.jpeg){kind=small}
ACTUL III
Acelaş decor, a doua zi dimineaţa, nimic nu e propriu-zis schimbat şi totuşi în lumină, parcă e altă
casă. Interiorul e tot atât de modest, dar acum se vede’ prin fereastra deschisă grădiniţa din faţă,
grădiniţă simplă de provincie, care aseară în întunerec nu se vedea şi care luminează totul.
SCENA I
PROFESORUL MONA
Scena e goală. Uşa din stânga, ce dă spre baie, deschisă. De afară din curte se aude glasul Monei,
cântând. Nu trebue neapărat să cânte frumos şi nu trebue mai ales să cânte o romanţă întreagă cu
cuvinte. O frază-două, mai mult fredonat (fie şi fals), dintr’un cântec oarecare şi întrerupt pe
alocuri de un râs copilăresc. Profesorul intră repede din stânga, speriat, e fără haină, cămaşă cu
mânecile suflecate până la cot. Are în mână un prosop cu care tocmai se şterge pe faţă.
PROFESORUL
(Alergând spre fereastra): Mona! Mona!
MONA
(De afară): Daa!
PROFESORUL
Nu mai cânta, pentru Dumnezeu,
MONA
Du ce? Nu-ţi place?
PROFESORUL
Ba da, dar te vede… Te aude de peste drum dela Chiroiu.
MONA
Ştiu. Chiroiu dela Percepţie. (Râde).
PROFESORUL
Mona!
MONA
Şi Atanasiu. Casa cu uluci. Şi Lascu, trei geamuri la stradă. (Râde lung, copilăresc).
Steaua fără nume Mihail Sebastian
97
PROFESORUL
Mona, nu râde. Nu râde că te aude…
MONA
N’are decât.
PROFESORUL
Mona, fii cuminte. înţelege. Vino înăuntru.
MONA
Îndată… îndată… (Fredonează iar).
PROFESORUL
(Dezolat, se întoarce spre interior. Continuă să se şteargă pe obraz cu prosopul, mormăind de unul singur): Sunt
pierdut. Ce mai încolo ‘ncoace. Sunt pierdut. Mă dă afară. Mă dă afară din învăţământ (şi ca şi cum
aceasta reflecţie ar trezi în el o nouă alarmă, se apleacă din nou peste pervazul ferestrei şi strigă): Mona!
MONA
(Intră prin dreapta. E în aceeaşi rochie de seară. Pe braţul stâng un buchet de flori de grădină, de toate colorile):
Nu striga că te aude.
PROFESORUL
(Se întoarce tresărind): Unde ai fost?
MONA
In curte, să culeg flori.
PROFESORUL
Dar bine, nu te gândeşti? In rochia asta, disdedimineaţă! Să te vadă toţi vecinii?
MONA
(Cu elan): Toată strada, tot târgul… Tot judeţul.
PROFESORUL
(Dojenitor): Mona!
MONA
Sunt fericită dragul meu. Mă auzi? Fericită. Fericită. E atâta soare, atâta lumină. Si florile astea,
uite… sunt cele mai frumoase flori din lume. Parcă toate ridică deodată capul şi spun; Bună
dimineaţa!
PROFESORUL
Bună? dimineaţa Mona!
MONA
Bună dimineaţa Marin!
Steaua fără nume Mihail Sebastian
98
PROFESORUL
Ce frumoasă eşti!
MONA
Nu eu. Florile! Viaţa! Casa!
PROFESORUL
(Cu o ridicare din umeri): Casa! (Ca şi cum ar spune: Să nu mai vorbim de ea).
MONA
E fermecătoare.
PROFESORUL
Aseară spuneai că e oribilă.
MONA
Aseară. Dar de aseară până acum a trecut o noapte. Şi ce noapte!
PROFESORUL
(Încet): N’am s’o uit niciodată, Mona!
MONA
Totul s’a schimbat de atunci. Casa. Şi eu. Şi tu… Ce drăguţ eşti, Marin.
PROFESORUL
Mona, te rog…
MONA
Zău că eşti drăguţ. Ia vino aici. Mai aproape Ce fel de ochi ai tu?
PROFESORUL
(A închis repede ochii): Fără culoare.
MONA
Deschide-i.
PROFESORUL
Nu.
MONA
De ce?
PROFESORUL
Mi-e frică.
MONA
Steaua fără nume Mihail Sebastian
99
Frică?
PROFESORUL
Da. Că nu eşti aici. Că nu e adevărat.
MONA
Nu sunt aici? Eu? (Râde. Râs tânăr, clar); Dar bine dragul meu, nu mă auzi? Nimic din viaţa mea
n’a fost vreodată mai adevărat decât dimineaţa asta. Haide, nu fii prost. Deschide ochii şi dă-mi
repede un vas să pun florile.
PROFESORUL
Un vas? (Caută cu ochii prin odaie): Da de unde să-l iau? (Îşi aduce aminte): A! da. (Merge spre fereastră şi
se apleacă peste pervaz spre curte, de unde ridică un vas cu care rămâne în mână).
O VOCE GROASĂ DE FEMEE
(Din stradă): Bună dimineaţa, domnu Miroiu.
PROFESORUL
Sărut mâinile. Sărut mâinile.
MONA
Cine e?
PROFESORUL
(Speriat): Sssst! (Către femeea din stradă): Da ‘ncotro aşa de devreme?
VOCEA
La piaţă că mi-a spus m-me Maltopol că e nişte vinete.
MONA
Vinete? Vreau şi eu.
PROFESORUL
Sssst!
MONA
Mi-e foame.
PROFESORUL
(Încet, aproape disperat): Mona! Mona! (Către femeea din stradă): Sărut mâinile, sărut mâinile.
Complimente acasă. (Se întoarce dela fereastră): Te-a văzut! (Pune decolat vasul pe masă).
MONA
Cine era?
PROFESORUL
M-me Grigorescu.
Steaua fără nume Mihail Sebastian
100
MONA
A! Mama lui m-me Chiroiu.
PROFESORUL
Să ştii că te-a văzut.
MONA
Cu atât mai bine. Asta e o dovadă în plus, că sunt aici. (Tandră): Că e adevărat.
PROFESORUL
Mona, tu nu poţi să rămâi aşa, în rochia asta, în plină zi, într’un târg ca al nostru.
MONA
Asta aşa e. Ar trebui să mă schimb. Ştii ce? îmi pun din nou pijamaua ta de astă noapte. îmi venea
bine.
PROFESORUL
Să lăsăm gluma, Mona.
MONA
Nu-mi venea bine? Vrei să spui că nu-mi venea bine?
PROFESORUL
Era cam ruptă.
MONA
Nu-i nimic. O cos.
PROFESORUL
Şi n’ai să te plimbi în pijama pe stradă.
MONA
Aici ai şi tu dreptate. Mi-ar trebui o rochie. Ce ar fi să împrumutăm dela o vecină? Dela M-me
Maltopol Dela m-me Lascu. Cum e m-me Lascu? Grasă?
PROFESORUL
Mona, nu glumi. Nu e timp de glumit. Trebue să ii im din situaţia asta. Uite, eu mă reped până la
Liceu, t oricum, e târziu (se uită la ceas): au! Opt fără zece! Oi 21 întâia n’am clasă, dar mă duc să
iau nişte bani, că ii c întâiu… (îşi caută haina, cravata).
MONA
Întâiu?
PROFESORUL
Şi se plătesc lefurile. De acolo mă reped până la Pascu. (Şi-a găsit haina şi cravata. începe să se îmbrace
zăpăcit şi stângaciu).
Steaua fără nume Mihail Sebastian
101
MONA
Care Pascu?
PROFESORUL
Pascu, Magazinul General. Trebue să găsesc ceva acolo. O rochie, un trenchcoat. Orice. Ca să
poţi ieşi din casă.
MONA
Da de ce să ies? Nu vreau să ies. Eu rămân aici.
PROFESORUL
Până când?
MONA
Toată viaţa.
PROFESORUL
Toată viaţa în rochia asta?
MONA
Da. Numai să-mi aduci un sandvich că mi-e foame. De altceva nu am nevoie.
PROFESORUL
Bine. Iţi aduc, dar acum am fugit. (A terminat cu haina, cu cravata, îşi ia repede pălăria din cui şi dă să
iasă).
MONA
Stai!
PROFESORUL
(S’a oprit în prag): Ce e?
MONA
Vino aici! Nu-mi place cum ţi-ai făcut cravata. Nu te pricepi.
PROFESORUL
(Disperat): Mona!
MONA
Lasă-mă pe mine. (Ii reface cu atenţie şi tandreţe cravata): Stai cuminte. Aşa. (Îl priveşte o secundă): Marin!
PROFESORUL
Da.
MONA
Eşti drăguţ, să ştii. Eşti foarte drăguţ.
Steaua fără nume Mihail Sebastian
102
PROFESORUL
(Se uită cu disperare la ceas): Mona, e opt fără cinci.
MONA
Chiar dacă e opt fără cinci, eşti foarte drăguţ. (Îl mângâie uşor pe obraz şi pe urmă se sărută lung).
PROFESORUL
(După ce s’a desprins de ea, puţin ameţit): Nu. Asta mi se poate să fie adevărat. (lese dar n’a închis bine uşa
si se întoarce): Mona, fii cu băgare de seamă. Nu ieşi în curte, nu te arăta la fereastră.
MONA
(Cu tonul lui): Nu râde. Nu cânta.
PROFESORUL
Da, nu cânta. Mai ales nu cânta. (Iese).
MONA
(Rămâne o clipă privind lung spre uşa prin care a ieşit eh Un zâmbet de tandreţe, de emoţie, îi luminează toată
privirea): Eşti un prost. (Se întoarce cu spatele şi se rezeamâ cu capul în uşă, visătoare): Şi eşti aşa de
drăguţ… (Priveşte de acolo încă odată toată încăperea, fereastra, cărţile, portretele din perete, ale lui Keppler şi
Kopernick. Pe urmă trece pe lângă ei, cu un gest de amiciţie, ca şi cum i-ar mângâia pe sub bărbie): Şi voi… şi
voi sunteţi drăguţi. (Ia vasul, trece în baie ca să pună apă. Se întoarce. Caută florile. A uitat unde le-a lăsat
adineori, undeva, pe un scaun, pe divan, le găseşte şi fredonând începe să le pună în vas, cu mare grijă. Se aude o
bătaie slabă în uşa din dreapta, bătaie care se repetă după o secundă. întoarsă cu spatele, aplecată asupra vasului
cu flori, fredonând mereu, iar nu aude. Uşa se deschide uşor şi cu mare băgare de seamă, intră timidă, eleva, cu
ghiozdanul de şcoală în mână, numărul cusut pe mânecă, ţinută reglementară).
Steaua fără nume Mihail Sebastian
103
SCENA II
MONA ELEVA
ELEVA
Vă rog… domnu Profesor Miroiu nu-i acasă. (Mona se întoarce brusc. Fata când o vede din faţă, tresare.
E şi mai încurcată acum): Vă rog să mă iertaţi, eu credeam… credeam… (dă să plece).
MONA
Ce credeai domnişoară?
ELEVA
Credeam că locueşte aici… domnu Miroiu.
MONA
Aici locueşte.
ELEVA
(Repede): Nu se poate.
MONA
De ce?
ELEVA
Fiindcă… (ceva mai degajat): fiindcă eu pe dv. nu vă cunosc.
MONA
Nici eu pe d-ta. Şi totuşi aici locueşte. Chiar acuma a ieşit din casă. Mă mir că nu l-ai întâlnit.
ELEVA
Nu, că eu am venit pe strada Unirii şi d-lui o fi dat colţul pe Cuza-Vodă… da, dacă ziceţi că nu-i
acasă, eu . .. mă duc.
MONA
Aveai treabă cu el?
ELEVA
Aveam. Adică… voiam să-l rog… (Deodată o prididesc lacrimile): Mă dă afară din şcoală.
MONA
Cine? El?
ELEVA
Steaua fără nume Mihail Sebastian
104
(Cu puţin dispreţ, ca şi cum ar spune: “Să fim serioşi”): A! nu. (Din nou îngrijorată): Domnişoara Cucu. (repede): Nici nu m’a lăsat să intru în şcoală. A zis că mai întâiu să aştept conferinţa şi atunci eu am
dat fuga până aici, să-l rog pe domnu Profesor Miroiu… (se întrerupe): da’ dacă nu-i acasă. ..
MONA
Nu-i.
ELEVA
Atunci… atunci eu mă duc. (Pune mâna pe clanţă, deschide).
MONA
(După o secundă de tăcere): Domnişoara.
ELEVA
(Oprindu-se): Vă rog.
MONA
Cunoşti bine pe d-l Miroiu?
ELEVA
II cunosc.
MONA
E profesorul d-tale?
ELEVA
Da.
MON A
Ce noroc ai.
ELEVA
Da de ce?
MON A
Un profesor ca el! Vorbeşte aşa de frumos!
ELEVA
(Fără prea mare entuziasm): Da, vorbeşte…
MONA
Aveţi şi astăzi oră cu el?
ELEVA
Avem. Ora patra. Cosmografia.
MONA
Steaua fără nume Mihail Sebastian
105
Ce lecţii aveţi?
ELEVA
Despre… staţi să mă uit. C’am uitat. (Deschide ghiozdanul şi caută cartea. Mona se apropie şi urmăreşte cu
viu interes. Fata a scos cartea şi o răsfoieşte repede, după ce şi-a muiat degetul pe limbă): Despre… legile lui
Keppler… să…
MONA
Keppler! (Privire scurtă spre portretul din perete): Mă laşi să văd si eu?
ELEVA
(Puţin mirată): Vă rog. (Ii dă cartea).
MONA
(Se uită câteva secunde în carte cu mare atenţie. Pe urma citeşte): “In mişcarea lui aparentă în jurul
pământului, soarele descrie o elipsă. Pământul fiind într’unul din focare, mişcarea se face în sens
direct” (Se opreşte din citit): Ce frumos e!
ELEVA
Zău !
MONA
(Citeşte mai departe): “Ariile descrise de raza vectoare a soarelui, sunt proporţionale cu timpurile
întrebuinţate spre a le descrie”. E minunat. Nu-i aşa că-i minunat.
ELEVA
(Sceptică): Da…
MONA
Ce noroc aveţi, d-ta şi colegele d-tale că-l puteţi asculta vorbind în fiecare zi…
ELEVA
Numai de trei ori pe săptămână.
MONA
…despre lucruri aşa de frumoase. Aşa de ameţitor de frumoase. (Privind-o): şi ce bine-ţi stă şorţul
ista.
ELEVA
Doamnă, vă râdeţi de mine.
MONA
Nu. Crede-mă că nu. Iţi stă bine şi frumos. Cineva poate fi fericit într’un şorţ ca ăsta.
ELEVA
Vă râdeţi de mine Doamnă. Aveţi o rochie aşa de… aşa de … (Nu găseşte cuvântul).
Steaua fără nume Mihail Sebastian
106
MONA
(Cu o vagă amărăciune): Aşa de…
ELEVA
(Fascinată): Niciodată n’am văzut o rochie ca asta, aici la noi. Şi nici la Bucureşti. C’am fost la
Bucureşti, acum doi ani de Paşte, cu mama şi cu tanti… Lăsaţi-mă să mă uit bine la ea, ca să
povestesc şi fetelor la şcoală. (Se uită cu aceeaşi privire fascinată la miraculoasa rochie): Da, dar
dumneavoastră iertaţi-mă că vă întreb… de unde veniţi? (Din strada se aude un sgomot de automobil.
Fata tresare surprinsă): Ce-i asta? (Sgomotul se apropie): In automobil? Pe strada asta?
