Limba și literatura română pentru clasele V-VIII

Fotografia mea
Găsiți pe această pagină de blog noțiuni explicate simplu, logic și clar, exerciții rezolvate în comentarii, modele de rezolvare a exercițiilor de la E.N. pe itemi, lecturi suplimentare necesare, rezumate, exemplificarea valorilor regăsite în textele literare studiate în gimnaziu și multe altele utile studiului limbii române. Pe scurt, aveți aici toate pârghiile necesare pentru a vă pregăti pentru evaluare. Pentru o vizualizare detaliată a materialelor, afișați vizualizarea pentru web, pe care o regăsiți la subsolul paginii!

23 mai 2021

Ce frumoasă eşti (Adrian Paunescu)

 Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,

Ninge disperat asupra ta,

Cerul peste tine se răstoarnă,

Ţurţurii în plete vor suna.


Hai să fim doi oameni de zăpadă

Ridicaţi de braţe de copii,

Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă

Că se pot iubi, se pot iubi.


Ce frumoasă eşti în prag de vară,

Când miroşi a mere ce se coc,

Cerul în fiinţa ta coboară,

Trupul meu din trupul tău ia foc.


Focurile noastre se cunună,

Focurile noastre se-nţeleg,

Suntem baza lumii împreună,

Suntem vara focului întreg.


Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,

Ca o zi egală între nopţi,

Când iubirea noastră te condamnă

Să ai soarta strugurilor copţi.


Să înveţi, iubito, să te bucuri

Că ţi-am dat din jertfă un destin,

Şi că via, asurzind de struguri,

Va trăi definitiv în vin.


Ce frumoasă eşti în primăvară,

Cea mai minunată-ntre femei,

Iezii pasc năframa ta uşoară,

Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.


Sigilat de taine nepătrunse

Cerul bate drumul tău îngust,

Trupul tău de muguri şi de frunze

De la cine să învăţ să-l gust?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu