Un prieten din copilărie- descriere de tip portret

 

    În zilele ploioase, îmi place să privesc de la fereastră lumea, să visez cu ochii deschiși, ca și cum peisajul de afară s-ar reflecta cumva în suflet, dându-mi un sentiment de melancolie.

    Îmi amintesc cu drag de zilele petrecute în vară, la casa bunicilor, unde am trăit momente de imensă bucurie alături de prietenii mei de acolo. Am față de ei o puternică afecțiune, poate și pentru că îi văd o singură dată pe an, vara. În mod ciudat, niciodată nu ne-am înstrăinat și, deși trece un an până la o nouă reîntâlnire, reluăm lucrurile de unde le-am lăsat, ca și cum ne-am fi despărțit doar câteva ore.

    Cel mai drag  îmi este Andrei, un băiat blond, de aceeași vârstă cu mine, cu care m-am împrietenit din primul moment. Ochii lui albaștri m-au fixat atunci când ne-am cunoscut, m-a întrebat simplu cum mă cheamă și dacă vreau să urc pe dealuri cu el. Faptul că era mult mai înalt decât mine îi permitea să urce rapid colinele din jurul casei bunicilor. Mă aștepta sus și avea mereu pregătită o poveste pe care să o ascult cu gura deschisă.

Avem aceleași preocupări, ne place să observăm natura. Întotdeauna, Andrei m-a impresionat prin cunoștințele lui despre mediu, citește mult și îmi împărtășește și mie  despre lecturile sale. Știe mereu să le explice celorlalți regulile vreunui joc nou, ascultă cu interes de fiecare dată când cineva vorbește despre ceea ce-l interesează.

    Fiecare întâlnire cu el este o nouă aventură și poate de aceea nu mă plictisesc niciodată acolo. Aștept cu nerăbdare vacanța, să-l reîntâlnesc și să ne bucurăm de frumusețile naturii.