MONA
(Care nu dă importanţă faptului): Nu se poate?
ELEVA
A oprit aici. La poartă. (Se repede la fereastră şi se uită afară. Pe urmă oarecum decepţionată): A! e domnu
Ispas. (Explicativ): Domnu Ispas dela gară. (Din nou interesată): Ba stai! Că mai e cineva. Un domn.
MONA
(Tresărind): Un domn?
ELEVA
Vai! Ce elegant e!
MONA
(Îngrijorată): Elegant? (Vine şi ea spre fereastră, aruncă o privire spre stradă şi tresare cu un mic ţipăt): El e!
ELEVA
Cine el?
MONA
(Are o secundă de editare, privire spre uşe, spre fereastră şi pe urmă, repede, dispare în stânga, în camera de baie,
trăgând uşa după ea).
ELEVA
(Din ce în ce mai intrigată): Care el?
Steaua fără nume Mihail Sebastian
107
SCENA III
ELEVA ŞEFUL GRIG
Intră şeful gării, urmat de Grig. Grig e “bucureştean”. Poate că la Bucureşti nu s’ar vedea aşa de
direct, dar aici, în lumina asta, parcă e un exemplar din altă specie umană. Gesturi sigure (fără
ostentaţie însă), eleganţă simplă, firească, puţin blazată poate. Vine dela volan. Şi asta se vede. E
un om care la volanul unei maşini, la o masă de baccara, într-un mare hall de hotel, se simte la el
acasă. Meserie neprecisă. Om de afaceri. Dar obişnuinţă veche de a umbla cu bani mulţi, de a-i
câştiga uşor, de a-i cheltui la fel de uşor. Poartă un costum sportiv de dimineaţă, gris deschis.
ŞEFUL
(In continuarea unei discuţii): Şi cum-vă spusei… Datoria înainte de toate. Regulamentul. Tată
să-ţi-fie, frate, soră, (Intransigent): Nimic! Regulament… (Zărind-o pe elevă): Domnul Miroiu nu-i
acasă, domnişoară?
ELEVA
(Nu-şi poate lua ochii dela Grig. Nici n’a auzit, nici nu răspunde).
ŞEFUL
N’auzi domnişoară? Domnu Miroiu nu-i acasă?
ELEVA
(Tresărind): Cum? Nu. Nu e.
GRIG
(Către Şef): Dumneata eşti sigur că doamna… doamna de care ţi-am vorbit… e aici?
ŞEFUL
Sigur. La domnu Miroiu, profesorul. A plecat cu el, aseară, dela mine, dela gară. Au plecat
împreună.
GRIG
Împreună ?
ŞEFUL
Adică… d-lui zicea că se duce să doarmă la Udrea (Cu subînţeles): Mă‘nţelegi!…
GRIG
(Mai mult pentru el): S’ar putea?… (Privind curios şi amuzat decorul): S’ar putea să fi petrecut ea aici o
noapte? Aici?
ŞEFUL
Dacă vă spun… (Către elevă): l-ascultă, domnişoară, d-ta eşti de mult aici?
ELEVA
(Fără să-şi ia ochii dela Grig): De adineauri.
Steaua fără nume Mihail Sebastian
108
ŞEFUL
Şi când ai intrat n’ai văzut o doamnă?
GRIG
O doamnă, tânără, frumoasă, blondă, în rochie albă.
ELEVA
(Buimăcită că el, care n’a văzut-o până acum, îi vorbeşte): Ba da… adică nu….
GRIG
Da sau nu?
ELEVA
(Şi mai buimăcită, de apropierea lui şi de întrebarea lui scurtă): Eu… să vedeţi… (Nu mai poate minţi): Ba
da. Am văzut-o.
ŞEFUL
Şi unde e?
ELEVA
Eu… eu… (Cu un gest scurt, arătând uşa din dreapta): Acolo.
ŞEFUL
Acolo? (Face un pas spre uşe).
GRIG
(II opreşte calm): Lasă dumneata. (Merge spre uşe şi rămâne în faţa ei).
Steaua fără nume Mihail Sebastian
109
SCENA IV
ŞEFUL GRIG
GRIG
(Care a privit mereu spre uşa din stânga, fără să participe în ultimele replici, fără măcar să le audă): Domnule
Şef… dumneata eşti convins că doamna e doamna pe care o caut eu?
ŞEFUL
Mai e vorbă? Înaltă, blondă, rochie albă. Semnalmentele corespunde. Nu?
GRIG
(Cu un zâmbet): Ba da. Corespunde.
ŞEFUL
Şi p’ormă… s’o chemăm înăuntru. S’o vedeţi şi dv. la faţă. (Face un pas spre uşe).
GRIG
Nu. Lasă.
ŞEFUL
Şi mai e ceva. Uitasem. Staţi să vedeţi. (Se scotoceşte prin buzunarele vestei şi scoate de acolo cele câteva fise
de joc de aseară): Poftim.
GRIG
(Le ia, le priveşte): Fise dela ruletă.
ŞEFUL
Cu asta voia dumneaei să plătească biletul. Dacă s’a mai pomenit!
GRIG
Adevărat. Nu s’a mai pomenit.
ŞEFUL
Păi nu? Păi nu era locul să-i tragem un proces-verbal de contravenţie?
GRIG
Steaua fără nume Mihail Sebastian
110
Ba era.
ŞEFUL
Eu de asta zic. S’o chemăm înăuntru şi să-i tragem procesul.
GRIG
Acuma-i târziu. Nu ţi-am plătit la gară? Şi biletul şi amenda?
ŞEFUL
(Cu regret): Ba aţi plătit.
GRIG
Păi vezi? Aseară trebuia.
ŞEFUL
Da, da nu avea acte. Nu zici că voia să se omoare.
GRIG
(Nu prea îngrijorat): Ce vorbeşti?
ŞEFUL
Piiiii! Ce-am tras cu ea. Nu şi nu că ea se omoară. Dacă nu eram eu…
GRIG
(Luându-l de spate şi împingându-l spre ieşire): Iţi mulţumesc domnule Şef. Eşti un om de ispravă. Dar
acum lasă-mă. Lasă-mă singur.
ŞEFUL
Am onoarea… Vă salut. (Se opreşte în prag): Tiii… tare-mi pare rău. De cinşpe ani n’am mai tras un
proces-verbal. O ocazie ca asta nu se mai nimereşte. (Iese).
SCENA V
GRIG MONA
Grig l-a petrecut pe şef până în prag. Rămas singur, se întoarce, păşeşte spre uşa din stânga, se
opreşte în faţa ei, se uita o secundă sau două, cu un vag surâs amuzat, pe urmă foarte calm, pune
mâna pe clanţă şi deschide. Nu intră. Rămâne locului, dar face semn cu degetul arătător,
chemând-o pe Mona, iar când vede ca ea nu răspunde, repetă gestul. Mona iese în sfârşit de acolo.
E puţin jenată, dar nu prea mult. Se privesc în tăcere unul pe altul câtva timp.
GRIG
Bună dimineaţa Mona.
MONA
Bună dimineaţa Grig.
GRIG
Ai dormit bine?
MONA
Mulţumesc. Tu?
GRIG
N’am dormit deloc. Am stat la joc până la cinci dimineaţa. Am fost în serie mare. Pe urmă m’am
dus la hotel, credeam că eşti acolo.
MONA
Nu eram.
GRIG
Nu. Nu erai. Am luat repede o baie, m’am schimbat şi am pornit să te caut.
MONA
Şi m’ai găsit.
GRIG
După cum vezi. Eu totdeauna te găsesc.
MONA
Cine ştie? Poate că de astădată… nu.
GRIG
(N’a dat atenţie): Intâiu crezusem că ai schimbat numai camera, dar portarul mi-a spus că nici nu te
văzuse prin hotel şi că, de altfel, nici nu avea camere libere. Atunci mi-am închipuit că ai trecut
peste drum la Caraiman.
