.jpeg){kind=small}
Ai ales să pleci,
Să îmi rupi sufletul din nou,
Cu toate că ți-am dăruit
Tot ce aveam, ba chiar mai mult.
Nimic nu se schimbă
Când orgolii și inepții ne domină,
Când nu lăsăm să se vadă,
Lumina din noi.
Trist e în suflet și afară,
Toate pe lume mi-s o povară
Și nu înțeleg de ce...
De ce nu pot să strig lung ,,Iubeeesc``?
Euforia iubirii repede se risipește,
Pentru ca iubirea noastră a fost o flacără
Aruncată într- o căpiță de fân...
Ce-ar fi sa zbor,
sa ma transform intr-o petala si, apoi,
sa ma arunc
purtata de vant
prin campuri inverzite si lanuri de iubire,
sa cant si sa dansez frenetic prin iarba
si, intr-o zi, sa traiesc ca pentru o viata intreaga?
Ce-ar fi?
👩👩👩
Cu vocea ta, iubito, stârnești strunele inimii,
Cu pasul tău, iubito, mă porți pe căile dragostii.
Cu ochii tăi, iubito, îmi alungi toate temerile
Și trupul tău, iubito, îmi scaldă plăcut toate vinele.
Cu mâna ta, iubito, mângâie-mi lacrimile,
Cu gura ta, iubito, aprinde-mi patimile!
💕💕
Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.
Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicaţi de braţe de copii,
Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.
Ce frumoasă eşti în prag de vară,
Când miroşi a mere ce se coc,
Cerul în fiinţa ta coboară,
Trupul meu din trupul tău ia foc.
Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nţeleg,
Suntem baza lumii împreună,
Suntem vara focului întreg.
Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopţi,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copţi.
Să înveţi, iubito, să te bucuri
Că ţi-am dat din jertfă un destin,
Şi că via, asurzind de struguri,
Va trăi definitiv în vin.
Ce frumoasă eşti în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta uşoară,
Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.
Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri şi de frunze
De la cine să învăţ să-l gust?
Aşa e mama şi a fost bunica,
Aşa suntem, femei lângă femei,
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte „ele" ce slujesc pe „ei".
Ei neglijenţi, iar ele foarte calme,
Ei încurcând ce ele limpezesc,
Ei numai tălpi şi ele numai palme,
Acesta e destinul femeiesc.
Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.
Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede,
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.
Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.
Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi,
Ce greu cu noi femeile în viaţă,
Dar e şi imposibil fără noi...
Ce dacă vine primăvara,
Atâta iarnă e în noi
Că martie se poate duce
Cu toți cocorii înapoi.
În noi e loc numai de iarnă,
Vom îngheța sub ultim ger,
Orbecăind pe copci de gheață
Ca un stingher spre alt stingher.
Și vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Și cuiburi și-au făcut la streșini
Și lângă mine nu ești tu.
Ninsori mai grave decât moartea
Au fost și sunt și vor mai fi,
La mine-n suflet este vifor
Și vin nebuni să facă schi.
Și ninge până la prăsele,
Ninsoarea-mi intră-n în trupul tot,
Un dans de oameni de zăpadă
Ce îmbrățișarea n-o mai pot.
La noi e iarnă pe vecie,
Doi foști nefericiți amanți,
Ia-ți înflorirea, primăvara
Și toți cocorii emigranți.
Primăvară, care-ai fost,
Nu veni, n-ai nici un rost,
Poți să pleci, suntem reci,
Iarnă ni-i pe veci.
😊😊😊😊😊
Obrajii tăi mi-s dragi
Cu ochii lor ca lacul,
În care se-oglindesc
Azurul şi copacul.
Surâsul tău mi-i drag,
Căci e ca piatra-n fund,
Sper care-noată albi
Peşti lungi cu ochi rotund.
Şi capul tău mi-i drag,
Căci e ca malu-n stuf,
Unde păianjeni dorm,
Pe zori făcute puf.
Făptura ta întreagă
De chin şi bucurie,
Nu trebuie să-mi fie,
De ce să-mi fie dragă?
😊😊😊😊😊😊
Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin râpi şi gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.
Aşeaz-o cu credinţă căpătâi.
Ea e hrisovul vostru cel dintâi.
Al robilor cu saricile, pline
De osemintele vărsate-n mine.
Ca să schimbăm, acum, întâia oară
Sapa-n condei şi brazda-n calimară
Bătrânii au adunat, printre plăvani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Şi leagăne urmaşilor stăpâni.
Şi, frământate mii de săptămâni
Le-am prefăcut în versuri şi-n icoane,
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.
Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
Lăsând întreagă dulcea lui putere.
Am luat ocara, şi torcând uşure
https://Versuri.ro/w/wdy1
Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
Am luat cenuşa morţilor din vatră
Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
Păzind în piscul datoriei tale.
Durerea noastră surdă şi amară
O grămădii pe-o singură vioară,
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Si izbăveşte-ncet pedesitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptăţirea ramurei obscure
Ieşită la lumină din padure
Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii întregi.
Întinsă leneşă pe canapea,
Domniţa suferă în cartea mea.
Slova de foc şi slova faurită
Împărechiate-n carte se mărită,
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Făr-a cunoaşte ca-n adâncul ei
Zace mania bunilor mei.
Frumoaso,
ţi-s ochii-aşa de negri încât seara
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare
că ochii tăi, adânci, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi
şi peste munţi şi peste seşuri
acoperind pământul
c-o mare de-ntuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.
💃💃💃💃💃💃💃💃
Dintr-un bolovan coboară
pasul tău de domnișoară.
Dintr-o frunză verde, pală
pasul tău de domnișoară.
Dintr-o înserare-n seară
pasul tău de domnișoară.
Dintr-o pasăre amară
pasul tău de domnișoară.
O secundă, o secundă
eu l-am fost zărit în undă.
El avea roșcată fundă.
Inima încet mi-afundă.
Mai rămâi cu mersul tău
parcă pe timpanul meu
blestemat și semizeu
căci îmi este foarte rău.
Stau întins și lung și zic,
Domnișoară, mai nimic
pe sub soarele pitic
aurit și mozaic.
Pasul trece eu rămân.
💃💃💃💃💃💃
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.
Ș-ai să mă chemi în fiecare zi,
Ș-ai să mă strigi în fiecare noapte,
Ș-ai să disperi cu fiecare vis,
Ș-ai să blestemi în fiecare ceas,
Minuta care nu ne-a mai rămas...
Și ai să fii din ce în ce mai trist...
Ai să-nțelegi că, ce a putut fi,
Și nu a fost ...
Nu va mai fi nicicând.
Ce n-ai putut să fii,
Ce n-ai știut să faci,
Ce nu ai vrut să spui,
Ai să regreți...
Că n-ai simțit că-n fiecare zi,
Aveam nevoie de mai mult.
Dar am nevoie de puțin,
O rază caldă și-un sărut,
Nimic mai mult!
Pentru că-s bună de iubit!
💞💞💞💞💞
A cunoaste. A iubi.
Inc-o data, iar si iara,
a cunoaste-nseamna iarna,
a iubi e primavara.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n tine.
A cunoaste. A iubi.
Care-i drumul ce te-ndeamna?
A cunoaste - ce inseamna?
A iubi - de ce ti-e teama
printre flori si-n mare iarba?
Printre flori si-n mare iarba,
patima fara pacate
ne rastoarna-n infinit,
cu rumoare si ardoare
de albine re-ncarnate.
Inc-o data, iar si iara,
a iubi e primavara.
👄👄👄👄👄👄
Eu cine sunt, tu cine ești?
Muza mă cheamă
Spre cufărul de spus povești,
Ce gândul mă-ndeamnă.
Frământați în lumina dimineții,
Zămisliți din pulbere și pământ,
Două destine purtate în vânt
Și spulberate în oceanul vieții.
Rouă pe floare și ochi din curcubeu
Am vrut să fiu,
Cu aripile frânte, într-un instantaneu,
Am devenit un fir de purpuriu.
Pulsațiile cresc și inima vrea
Din nou să trăiască iubirea,
Pe aripi de vânt curtată, așa,
Iți voi atrage privirea.
Speranța e-aici și frumosul în suflet,
Și ochiul ferestrei spre cer,
La ale tale Doamne, mereu vreau să cuget,
Astăzi nimic vreau să-ți cer.
🙏🙏
💜💜💜💜💜💜💜
În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămâne un deşert de disperare.
Ne amăgeşte lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o șovăire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;
Ne răsucim pe-un așternut posac,
Însingurați în doi, din lașitate,
Mințindu-ne cu guri care prefac
În zgura sărutările uzate;
Ne pomenim prea goi într-un târziu,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:
Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu,
Ca să mai știm că dragostea există.
În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seama că, în loc,
Rămâne un deşert de disperare.
💜💜💜💜💜💜💜💜💜
☝
A trai fara-a iubi,
Ma mir ce trai o mai fi !
A iubi far-a simti,
Ma mir ce dragoste-o fi !
A simti far-a dori,
Ma mir ce simtire-o fi !
A dori far-a jertfi,
Ma mir ce dor o mai fi ?
