O întâmplare în timpul unei călătorii

 

    Cu bucurie în suflet, îmi amintesc de o zi pe care am petrecut-o într-un loc mirobolant. Se înserase deja când autocarul nostru a ajuns, după cum era programat în itinerarul excursiei de vara trecută, la poalele dealului pe a cărui culme se vedea Cetatea Deva.

    Când ghidul ne-a arătat funicularul care ducea la cetate, oboseala ne-a trecut imediat. Ne-am suit plini de emoție în cabina care a pornit lent pe șinele înclinate la peste 45 de grade. Ajunși sus, am pornit pe traseul format din punți de lemn suspendate peste ziduri și peste stânci abrupte. Peste tot erau plasate anunțuri: ,,Atenție, vipere!’’Am ajuns pe o platformă, în punctul cel mai înalt al cetății, de unde priveliștea era uimitoare. M-am lăsat purtat pe aripile imaginației și nici nu am observat când liniștea s-a înstăpânit în jurul meu. Rămăsesem singur pe platformă. Am zărit funicularul în care se agitau veseli colegii mei, coborând încet spre oraș. Era ultima cursă! Brusc, toate luminile din cetate s-au stins. Funicularul ajunsese jos, iar curentul electric se oprise, probabil, automat. Am început să strig, dar eram mult prea departe și dacă strigătele mele deșteptau viperele adormite…? Înghețasem de spaimă! Tocmai plănuiam unde să mă ascund peste noapte când luminile s-au reaprins, iar funicularul a repornit încet către culme. Îmi observaseră lipsa!

    Am ajuns cu bine la autocar, iar din teribila experiență a izvorât cea mai palpitantă povestire de aventuri pentru revista școlii.