MONA
Steaua fără nume Mihail Sebastian
112
Eroare.
GRIG
Exact. Eroare. Nu erai nici acolo. Dar cineva din hall te zărise coborând scările spre gară.
MONA
Întocmai.
GRIG
Şi la gară, tipul dela bar, Jean, chelnerul, te văzuse urcându-te în accelerat.
MONA
Ai mulţi informatori.
GRIG
Ii plătesc bine.
MONA
Ştiu.
GRIG
Am telefonat la Bucureşti,acasă. Nu veniseşi. Am telefonat la gară să văd dacă trenul nu avea
întârziere. Nu. Sosise regulat. Atunci…atunci am început să fiu îngrijorat.
MONA
Tu?
GRIG
Eu.
MONA
Îngrijorat?
GRIG
Foarte.
MONA
Nu te recunosc.
GRIG
Timp de cinci minute.
MONA
Aşa da.
GRIG
Steaua fără nume Mihail Sebastian
113
Fiindcă după cinci minute mi-am adus aminte că n’aveai un ban în poşetă şi că probabil te-au dat
jos pe undeva în vre-o gară.
MONA
Eşti foarte inteligent.
GRIG
Sunt. M’am urcat în maşină şi am pornit-o metodic, din gară în gară. Până aici. Simpatic şeful
gării.
MONA
Daa.
GRIG
{După o secundă de tăcere, părăsind tonul de glumă de până acum): Mona!.
MONA
Grig!
GRIG
Recunoaşte că cearta noastră de aseară a fost o prostie.
MONA
O mare prostie.
GRIG
Recunoaşte că eu personal, n’am avut nicio vină.
MONA
Niciuna.
GRIG
(Brusc, iritat): Ţi-am spus de atâtea ori, că nu-mi place, când joc, să stai în spatele meu şi să-mi
vorbeşti şi să mă‘ntrebi şi să mă sâcâi şi să-mi ceri bani. Ce vrei? Sunt jucător. Am şi eu
superstiţiile mele.
MONA
Foarte normal…
GRIG
(Mai potolit): Vezi? Vezi ce‘nţelegătoare eşti acum? (Din nou iritat): Mai ales că pierdeam. Eram
într’un ghinion negru.
MONA
Şi după ce-am plecat eu?
GRIG
Steaua fără nume Mihail Sebastian
114
Am început să câştig.
MONA
Imediat?
GRIG
Nu. Ceva mai târziu.
MONA
(Interesată): Cam pe la ce oră?
GRIG
Ştiu eu? Cam pe la 12.
MONA
(Cu o mică tresărire): A!
GRIG
Dar de ce întrebi?
MONA
(A rămas o secundă pe gânduri): Nimic. Mă gândeam la superstiţii.
GRIG
A in început să câştig… Şi-am intrat într’o serie fantastică… formidabilă… De asta nici n’am
putut să mit ridic dela masă. Până dimineaţa. Până la cinci.
MONA
Vezi? Ţi-am purtat noroc.
GRIG
(Apropiindu-se şi mai mult de ea): Mona! (Niciun gest din partea ei. El o apucă uşor de umeri): Mona! Eşti
supărată pe mine?
MONA
Nu. Deloc.
GRIG
Deloc, deloc?
MONA
Absolut deloc.
GRIG
Eşti o fată delicioasă. (O sărută pe obraz cu oarecare neglijenţă. Ea-l lasă): Şi acuma hai să mergem.
MONA
Steaua fără nume Mihail Sebastian
115
Unde?
GRIG
Cum unde? Maşina-i afară. Hai să mergem.
MONA
(Simplu, fără violenţă): Nu.
GRIG
Cum?
MONA
Eu nu merg.
GRIG
Nu mergi? Dar ce faci?
MONA
Rămân.
GRIG
Unde?
MONA
Aici.
GRIG
(Gest circular, ironic): Aici?
MONA
Da.
GRIG
Fată dragă, e prea târziu, sau prea devreme pentru glume. Mi-e somn. N’am dormit toată noaptea.
Hai. Vino. Plecăm.
MONA
Pleci singur, Grig.
GRIG
Singur? Cum singur?
MONA
Uite aşa; singur.
GRIG
Steaua fără nume Mihail Sebastian
116
(Ceva mai răstit, ceva mai serios): De ce?
MONA
Pentrucă… pentrucă… Da, n’ai să‘nţelegi. Nu. N’ai să‘nţelegi. Ar fi mai bine să nu pui întrebări şi
să io duci. (Cu o schimbare de ton, simplu şi grav): Ascultă, Grig. Tu… Ai văzut vreodată Ursa Mare?
GRIG
Ursa ce?
MONA
Ursa Mare?
GRIG
Eşti nebună.
MONA
(Cu emoţie): Grig! Asta-i drăguţ.., Asta-i cel mai drăguţ lucru pe care mi l-ai spus de când te
cunosc… Da. Sunt nebună. Pot fi şi eu nebună.
GRIG
Asta ştiam de mult.
MONA
Dar eu nu. Abia astă noapte am aflat. Astă noapte… Aici… Eu am făcut o descoperire. O
sfâşietoare descoperire, Grig. Noi nu suntem fericiţi.
GRIG
Noi doi?
MONA
Noi şi toată lumea noastră. Nu suntem. Ducem o viaţă tristă, stupidă…
GRIG
Dar comodă.
MONA
Se poate. Mie nu mi-a plăcut niciodată.
GRIG
Nu ţi-a plăcut. Dar ţi-a stat bine.
MONA
Martor îmi eşti tu, Grig, că nu mi-a plăcut. De atâtea ori am plâns şi n’am ştiut de ce. De atâtea
ori am vrut ml fug şi n’am ştiut unde. Totdeauna, mă auzi? Totdeauna, oricâţi bani am avut,
oricâte rochii, oricâte bijuterii, totdeauna am simţit că-mi lipseşte ceva, nu ştiam bine ce…
GRIG
Steaua fără nume Mihail Sebastian
117
Ursa Mare probabil…
MONA
Da. Ursa Mare.
GRIG
Mona, tu delirezi.
MONA
Nu, dragul meu, dac’ai şti ce limpede văd. E atâta soare azi dimineaţa, totul se luminează pentru
mine. Uite, casa asta… florile astea.
GRIG
Florile astea? (Se uită o clipă la florile din vas): Iţi plac ţie?
MONA
Sunt minunate.
GRIG
Fetiţo, tu trebue să te culci. Trebue neapărat să dormi, S’a întâmplat ceva cu tine astă noapte. Ai
băut.
MONA
(Cu un uşor zâmbet secret): Poate.
GRIG
Dar bine, te-ai uitat la zarzavatul ăsta din oală? Morcovi, pătrunjel şi păstârnac?
MONA
Grig, nu-ţi dau voie.
GRIG
Cum? Nota la florar se ridică în fiecare săptămână la zeci de mii de lei. Florile cele mai palide nu
sunt destul de palide pentru tine. Violetele de Parma în Decemvrie, aduse cu avionul, nu sunt
destul de fragile. Liliacul alb în Ianuarie nu e destul de alb. Florile de seră cele mai scumpe se
ofilesc în camera ta într’o secundă. Ca un abur, ca o respiraţie şi toate astea de ce? Ca să te găsesc
într’o zi, într’un mizerabil târg de provincie, leşinând cu o sorcovă în braţe?
MONA
Taci.
GRIG
De ce să tac? Pentrucă nu vrei s’auzi? Pentrucă ti-e frică?
MONA
Pentrucă e zadarnic.
Steaua fără nume Mihail Sebastian
118
GRIG
Recunoaşte că ţi-e frică. Frică să deschizi ochii, dar deschide-i, Mona şi uite-te bine la coteţul ăsta
în care te sbaţi cu frumuseţea ta de prinţesă. Nu zău? Ai dormit iu pe salteaua asta găurită?
MONA
Taci. Nu ştii ce vorbeşti.
GRIG
Ai stat tu la masa asta şchioapă?
