenește cu tânăra Margaret Thornton și începe să învețe să citească și să scrie. Ada chiar îi ajută pe soldații evacuați din bătălia de la Dunkerque și devine un erou local ajutând la capturarea unui spion nazist.

Totul se schimbă atunci când cele mai rele coșmaruri se împlinesc și Mam vine să îi ia. Susan se simte obligată să-i întoarcă pe Ada și Jamie mamei lor biologice. Cu toate acestea, singura motivație a mamei pentru întoarcere este aceea că nu trebuie să-i  plătească lui Susan pentru îngrijirea lor. În Londra, Mam îi închide din nou pe Ada și Jamie în micul apartament, în ciuda amenințării unui bombardament. Nu are dragoste pentru copiii ei, iar Ada și Jamie își dau seama repede că le va continua chinul  atât timp cât vor rămâne cu Mam. Când Mam pleacă la serviciu, orașul este brusc bombardat! Ada și Jamie abia rămân în viață în apartamentul lor. Sunt uimiți când o văd pe Susan Smith prin fum,grăbindu-se să-i găsească! Regretă că a renunțat la copii în momentul în care i-a luat Mam.

Susan, Ada și Jamie se întorc în satul lor de coastă fericiți că se reunesc. Spre șocul lor, ei găsesc  casa lui Susan bombardată. Orășenii sapă cu disperare pentru a încerca să-i găsească în dărâmături. Sunt bucuroși când văd familia revenind în viață. Dacă Susan nu s-ar fi dus la Londra să-i salveze pe Ada și Jamie, ar fi putut să moară. Le mulțumește lui Jamie și Adei pentru că i-au salvat viața. Se pare că și-au salvat viețile reciproc.

Cum realizăm un rezumat corect?

     Rezumatul este prezentarea fidelă, în cuvinte puține, a ceea ce transmite un text, reținând esențialul și eliminând aspectele secundare.

•     Informația esențială se poate găsi identificând în text răspunsuri la următoarele întrebări: cine? ce face? cu cine? unde? când?
•     Prezintă  firul întâmplărilor, urmând succesiunea cronologică, logică a celor întâmplate.
•     Secvențele dialogate se transformă în narațiune la persoana a III-a, cu verbe la prezent, perfect compus sau imperfect.
•     Nu trebuie redate descrierile, figurile de stil, citate, detalii, păreri personale.
•     Nu se folosesc expresii din limba vorbită, nici regionalisme.
•     Se utilizează conectori între idei precum: la început, după aceea, apoi, în timp ce, între timp, pe când, deoarece, de aceea, deși, pentru că  etc.
•     Se evită formulări de tipul ,, Autorul relatează”, ,,Acțiunea se desfășoară” .