❤
👦👨
Sunt cel mai frumos din oraşul acesta,
Pe străzile pline când ies n-am pereche,
Atât de graţios port inelu-n ureche,
Şi-atât de-nflorite cravata şi vesta.
Sunt cel mai frumos din oraşul acesta.
Născut din incestul luminii cu-amurgul,
Privirile mele dezmiardă genunea,
De mine vorbeşte-n oraş toată lumea,
De mine se teme în taină tot burgul.
Sunt prinţul penumbrelor, eu sunt amurgul…
Nu-i chip să ma scap de priviri pătimaşe,
Prin părul meu vânăt, subţiri, trec ca aţa,
Şi toţi mă întreabă: sunt moartea, sunt viaţa?
De ce-am ciorapi verzi, pentru ce fes de paşe?
Şi nu-i chip să scap nici pe străzi mărginaşe…
Panglici, cordeluţe, nimicuri m-acopăr,
Când calc, parcă trec pe pământ de pe-un soclu.
Un ochi (pe cel roz) îl ascund sub monoclu,
Şi-ntregul picior când păşesc îl descopăr,
Dar iute-l acopăr, ca iar să-l descopăr…
Cellalt ochi, (cel galben) îl las să s-amuze
Privind cum se ţin toţi ca scaiul de mine.
Ha! Ha! Dac-aţi şti cât vă şade de bine,
Sărind, ţopăind după negrele-mi buze.
Cellalt ochi s-amuză şi-l las să s-amuze.
https://Versuri.ro/w/cw87
C-un tainic creion îmi sporesc frumuseţea,
Fac baie în cidru de trei ori pe noapte,
Şi-n loc de scuipat am ceva ca un lapte,
Pantofi cu baretă mi-ajută zvelteţea,
Şi-un drog scos din sânge de scroafă nobleţea.
Toţi dinţii din gură pudraţi mi-s cu aur,
Mijlocul mi-e supt în corset sub cămaşe,
Fumez numai pipe de opiu uriaşe,
Pe braţul meu drept, tatuat-am un taur,
Şi fruntea mi-e-ncinsă cu frunze de laur.
Prin lungile, tainice, unghii vopsite
Umbrela cu cap de pisică rânjeşte,
Şi nu ştiu de ce, când plimbarea-mi prieşte,
Când sunt mulţumit c-am stârnit noi ispite,
Din mine ies limbi şi năpârci otrăvite.
Din mine cresc crengi ca pe pomi, mătăsoase,
Şi însăşi natura atotştiutoare,
Ea însăşi nu ştie ce sunt: om sau floare?
Sau numai un turn rătăcit între case,
Un turn de pe care cad pietre preţioase.
Sunt cel mai frumos din oraşul acesta,
Pe străzile pline când ies n-am pereche,
Atât de graţios port inelu-n ureche,
Şi-atât de-nflorite cravata şi vesta.
Sunt cel mai frumos din oraşul acesta.
👸👦
🙏
Tare sunt singur, Doamne, si piezis!
Copac pribeag uitat in campie,
Cu fruct amar si cu frunzis
Tepos si aspru-n indarjire vie.
Tanjesc ca pasarea ciripitoare
Sa se opreasca-n drum,
Sa cante-n mine si sa zboare
Prin umbra mea de fum.
Astept crampeie mici de gingasie,
Cantece mici de vrabii si lastun
Sa mi se dea si mie,
Ca pomilor de rod cu gustul bun.
Nu am nectare roze de dulceata,
Nici chiar aroma primei agurizi,
Si prins adanc intre vecii si ceata,
Nu-mi stau pe coaja moile omizi.
Nalt candelabru, straja de hotare,
Stelele vin si se aprind pe rand
In ramurile-ntinse pe altare
Si te slujesc; dar, Doamne, pana cand?
De-a fi-nflorit numai cu focuri sfinte
Si de-a rodi metale doar, patruns
De grele porunci si-nvataminte,
Poate ca, Doamne, mi-este de ajuns.
In rostul meu tu m-ai lasat uitarii
Si ma muncesc din radacini si sanger.
Trimite, Doamne, semnul departarii,
Din cand in cand, cate un pui de inger,
Sa bata alb din aripa la luna,
Sa-mi dea din nou povata ta mai buna.
🙏
👪
Un om fusese-o frunză și numai om cu om,
Au izbutit să crească și să se facă pom.
Că moare frunza-n ramuri, puiandră și ușure,
Copacul viețuiește și s-a-nmulţit pădure.
Tu-ți răsplătești ursita de grabnică pieire,
Făcîndu-te, din omul prigoanei, omenire.
👪