MONA
(Jignită): Nu e şchioapă.
GRIG
Dar nici mult nu-i lipseşte. (Păşeşte prin odaie, uitându-se cu atenţie şi ironie la lucruri): E minunat! E
fantastic. (A ajuns lângă uşa din stânga): Şi aici ce e? (Deschide şi aruncă o privire înăuntru): A! Sala de
baie. Foarte modernă. Îmi place. (Scoate afară stropitoarea şi i-o arată): Şi sistematică. (Mona
zâmbeşte. EI pune la loc stropitoarea şi pe urmă închizând uşa): Aici ţi-ai făcut baia?
MONA
Nu. M’am spălat afară la fântână.
GRIG
Cum?
MONA
Da. E o fântână în curte. N’ai văzut-o când ai intrat? O fântână curată şi lanţ… M’am spălat
acolo, dimineaţa, în zori. A fost… a fost divin. Apa rece, vie…
GRIG
(Foarte serios, ca şi cum ar fi o întrebare capitală): Mona! Te-ai spălat tu la fântână?
MONA
Da.
GRIG
Tu?
MONA
Eu.
GRIG
Tu, care la Bucureşti iei două băi pe zi, una dimineaţa, una seara, într’o infuziune de lavandă, la 26
grade şi 5 linii, nicio linie mai puţin, nici una mai mult… te-ai spălat tu în curte, la fântână?
MONA
Da.
Steaua fără nume Mihail Sebastian
119
GRIG
Bine, dar atunci e grav… E foarte grav.
MONA
Cât se poate de grav, dragul meu.
Steaua fără nume Mihail Sebastian
120
SCENA VI
GRIG MONA PROFESORUL
PROFESORUL
(Intrând repede, cu o rochie de damă pe braţul stâng): Mona! am adus… (Se opreşte scurt): Mă iertaţi… Nu
eşti singură?
GRIG
(Cam agresiv): După cum se vede.
PROFESORUL
(Către Mona): Cine e domnul?
MONA
E… (Scurt): fratele meu.
GRIG
Cum?
MONA
Da. E fratele meu.
PROFESORUL
Domnule… sunt… sunt… onorat. (Venind spre el şi întinzându-ii mâna): Daţi-mi voie. Numele meu
este Miroiu. Marin Miroiu.
GRIG
Îmi pare bine. Îmi pare cu atât mai bine, cu cât am unele întrebări de pus.
MONA
(Voind să-l oprească): Grig?
GRIG
(Către Mona): Eu ori sunt frate, ori nu sunt. Şi dacă sunt, pun întrebări. (Către Miroiu): Domnule, te
rog să-mi explici ce s’a întâmplat azi noapte aici?
MONA
(Cu un strigăt, abia exprimat): Grig.
GRIG
Da. Ce s’a întâmplat? Fiindcă ceva s’a întâmplat.
PROFESORUL
(Intre jenă şi cavalerism): Domnule…
Steaua fără nume Mihail Sebastian
121
GRIG
Fata asta care zice că e sora mea şi pe care o reneg…
MONA
Grig!
PROFESORUL
Sunteţi prea aspru.
GRIG
Fata asta a plecat aseară de lângă mine. A fugit. Şi o regăsesc aici, în casa d-tale, ameţită, scoasă
din minţi, delirând. Ce i-ai făcut, domnule? (Ca şi cum deodată ar descoperi adevărul): I-ai dat de băut.
PROFESORUL
Domnule… daţi-mi voie… cum puteţi crede?
GRIG
Ai îmbătat-o.
MONA
Grig, nu fi absurd.
GRIG
Ai îmbătat-o. Cu ce? De ce?
PROFESORUL
Domnule… înţeleg prea bine… indignarea, neliniştea… e datoria dv. de frate, nu?… La urma
urmelor, sângele apă nu se face… Dar vă asigur că eu… că Mona…
GRIG
“Mona”? Ii spui pe nume?
PROFESORUL
(Jenat): Acum, după tot ce s’a întâmplat.
GRIG
(Isbucnind): Dar ce s’a întâmplat, pentru numele lui Dumnezeu! vorbeşte odată! vorbiţi odată!
PROFESORUL
Domnule! am onoarea… vreau să spun… (Luând repede şi eroic hotărârea): Vă rog să-mi faceţi
cinstea de a-mi acorda mâna surorei dv.
MONA
(Afolată): Dumnezeule!
GRIG
Steaua fără nume Mihail Sebastian
122
Mâna su… (O clipă de suspensie, până sezisează situaţia): A! Dar bine, atunci lucrurile se schimbă.
(Către ea): Ascultă, Mona, ăsta-i un om de onoare. De ce nu mi-ai spus? (Către Profesor): Domnule,
îţi cer iertare. Eu mă temeam că sora mea… (Întorcând o secundă capul spre ea): Biata mea soră… a
căzut pe mâna unui vulgar craiu, a unui don-juan fără scrupule, a unui seducător primejdios. Dar
nu! D-ta eşti o conştiinţă.
MONA
(Încet dar fierbând): Şi dumneata un imbecil.
GRIG
Te rog să nu mă insulţi, într’un moment aşa de solemn. (Către Profesor): Tinere, cererea d-tale, mă
iadrept să-ţi spun puţin pe nepregătite.
PROFESORUL
Şi pe mine.
GRIG
N’aşi putea să dau un răspuns imediat.
PROFESORUL
Evident. Înţeleg.
GRIG
Înainte de a vă da consimţământul meu… fiindcă, dacă nu mă‘nşel, d-ta asta vrei dela mine;
consimţământul.
PROFESORUL
Da… sigur…
GRIG
(Scurtă privire spre Mona): E colosal. (Către Profesor): Înainte de a vă da consimţământul şi
binecuvântarea… trebue să ştiu şi eu pe ce mâini o las, în ce casă…
PROFESORUL
(Stingherit): O! casa…
GRIG
N’am nimic de spus. E foarte frumoasă. Arc flori. Arc fântână. Are tot ce-i trebue.
MONA
(Către Grig încet): Eşti grotesc.
PROFESORUL
Nu, n’are. Îmi dau seama că Mona vine dintr’altă lume. I-am spus şi aseară. Din cu totul altă
lume. Şi nu trebue să credeţi că dacă prin… printr’o împrejurare năucitoare… a venit aici, la
mine, eu am uitat, eu uit tot ce ne desparte. Dar vedeţi, eu am o carieră, o situaţie. Sunt profesor
definitiv.
Steaua fără nume Mihail Sebastian
123
GRIG
(Către Mona): Definitiv!
PROFESORUL
Cu o gradaţie.
GRIG
Frumos!
PROFESORUL
O leafă mică, dar sigură. 11.273 de lei.
GRIG
Fără reţineri?
PROFESORUL
Fără.
GRIG
Admirabil. 11.273! Ea e o fată ordonată, strângătoare.
MONA
(Încet): Eşti odios.
PROFESORUL
Chiar adineaori am fost pe la şcoală şi i-am luat. (Bagă mâna în buzunarul hainei, scoate câteva bancnote
cu stângăcie şi le vâră la loc): Azi e întâiu. (Aducându-şi aminte): Uite, Mona, rochia. Am trecut pe la
Pascu. Cât p’aci să uit. Altceva n’am găsit. (Întinde rochia, o oribilă rochie “de gata”, cu agăţătoare).
GRIG
(Luând el rochia): Ce-i asta? (O ridică de mânerul agăţătoarei).
MONA
(I-o ia din mână): Lasă. (Aruncă rochia repede pe un scaun).
PROFESORUL
Înţelegi? Nu poate să iasă în oraş aşa cum este. (Îngrijorat): Nu-ţi place, Mona?
MONA
Ba da. (Încet lui Grig): Eşti odios.
PROFESORUL
Fiindcă dacă nu-ţi place, o primeşte înapoi. Aşa m’am înţeles cu Pascu. Dar nu acum, că n’am
timp. Trebue să mă duc şi la şcoală. (Către Grig): Ştiţi, am oră dela 910.
