Războiul care mi-a salvat viața de Kimberly Brubaker Bradley

  Ada este o fetiță de 9 ani care trăiește împreună cu fratele ei, Jamie, și mama lor în  sărăcie , în capitala Angliei. Amenințat de bombardamentul aviației germane, pe fundalul luptei pentru supraviețuire din anii întunecați ai celui de-al Doilea Război Mondial, se desfășoară o acțiune de evacuare a copiilor într-o zonă rurală. Pe fondul războiului, Ada are de purtat propria bătălie pentru a demonstra că nu e cu nimic diferită de alți copii.  Deoarece are un handicap la picior din naștere, Ada este ținută în casă de mama ei și pedepsită pentru orice. Mama ei nu poate concepe să-i cumpere cârje, care să o ajute să meargă. Din păcate, cât a stat cu ea în spital după ce s-a născut, ar fi putut să o ajute pe Ada, să-i trateze piciorul ca să nu mai fie oloagă….însă ar fi însemnat să cheltuiască bani pentru acest lucru, ceea ce mama nu a fost dispusă să facă, pentru că nu a vrut copii, ci doar soțul ei, care a murit. „Nu v-am vrut niciodată, pe niciunul dintre voi”, spune ea copiilor într-o discuție.

Umilită de propria mamă din cauza acestui defect fizic, Ada profită de faptul că toți copiii sunt evacuați din Londra și, împreună cu fratele ei, Jamie, fuge departe de răutatea și egoismul mamei. După o îndelungată călătorie cu trenul, ajung într-un sat lângă Canalul Mânecii, în Kent. Acolo o cunosc pe domnișoara Susan Smith, o femeie educată și înstărită, dar  posacă si care nu știe nimic despre cum se cresc copiii.  Deși la început nu îi vrea, ajunge să  îi iubească  ca și cum ar fi copiii ei. Și, în timp ce lumea întreagă se schimbă și toți cei din jurul lor cunosc suferința și despărțirea, Ada descoperă ce înseamnă iubirea și respectul, datorită afecțiunii pe care Susan o manifestă față de ei. Ea învață să citească și să scrie și să se simtă pentru prima dată în siguranță, datorită relației bazată pe respect și afecțiune pe care o are cu Susan. Aceasta îi spală, îi hrănește, le face haine, le oferă o educație, alinare. Ba chiar o duce pe Ada la medic. Viața lor devine mai bună. Aproape că uită de mama, deși Ada și-ar dori să o vadă mergând, să fie mândră de ea și să o iubească. Medicul spune că piciorul Adei ar putea fi operat și reparat. Nu fără acordul mamei. Scrisori se duc către mama mereu, dar niciodată nu vine nu răspuns. Viața merge mai departe. Ada reușește chiar să-și facă prieteni și să învețe să călărească. Adei îi place în special poneiul lui Susan, Butter. A fi cu Unt este terapeutic și este hotărâtă să învețe să călărească. Poate că nu e chiar așa de diferită față de ceilalți. Poate că nu e greșit să spere la o viață normală.

Ada și Jamie petrec aproximativ un an cu Susan, care vine să-i îngrijească profund. O ajută pe Ada să depășească anii traumei și neglijării care au lăsat cicatrici adânci. Ada învață să călărească Untul și îl ajută pe Fred Grimes, un călăreț, să aibă grijă de caii din moșia Thornton. Se împrietenește cu tânăra Margaret Thornton și începe să învețe să citească și să scrie. Ada chiar îi ajută pe soldații evacuați din bătălia de la Dunkerque și devine un erou local ajutând la capturarea unui spion nazist.

Totul se schimbă atunci când cele mai rele coșmaruri se împlinesc și Mam vine să îi ia. Susan se simte obligată să-i întoarcă pe Ada și Jamie mamei lor biologice. Cu toate acestea, singura motivație a mamei pentru întoarcere este aceea că nu trebuie să-i  plătească lui Susan pentru îngrijirea lor. În Londra, Mam îi închide din nou pe Ada și Jamie în micul apartament, în ciuda amenințării unui bombardament. Nu are dragoste pentru copiii ei, iar Ada și Jamie își dau seama repede că le va continua chinul  atât timp cât vor rămâne cu Mam. Când Mam pleacă la serviciu, orașul este brusc bombardat! Ada și Jamie abia rămân în viață în apartamentul lor. Sunt uimiți când o văd pe Susan Smith prin fum,grăbindu-se să-i găsească! Regretă că a renunțat la copii în momentul în care i-a luat Mam.

Susan, Ada și Jamie se întorc în satul lor de coastă fericiți că se reunesc. Spre șocul lor, ei găsesc  casa lui Susan bombardată. Orășenii sapă cu disperare pentru a încerca să-i găsească în dărâmături. Sunt bucuroși când văd familia revenind în viață. Dacă Susan nu s-ar fi dus la Londra să-i salveze pe Ada și Jamie, ar fi putut să moară. Le mulțumește lui Jamie și Adei pentru că i-au salvat viața. Se pare că și-au salvat viețile reciproc.