Vulpea și barza de Jean de la Fontaine

 Gen: epic în versuri

Tema: lumea animalelor

Specie: fabulă

Morala:👇

Fiind o fabulă, textul transmite o morală: din păcălitor, vulpoiul devine păcălit, (,,înșelătorii prea ușor/ Sunt înșelați la rândul lor”)  deoarece, din lăcomie, acceptă invitația la masă a berzei. Șiretenia inițială a vulpoiului este astfel pedepsită.

 În viață există un echilibru, ceea ce oferi este ceea ce primești. Vulpoiul reprezintă tipul omului meschin căruia i se plătește cu aceeași monedă.

Rezumat:👇

Într-o zi, vulpea s-a gândit să se amuze puțin pe seama berzei, de a cărei apariție pe care o considera ciudată, râdea tot timpul.

“Te invit astăzi să iei cina cu mine”, i-a zis berzei, zâmbind în sinea sa de planul pe care îl avea în minte.

Barza a acceptat încântată invitația și a ajuns la timp pentru cină,  fiind și foarte flămândă.

La cină, vulpea a preagătit supă. Dar vicleana vulpe a pus supa într-o farfurie întinsă, încât barza nu a putut să mănânce deloc cu ciocul său lung și ascuțit. Barza nu reușise să ia nici măcar un strop de supă.

Ca să își bată și mai tare joc de barză, vulpea se arată extrem de încântată de supa pe care o mâncase cu atâta poftă.

Flămândă, barza a fost dezamăgită de ce pusese la cale vulpea, dar nu și-a pierdut calmul și nici nu a găsit de cuviință că ar trebui să își ia zborul cât mai repede. În schimb, nu peste mult timp, barza a invitat-o și ea pe vulpe la cină. Vulpea a ajuns la ora la care fusese invitată, iar barza i-a servit la cină un pește delicios care mirosea apetisant.

Dar peștele era pus într-un vas înalt cu gâtul subțire. Barza a putut să mănânce ușor cu ciocul său lung, dar vulpea nu a putut decât să lingă vasul pe dinafară și să adulmece mirosul. Iar atunci când vulpea și-a pierdut cumpătul, barza i-a spus cu calm: să nu îți mai bați joc de vecinii tăi, dacă nu suporți să fii tratată în același fel. (preluare Anii de școală)

Vulpea şi barza

de Jean de La Fontaine

                        Jupân vulpoi s-a fudulit odată,

                        Poftind la masă pe cumătra barză.

                        N-a fost o cină prea îmbelşugată,

                        Că dumnealui făcea economie;

                        O zeamă lungă, cu puţină varză,

                        Iar ca s-o păcălească, i-a pus-o-n farfurie.

                        Zadarnic biata barză îşi încerca norocul,

                        Că n-ajungea să soarbă un singur strop, cu ciocul;

                        Pe când vulpoiul, ciorba, a supt-o la iuţeală.

                        Voind să răsplătească această păcăleală,

                        La rându-i doamna barză, aşa, cam dup-o lună,

                        Şi-a invitat vecinul la o gustare bună.

                        Pe scumpa lui amică, nu poate s-o refuze!

                        A spus, galant, vulpoiul, lingându-se pe buze.

                        Apoi, cu pasul legănat,

                        Spre casa berzei s-a-ndreptat,

                        Lăudându-i marea bunătate

                        Şi-aromitoarele bucate.

                        Venea mireasmă dulce de carne la frigare,

                        Tăiată-n bucăţele mărunte, o minune!

                        (Vulpoii nu duc lipsă de poftă de mâncare.)

                        Dar barza, dinadins,

                        Tocana-ntr-o garafă cu gâtul lung i-o pune.

                        Bucăţele de carne ea le scotea în cioc,

                        Vulpoiul însă, tufă! nu izbutea deloc.

                        Nici o firimitură cu botul lui n-a prins.

                        Şi s-a întors acasă flămând, bătu-l-ar vina,

                        Pleoştit şi nemâncat,

                        Cu coada-ntre picioare şi foarte ruşinat,

                        Ca un vulpoi pe care l-a păcălit găina.

                        Înşelătorii prea uşor

                        Sunt înşelaţi, la rândul lor.