GRIG
Steaua fără nume Mihail Sebastian
124
Aa! Atunci du-te.
PROFESORUL
Dau o fugă pân’acolo şi mă ‘ntorc. Că lecţia tot n’o fac. Nici n’aşi fi în stare. Prea sunt… prea
sunt… Dar măcar să le spun. Să ştie că nu viu. Să puie pe altul în loc… (A făcut un pas spre uşe):
Aa! Unde mi-e capul? (Scoate din celălalt buzunar al hainei un pachet învelit în hârtie): Uite Mona. (Se
întoarce, îi dă pachetul şi pe urmă explicativ, către Grig): Ceva de mâncare. I-e foame săraca.
MONA
N’a mâncat nimic de ieri… (A ajuns lângă uşe): eu mă ‘ntorc! (Iese).
Steaua fără nume Mihail Sebastian
125
SCENA VII
GRIG MONA
Mona a rămas în mână cu pachetul care i l-a întins profesorul şi pe care ea l-a primit maşinal. Se
apropie acum de masă şi-l aruncă uşor, cu un gest de oboseală, de absenţă.
GRIG
(După ce a privit-o lung în tăcere): Prin urmare, aşa; M’ai înşelat.
MONA
(Ridicare din umeri, gest care nu neagă, nu afirmă).
GRIG
M’ai înşelat cu prăpăditul ăsta.
MONA
Te rog să nu vorbeşti despre el. Nu-l cunoşti.
GRIG
L-am văzut.
MONA
L-ai văzut dar nu-l cunoşti.
GRIG
Are haz băiatul. E simpatic. (Şi deodată, tăios, fără ironie): E ridicol.
MONA
Ridicol? De ce? Fiindcă ti-ai bătut joc… fiindcă ăi crezut că-ţi baţi joc de el în faţa mea? Ce milă
mi-e de tine, Grig. Cu zâmbetul tău sigur, cu cravata ta perfectă, cu eleganţa ta ireproşabilă. Ce
milă mi-e de tine. Tu nu eşti ridicol si n’ai să fii niciodată.
GRIG
(Îndârjit): Sper!
MONA
Dar nici n’ai să cunoşti marea lui taină.
GRIG
Are o taină?
MONA
L-ai văzut rău, în plină zi. Nu-i şade bine. E stângaciu, e prost îmbrăcat, e timid. Dar când se face
seara… (Întoarce capul spre fereastră): când se face seara… aici, la fereastra lui… (coborând mult vocea):
se întâmplă un lucru miraculos…
Steaua fără nume Mihail Sebastian
126
GRIG
(După o mai lungă tăcere, foarte serios): Mona! Vrei să rămâi cu el?
MONA
Da.
GRIG
Te-ai gândit bine?
MONA
Nu. Nu m’am gândit deloc. Dar vreau să rămân.
GRIG
Mona! eu te‘nţeleg.
MONA Crezi? -,
GRIG
Cred că da. Te‘nţeleg foarte bine. Ţi s’a urît. Te-ai plictisit. Vrei să schimbi.
MONA
(Protestând vag): Ba nu.
GRIG
Ba da. Toţi ne plictisim. Tuturor ni se urăşte. Toţi vrem să schimbăm. Măcar odată, pentru cinci
minute. Dar bagă de seamă. Cele cinci minute trec. Până acum a fost foarte amuzant. Un fel de
escapadă. Un fel de excursie. Florile, fântâna, stropitoarea. Ce nostim e! Dar acum… Hai acasă.
MONA
Nu.
GRIG
(Montându-se): Nu? Şi eu ce fac, să mă ‘ntorc singur, la Sinaia şi pe urmă la Bucureşti? şi ce să
spun? că m’ai lăsat? că m’ai lăsat pentru un tip caraghios, care are o taină… şi la fereastra căruia se
întâmplă noaptea miracole?
MONA
Grig, nu-ţi dau voie!
GRIG
(Ridicând mereu vocea): Ce nu-mi dai voie? Ce nu-mi dai voie? Am trăit trei ani cu tine. Am cheltuit
o avere.
MONA
Eşti delicat.
GRIG
Steaua fără nume Mihail Sebastian
127
(Violent): Nu sunt delicat. Şi nu vreau să fiu. Şi n’am de ce să fiu.
MONA
Nu striga.
GRIG
Cum?
MONA
Pleacă dela fereastră şi nu striga. Te aud vecinii.
GRIG
Ce vecini? Care vecini?
MONA
Nu striga. Te aude dela Chiroiu.
GRIG
Care Chiroiu?
MONA
Chiroiu dela Percepţie.
GRIG
(Încremenit): Mona! Mona! (Vine spre ea, vorbeşte cu o sinceră uluire): Tu eşti o provincială. Ai ticuri de
provincială. Când te-ai schimbat? Tu nu mai eşti Mona. Ţi-e frică de vecini. Ţi-e frică de ce-o să
spuie târgul. Eşti… (Cu profundă decolare): Eşti nevasta lui Miroiu.
MONA
(Care şi ea a fost surprinsă de strigătul ei de respectabilitate provincială de mai sus iar acum, speriată ca de
un simptom grav al unei maladii pe care nu şi-o cunoştea, e jenată): Lasă-mă.
GRIG
Eşti nevasta lui domnul Miroiu, Mona.
MONA
Lasă-mă să-ţi spun.
GRIG
Ce-ţi mai lipseşte? Rochia poate. Îmbrac-o, îmbrac-o repede, ca totul să fie complet. (A luat rochia
de unde o aruncase ea adineori şi o ridică prezentând-o): Ia uite ce frumoasă e.
MONA
(Ii rupe rochia din mână şi-o aruncă din nou pe undeva): Mă plictiseşti.
GRIG
Steaua fără nume Mihail Sebastian
128
Mona, tu eşti un animal de lux. Eşti făcută din puţin parfum, din multă lene, din oarecare
fantezie. Tu crezi că toate astea vor rezista aici? Te gândeşti ce vei fi tu, cum vei fi tu peste un an?
Poate cinci? Încerc să-mi imaginez şi mă cutremur. Ştii ce vei fi? (In clipa aceasta uşa din dreapta se
deschide şi intră, cu precipitare, domnişoara Cucu).
Steaua fără nume Mihail Sebastian
129
SCENA VIII
GRIG MONA D-ra CUCU
GRIG
(Care e din întâmplare cu privirea spre uşe, îi prinde imaginea instantaneu): Uite! Asta vei fi. (Vine repede spre
d-ra Cucu): Stai pe Ioc, doamnă!
D-ra CUCU
Pardon! Domnişoară.
GRIG
Doamnă sau domnişoară, n’are nicio importanţă. Stai pe loc. Dumneata nu eşti o persoană. Eşti
un argument şi vii la timp. (Arătând-o Monei): Uite, Mona, asta vei fi.
D-ra CUCU
(Sufocată de indignare): Domnule!
MONA
Domnişoară Cucu, nu trebue să te superi, domnul e nervos şi are vervă.
GRIG
Cucu? O cheamă Cucu?
D-ra CUCU
(Către Mona): Da de unde ştii d-ta cum mă cheamă?
MONA
Te cunosc.
GRIG
Te cheamă Cucu?
D-ra CUCU
Ştii că eşti obraznic? (Către Mona): De unde mă cunoşti?
GRIG
Cucu şi mai cum?
D-ra CUCU
Lasă-mă domnule în pace.
GRIG
Filofteia?
D-ra CUCU
Steaua fără nume Mihail Sebastian
130
Nu te-astâmperi?
GRIG
Eulampia?
D-ra CUCU
(Către Mona): Ăsta-i sărit.
GRIG
Stai. Stai că ştiu. Esmeralda. (Începând o frază): D-ră Esmeralda.
D-ra CUCU
Nu mă cheamă Esmeralda.
GRIG
Foarte rău. E o eroare. D-ră Esmeralda.
D-ra CUCU
N’auzi domnule că nu mă cheamă Esmeralda?
GRIG
Da cum te cheamă?
D-ra CUCU
(Demna): D-ra Cucu.
GRIG
(Către Mona): Vezi? Nici nume n’are, d-ra Cucu şi nimic mai mult. Nicio silabă mai mult. Şi totuşi
a avut şi ea un nume, dar l-a pierdut. A fost şi ea tânără.
D-ra CUCU
A fost? Cum “a fost”?
GRIG
Sau poate mai este dar nu se vede.
D-ra CUCU
Domnule! Te poftesc!
GRIG
Poate că a fost şi ea cândva, un minut, o secundă din viaţa ei, o Monă, ca tine.
MONA
Grig, te rog.
GRIG
Steaua fără nume Mihail Sebastian
131
Te superi? Eşti orgolioasă, Mona, dar iţi închipui că dac’ai fi dus viaţa domnişoarei Cucu, ai fi fost
altceva decât domnişoara Cucu?
D-ra CUCU
Domnule, să faci bine să nu te amesteci în viaţa mea particulară. Eu atâta-ţi spun.
GRIG
D-ră Esmeralda!
D-ra CUCU
(Formidabilă): Nu mă cheamă Esmeralda.
GRIG
Ştiu. Dar te rog, fă-mi plăcerea şi lasă-mă să-ţi spun aşa, d-ră Esmeralda, eu salut în d-ta ceva care
ar fi putut să fie. Salut secunda de frumuseţe şi de graţie care s’a pierdut, pentru c’ai rămas aici…
Şi pentrucă te speli dimineaţa la fântână.
D-ra CUCU
La fântână? Rău mi se face! Eu la fântână. Eu, n’am pus în viaţa mea un strop de apă pe obraz?
GRIG
Dar cu ce te speli?
D-ra CUCU
Cu lapte de castraveţi, domnule!
MONA
Vezi, Grig? Vezi că apa de fântână nu strică.
D-ra CUCU
Şi la urma urmelor să-mi daţi pace. N’am venit aici să glumesc. Am venit să văd ce se petrece.
GRIG
Ce se petrece?
D-ra CUCU
Duduie, tot târgul. Domnule. (Către Mona): D-ta cine eşti? (Arătându-l pe Grig): Dumnealui cine e?
De unde veniţi? Ce căutaţi? Ce vreţi? Şi automobilul de afară ce-i cu el? L-ai oprit în mijlocul
uliţei, de s’adună toţi copiii din mahala. (Se uită pe fereastră): Ia te uită! (Strigând peste fereastră afară):
Georgică! (Către ei, explicativ): Georgică a lui Vişan dela regie. (S’aude claxonul): Georgică! N’auzi?
Pleacă d’acolo! (Claxonul): Georgică, n’auzi?
GRIG
(Care se uită şi el pe fereastră): Ei! (Către Mona): S’au căţărat pe maşină. Sunt cinci-şase (Claxonul): Ei!
N’auziţi? Daţi-vă jos! (Claxonul): Îmi strică radiatorul, (lese grăbit, lăsând uşa deschisă).
Steaua fără nume Mihail Sebastian
132
SCENA IX
MONA D-ra CUCU
D-ra Cucu a rămas la fereastră, privind spre stradă. Mona se apropie de ea.
MONA
D-ră Cucu! (O atinge uşor pe umăr): D-ră Cucu! (D-ra Cucu se întoarce. Mona ezitând, o priveşte o secunda
şi abia pe urmă cutează): D-ta… d-ta ai fost frumoasă?
D-ra CUCU
(Tăcere. Lungă tăcere): Aşa se spunea.
MONA
Cine spunea?
D-ra CUCU
(Plină de amintiri): Ei!
MONA
Dar M-me Chiroiu, a fost frumoasă?
D-ra CUCU
Cine? Spălăcita aia?
MONA
Dar m-me Lascu?
D-ra CUCU
Să vorbim, să n’adormim!
MONA
Şi nu e nimeni? nimeni?
D-ra CUCU
Tot eu sunt mai bine ‘n târg.
MONA
Dar… dac’aşi rămâne şi eu?
D-ra CUCU
D-ta? Vrei să rămâi aici? (Gest care arată casa, târgul, tot. Pe urmă, după o nouă tăcere, cu ceva simplu,
emoţionat în voce): D-ră… sau doamnă…
MONA
Poţi să-mi spui oricum. Sunt şi una şi alta. Cum vrei s’o iei.
Steaua fără nume Mihail Sebastian
133
D-ra CUCU
Drăguţo! Eşti prea frumoasă. Pleacă.
MONA
Să plec? De ce?
D-ra CUCU
E trist.
MONA
Trist? E atâta soare! Atâta lumină!
D-ra CUCU
Astăzi. Dar când plouă?
MONA
Plouă?
D-ra CUCU
Păi da. Destul de des… Şi iarna! (Gest decolat): Parcă sunt douăzeci de ierni într’una singură.
MONA
Dar el?
D-ra CUCUC
Cine “el”?
MONA
(Gest vag spre masa de scris).
D-ra CUCU
Miroiu?
MONA
Marin.
D-ra CUCU
Cu cărţile lui. E fericit.
MONA
(Pe gânduri): E aşa de drăguţ. (Tăcere): Era aşa drăguţ.
D-ra CUCU
Era. Ai spus “era”. (Iese uşor, discret, pe uşa lăsată deschisă de Grig).
Steaua fără nume Mihail Sebastian
134
SCENA X
MONA GRIG
Mona a rămas cu privirea în vag. Trec câteva secunde. Pe urmă, maşinal, fără să dea atenţie
gestului, îşi ia poşeta, o deschide, scoate o oglindă şi se uită în ea, aranjându-şi puţin părul. Grig
reintră, rămâne în prag şi o priveşte, fără ca ea să-şi dea seama.
GRIG
Mona! Vii?
MONA
Vrei tu?
GRIG
Tu nu vrei?
MONA
Nu ştiu. Nu mai ştiu. Simt că dacă mă chemi am să viu cu tine. Dar îmi pare rău.
GRIG
De ce nu rămâi atunci?
MONA
Fiindcă n’am curaj. N’am destul curaj. Dar dac’ai vrea tu să m’ajuţi… de ce ai venit, Grig? Dacă
m’ai lăsa să‘nchid ochii şi pe urmă când îi deschid, să nu fii aici… să dispari…
GRIG
Eu nu sunt un om care dispar, Mona. Nu e genul meu.
MONA
Păcat. Ar fi fost mai bine pentru amândoi. Fiindcă… Crede-mă, Grig, eu nu sunt, nu mai sunt
femeea pe care o cunoşti şi pe care ai venit s’o cauţi… cu mine s’a întâmplat ceva.
GRIG
Lasă. Te culci şi-ţi trece.
MONA
Şi dacă nu-mi trece? Grig? Ne iubim noi? Suntem noi fericiţi?
GRIG
Draga mea, întrebuinţezi un vocabular pe care nu-l înţeleg. Care nu-i al meu. Iubire, fericire.
Vorbe. Te iubesc? Mă iubeşti? Nu ştiu. Dar când intru cu tine în hall la Athenée Palace, sunt
bucuros că eşti la braţul meu. Şi toate capetele se întorc după noi, Ce vrei mai mult? E deajuns.
MONA
Steaua fără nume Mihail Sebastian
135
Crezi?
GRIG
Cât despre fericire… Noi n’avem timp să fim fericiţi. Abia avem timp să trăim bine. Fericiţi sunt
ăştia care rămân aici. A lor e împărăţia cerului.
MONA
Eşti cinic.
GRIG
Sunt grăbit. Am un automobil afară. Haide, vii?
MONA
Şi mai e ceva, Grig, tu nu eşti gelos?
GRIG
Gelos? De ce?
MONA
(Puţin jenată): In sfârşit… Noaptea asta… noaptea care a trecut…
GRIG
Vrei să spui că…? serios, Mona? Adevărat. (Ea tace): Ei bine, e extraordinar! Una ca asta nu mi s’a
mai întâmplat. Mona! Pe cuvântul meu de onoare că nu simt niciun pic de gelozie. E straniu dar e
aşa. Nu vreau să te jignesc. Tu ştii că eu sunt în stare să cârpesc pe un tip care se uită cu coada
ochiului la tine într’un restaurant. Dar de astădată… de astădată nu sunt gelos… Uite, am
impresia că tot ce s’a petrecut, tot ceea ce pretinzi tu că s’a petrecut, n’a fost aici în lumea mea, în
lumea noastră, că undeva, departe… ştiu eu?… în lună.
MONA
Nu în lună, Grig. In Ursa Mare.
GRIG
Fie şi în Ursa Mare, cum zici tu. Dar poate fi un om rezonabil, gelos pentrucă femeea lui s’a
culcat într’o noapte cu cineva, în Ursa Mare?
MONA
Eşti un filosof.
Steaua fără nume Mihail Sebastian
136
SCENA XI
MONA GRIG UDREA
UDREA
(Intrând repede): Doamnă! Coniţă!
GRIG
(Către Mona): Ăsta cine mai e?
UDREA
(Fără să-i dea vreo atenţie, mereu către Mona): E adevărat? M’am întâlnit cu Miroiu, la liceu. Vine şi el
în urmă. E adevărat?
GRIG
Ce să fie adevărat?
UDREA
(Tot către Mona): Domnul cine e?
GRIG
Sunt…
MONA
Grig! Taci. Domnule Udrea, eu plec.
UDREA
Plecaţi? De ce?
MONA
Plec… (Gest uşor cu capul spre Grig).
UDREA
(A înţeles): A!… (După o pauză): Şi… Marin?
MONA
Trebue să-i vorbeşti. Să-l faci să înţeleagă. Fiindcă eu… eu n’am curajul…
UDREA
Nu vă mai întoarceţi? Niciodată?
MONA
Ştiu eu ?… Ii vei spune d-ta.
Steaua fără nume Mihail Sebastian
137
SCENA XII
MONA GRIG UDREA PROFESORUL
PROFESORUL
(Intrând fericit): Mona!
MONA
Marin! (Tăcere stânjenită).
PROFESORUL
(După ce s’a uitat la toţi trei cu oarecare presimţire în glas): Mona!
MONA
(După o nouă tăcere): Grig! Domnul Udrea e profesor de muzică şi compozitor. Mare talent. A scris
o simfonie.
UDREA
In patru părţi. Alegro, Andante, Scherzo…
PROFESORUL
(Cu nesfârşita tristeţe): Şi iar Alegro…
MONA
Dacă vrei tu… întreabă-l. Să-ţi povestească. Are nevoie de un instrument…
UDREA
(Protestând): Doamnă…
GRIG
Foarte bine, maestre. Să vedem. Poate e ceva de făcut. Vino cu mine în stradă, că dracii ăia de
copii, se tot caţără pe automobilul meu… Vino şi stăm de vorbă… (Ies amândoi, vorbind).
VOCEA LUI UDREA
(De afară, depărtându-se prin grădină): Să vedeţi, d-voastră. Pân’la Scherzo ar merge cum ar
merge. Dar dela Scherzo încolo… întâiu intră alămurile; pam – pam – pam – pam… (Vocea se
pierde, se stinge. Mona şi Profesorul au tăcut, ca şi cum ar fi ascultat vocile ce se depărtau).
SCENA XIII
MONA PROFESORUL
MONA
Marin… vezi, eu nu pot să rămân aici, aşa, în rochia asta… Aveai dreptate.
PROFESORUL
Steaua fără nume Mihail Sebastian
138
(Gest spre rochia adusă de el): Bine, dar… (Pe urmă, scurt): Nu-ţi place?
MONA
Ba da. Dar nu e deajuns. Îmi trebue… am nevoie de atâtea alte lucruri… Şi atunci, plec să…
PROFESORUL
(Tresărind): Pleci?
MONA
Deocamdată.
PROFESORUL
Mona!
MONA
Dar mă voiu întoarce.
PROFESORUL
Când?
MONA
Repede.
PROFESORUL
Mâine?
MONA
Mâine… nu cred.
PROFESORUL
Poimâine?
MONA
Ştiu eu?
PROFESORUL
Atunci… Duminecă.
MONA
Da… poate, Duminecă… poate într’o Duminecă.
PROFESORUL
Să te-aştept?
MONA
Sigur. Ce întrebare?
Steaua fără nume Mihail Sebastian
139
PROFESORUL
Să te-aştept la gară?
MONA
Nu. Nu la gară. Aici. Aşteaptă-mă aici. Am să viu.
PROFESORUL
Când?
MONA
Mereu. In fiecare seară.
PROFESORUL
(După ce a privit-o): Înţeleg.
MONA
Ce înţelegi?
PROFESORUL
De douăsprezece ore trăesc într’un vis absurd. Cel mai absurd dintre visuri. De câteva ori mi-am
spus: Dac’ar fi adevărat? Dacă s’ar putea să fie adevărat? Uite şi adineaori, pe stradă, m’am oprit
din fugă fugeam… M’am oprit deodată şi am pus mâna pe mine… Doamne! numai de nu m’aş
trezi… Mona! Simt că încep să mă trezesc. Nimic n’ai fost adevărat.
MONA
Nimic? (Îl sărută): Nici sărutarea asta?
PROFESORUL
Te duci, Mona. Pleci şi nu te mai întorci. N’am să te mai văd niciodată.
MONA
Marin, acolo sus, lângă Alcor, e o stea… o stea care de astă noapte poartă numele meu… Tu n’ai
văzut-o niciodată, dar ştii că e acolo. Eu voiu fi totdeauna aici. (Iese uşor în timp ce el a rămas cu
privirea spre cer, spre Ursa Mare, spre Alcor, spre steaua Iui nevăzută).
Steaua fără nume Mihail Sebastian
140
SCENA XIV
PROFESORUL UDREA
PROFESORUL
(Întorcându-se): Mona! (Abia acum îşi da seama că ea a plecat. Ii repetă din nou numele, cu glasul scăzut):
Mona (De afară se aude motorul maşinei, care porneşte, pleacă, se depărtează. Profesorul, nemişcat, urmăreşte
sgomotul. Pe urmă merge fără grabă spre raftul cu cărţi, scoate de acolo atlasul lui Van Merch, vine cu volumul
spre centrul scenei, îl deschide).
UDREA
(Intrând sgomotos): Marine! E de necrezut. E nemaipomenit! A semnat tot. Toată lista. Toţi banii.
Ea a semnat. Ea cu mâna ei. Dar banii… el i-a dat. (Şi instinctiv îşi dă seama că asta n’ar fi trebuit să
spună. Tace încurcat. Pe urmă cu stângăcie): Ascultă, Marine… mi-e greu să-ţi spun… dar trebue.
Vezi… eu… ea… nu se mai întoarce.
PROFESORUL
Ştiu.
UDREA
De unde? De unde ştii?
PROFESORUL
Pentrucă nici o stea, nu se întoarce niciodată din drumul ei.
UDREA
(După o nouă tăcere): Şi acuma… acuma tu ce faci?
PROFESORUL
Am de lucru. Am mult de lucru… Udrea, nu te supăra… dar… te rog lasă-mă singur.
UDREA
Bine (Se depărtează spre uşe).
PROFESORUL
(Mergând spre masa lui de lucru): De aseară vreau să citesc cartea asta şi n’am avut timp.
(Udrea a ieşit. Profesorul se aşează la masă, deschide atlasul, începe să citească, cu oarecare absenţă parcă, dar pe
urmă din ce în ce mai atent, mai interesat. Notează cu febrilitate ceva pe hârtie, se uită cu lupa, notează din nou,
e absorbit de lucru, în timp ce foarte încet se Iasă cortina).
CORTINA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu