.jpeg){kind=small}
ACTUL II
Acasă, la profesor, în aceiaş seară. Interior de celibatar, în provincie. Totul e curat, dar sărăcăcios,
desperechiat. Masă, scaune, un divan. Un raft cu cărţi. De altfel, cărţi sunt cam peste tot. Pe masă,
pe scaune, pe jos.
O uşă de intrare în dreapta, planul I. O alta uşă în stânga, planul II. Duce spre o altă încăpere
(bucătărie, oficiu, debaras).
In peretele din fund, fereastră dublă, dând spre o mică grădiniţă înspre stradă.
La ridicarea cortinei scena e goală. întuneric. Prin fereastră se vede un cer senin de vară, înstelat.
In depărtare silueta albastră închis a munţilor.
SCENA I
PROFESORUL NECUNOSCUTA
Tăcere. Un câine latră pe undeva, prin mahala. Un altul îi răspunde din depărtare. Se aude din
dreapta o cheie răsucită în broasca, uşa se deschide.
PROFESORUL
(Intrând): Pe aici, pe aici…
NECUNOSCUTA
(Urmându-l): Am ajuns?
PROFESORUL
Da. Suntem acasă. (Pune cu mare grijă cartea pe masă).
NECUNOSCUTA
Ce întuneric!
PROFESORUL
O clipă şi aprind lampa. (Caută bâjbâind): Numai să găsesc chibriturile.
NECUNOSCUTA
Nu e lumină electrică?
PROFESORUL
Nu… Adică de fapt este, dar nu i-a dat încă drumul. Abia la toamnă, când o fi gata uzina.
Steaua fără nume Mihail Sebastian
54
NECUNOSCUTA
Nu aştept eu până atunci.
PROFESORUL
(A găsit cutia cu chibrituri, dar chibritul nu ia foc): Nu vrea să se aprindă. Umezeală mare.
NECUNOSCUTA
Ce întuneric! Ce străzi! M’am lovit de toţi copacii, • 1”toate gardurile.
PROFESORUL
(A reuşit însfârşit să aprindă un chibrit): Îmi pare rău doamnă, îmi pare foarte rău (A aprins lampa.
Lampă de petrol, cu abat-jour alb, rotund, de porţelan, care dă o lumină mică, scăzută).
NECUNOSCUTA
(Lăsându-se să cadă pe un scaun): Nu mai pot. Sunt sdrobită. (Işi aruncă din picior un pantof, pe urmă pe
celălalt): Mi-am rănit picioarele. Câte pietre! Câţi bolovani ! (Rămasă în ciorapi, îşi freacă talpa
piciorului).
PROFESORUL
(Ridicând un pantof de jos): De fapt, în centru, strada e pavată, dar aici pe la noi…
NECUNOSCUTA
Nu se pavează niciodată?
PROFESORUL
Ba da. Poate… la anul…
NECUNOSCUTA
Ghinionul meu! Am venit cu un an prea devreme.
PROFESORUL
(Căutând celălalt pantof): Nu văd celălalt pantof. Nu ştiu unde este.
NECUNOSCUTA
E prea întuneric aici. Ce lumină chioară. Nu poţi s’o faci mai mare?
PROFESORUL
Ba da. Dar nu e bine. Se vede din stradă.
NECUNOSCUTA
Ei şi?
PROFESORUL
Nu trebue să se ştie că sunteţi aici.
NECUNOSCUTA
Steaua fără nume Mihail Sebastian
55
Atunci stinge. Ori o stingi, ori o faci mai mare. Nu pot s’o sufăr aşa.
PROFESORUL
Cum doriţi. Numai să ştiţi că nu e bine. Trece lume pe stradă.
NECUNOSCUTA
Nu trece nimeni. Strada e pustie.
PROFESORUL
Acuma. Dar mai târziu dă drumul dela cinematograf… Că azi e Miercuri.
NECUNOSCUTA
Şi dacă e Miercuri?
PROFESORUL
Miercuri şi Sâmbătă e cinematograf. Totdeauna.
NECUNOSCUTA
Şi d-ta nu te-ai dus?
PROFESORUL
Nu. Nu mă duc niciodată. (Ridica fitilul lămpii: lumină mare).
NECUNOSCUTA
(Se ridică în picioare şi aruncă o privire circulară asupra încăperii): Aici locueşti d-ta? Aici… trăesti d-ta…
PROFESORUL
Da.
NECUNOSCUTA
Oribil!
PROFESORUL
Nu vă place?
NECUNOSCUTA
Ba da. Iartă-mă. E foarte… frumos.
PROFESORUL
Nu. Nu e frumos, dar pentru mine, e tot ce-mi trebue Şi nici nu e departe de şcoală. Fiindcă nu
ştiu dacă v’am spus… eu sunt profesor.
NECUNOSCUTA
Nu era nevoie să-mi spui. Se vede.
PROFESORUL
După ce?
Steaua fără nume Mihail Sebastian
56
NECUNOSCUTA
După tot. (Privire circulară asupra întregei încăperi, privire în care e cuprins şi el, ca un obiect în plus):
Groaznic! Parcă tot era mai bine afară! Cel puţin să deschidem fereastra. (Merge spre fereastră).
PROFESORUL
(Speriat): Nu!
NECUNOSCUTA
(Mirată): De ce?
PROFESORUL
(Foarte îngrijorat): Nu v’am spus? O să dea drumul la cinematograf. Trece lume pe stradă. O să vă
vadă.
NECUNOSCUTA
Ei şi? (Deschide larg fereastra).
PROFESORUL
La ora asta… O femee… aici…
NECUNOSCUTA
La d-ta, n’a venit niciodată o femee?
PROFESORUL
Doamnă! Cum vă puteţi închipui…
NECUNOSCUTA
Vrei să spui că nu primeşti niciodată?
PROFESORUL
Sunt un om serios. Un profesor. Un om cu răspundere.
NECUNOSCUTA
Vrei să spui că eu sunt singura femee… Prima femee care intră în casa asta?
PROFESORUL
Doamnă… vă rog să credeţi că n’aşi fi cutezat niciodată… dacă n’ar fi fost împrejurările cu totul
neobişnuite în care v’am întâlnit…
NECUNOSCUTA
Ce tânăr eşti! Sau ce bătrân!
PROFESORUL
Doamnă ! vă rog, vă conjur, plecaţi dela fereastră.
NECUNOSCUTA
Steaua fără nume Mihail Sebastian
57
Nu fii copil, nu e nimeni.
PROFESORUL
Vă vede de peste drum, dela Chiroiu.
NECUNOSCUTA
Care Chiroiu?
PROFESORUL
Chiroiu dela Percepţie. Casa albă cu gard de lemn ţi viţă sălbatecă.
NECUNOSCUTA
(După ce s’a uitat în strada): Aşi! E întuneric.
PROFESORUL
Tocmai de asta. Sunt după perdele.
NECUNOSCUTA
De unde ştii?
PROFESORUL
Totdeauna sunt după perdele.
NECUNOSCUTA
Azi e Miercuri. Ei nu se duc la cinematograf?
PROFESORUL
Ba da, dar a rămas bătrâna, mama lui m-me Chiroiu. m-me Grigorescu, cu copiii şi servitoarea. Şi
nu sunt numai ei, mai e Atanasiu.
NECUNOSCUTA
Care Atanasiu?
PROFESORUL
Casa de alături, cu uluci. Şi Lascu, Judecătorul, casa galbenă, cu trei geamuri la stradă şi Maltopol
şi Vişan. Vişan dela Regie.
NECUNOSCUTA
Ce de lume!
PROFESORUL
Nu glumiţi, doamnă. E tot târgul la ferestre.
NECUNOSCUTA
Nu văd nimic. Nu aud nimic. (Cu urechea aţintită spre stradă): Toată lumea doarme.
PROFESORUL
Steaua fără nume Mihail Sebastian
58
Chiar dacă doarme… Şi din somn ne vede.
NECUNOSCUTA
(Acelaşi joc ca mai sus): Niciun sunet. Niciun foşnet… (După o secundă): Ba da. Ce e sgomotul ăsta?
PROFESORUL
Ce sgomot?
NECUNOSCUTA
Nu auzi? Un fel de scârţâit, ca un ferestrău mic. (Arătând spre uşa din stânga): Parcă ar veni de
acolo.
PROFESORUL
A! Nu e nimic. E şoarecele.
NECUNOSCUTA
(Cu o mică tresărire): Ai şoareci?
PROFESORUL
Unul singur. Nu vă speriaţi. II cunosc.
NECUNOSCUTA
Cum îl cunoşti?
PROFESORUL
E un şoarece mic… gris… cu ochii rotunzi. Vine uneori pe aici noaptea, când stau mai târziu…
când citesc sau am de lucru. Ii place să se plimbe printre cărţi.
NECUNOSCUTA
O! (Cu oarecare spaimă): Printre cărţi?
PROFESORUL
Nu vă temeţi. Astă seară nu vine el. Simte că e cineva .străin. Pe mine mă cunoaşte. Ne-am
împrietenit.
NECUNOSCUTA
V’aţi împrietenit?… Spune-mi; mai ai şi alţi prieteni?
PROFESORUL
Sigur. Pe Udrea. Colegul meu… profesorul de muzică… foarte interesant om. Mare talent. E
compozitor. La el mă duc să dorm noaptea asta. De altfel e timpul să mă duc. E târziu. Trebue să
dormiţi…
NECUNOSCUTA
Nu mi-e somn. Mi-a trecut.
PROFESORUL
Steaua fără nume Mihail Sebastian
59
Totuşi… e târziu… Eu vă las. Patul de colo (arată cu degetul spre dormeză, timid, ca şi cum n’ar îndrâsni
să se apropie): Aşternutul în dulap… dacă vreţi să vă spălaţi…
NECUNOSCUTA
Aşi vrea. (Privindu-se): Sunt plină de funingine, dela gară, dela tren.
PROFESORUL
Găsiţi un ştergar curat dincolo.
NECUNOSCUTA
(Arătând spre uşa din stânga): Acolo e odaia de bae?
PROFESORUL
Da… Adică nu… Insfârşit… nu e ceea ce se cheamă odaie de baie… Era o cămară, un fel de
bucătărie, dar cum eu mănânc în oraş, am transformat-o… am… o să vedeţi!
NECUNOSCUTA
Duş e?
PROFESORUL
Da. Un fel de duş. E o stropitoare… o stropitoare de grădină, agăţată de perete şi o sfoară…
NECUNOSCUTA
Foarte ingenios.
PROFESORUL
Îmi pare rău… Aş vrea… Aş fi vrut…
NECUNOSCUTA
Nu te mai frământa (Dispusă să se mulţumească cu orice): O chiuvetă e?
PROFESORUL
(Încântat): Asta da. Sigur.
NECUNOSCUTA
Atunci e bine. Stai să văd. (Iese prin uşa din stânga şi se întoarce după câteva secunde): Nu merge apa.
PROFESORUL
(Mirat): Nu curge? (Aducându-şi aminte): Sigur că nu curge. A oprit-o dela uzină.
NECUNOSCUTA
Cum a oprit-o!
PROFESORUL
Totdeauna o opreşte, seara, la ora şase.
NECUNOSCUTA
Steaua fără nume Mihail Sebastian
60
De ce?
PROFESORUL
Fiindcă uzina nu lucrează noaptea.
NECUNOSCUTA
(Cam decolată): Are dreptate… Pentru cine să lucreze. Şi dacă cineva vrea să se spele… sau i se
face sete?
PROFESORUL
Avem fântână. Vă aduc eu apă dela fântână. Din curte.
NECUNOSCUTA
Lasă, nu trebue…
PROFESORUL
De ce? Nimic mai simplu. Vă aduc cu stropitoarea. (Intră repede în odaia din stânga, se întoarce cu o
stropitoare de grădină în mână şi traversează scena): Imediat… Într’o clipă… (Iese prin dreapta).
NECUNOSCUTA
Rămasă singură, femeia priveşte cu oarecare curiozitate în jurul ei, ne uită cu atenţie la mobilă,
încearcă cu mâna arcurile divanului, trece plin faţa rafturilor cu cărţi, unde se opreşte câteva clipe.
De afară, din i ni ir, se aude roata puţului, scârţâitul lanţului. Femeia scoate din raft o carte. Pe
urmă alta, le deschide o secundă, le pune la loc. Vine din nou în centrul scenei, continuând să
inspecteze încăperea, cu aceeaşi privire căutătoare şi amuzată, zăreşte pe masă (stânga planul I)
cartea împachetată, pe care profesorul la venire, a pus-o acolo cu mare grijă. O despachetează, o
priveşte, o deschide, nu cu mai multă curiozitate decât le deschisese pe celelalte. In acest moment
uşa din dreapta se deschide).
PROFESORUL
Nu. E Kepler.
NECUNOSCUTA
Şi ăsta?
PROFESORUL
Copernic.
NECUNOSCUTA
Ii cunoşti?
PROFESORUL
Ii cunosc, dar… au murit. Au murit de mult. Câteva sute de ani.
NECUNOSCUTA
Cum spuneai că-l cheamă pe ăsta?
Steaua fără nume Mihail Sebastian
61
PROFESORUL
Copernic.
NECUNOSCUTA
Parcă am auzit de el.
PROFESORUL
Tot ce se poate. (Fără ironie): E destul de cunoscut.
NECUNOSCUTA
Şi de ce-i ţii aici?
PROFESORUL
Aşa. Mă gândesc la ei… uneori…
NECUNOSCUTA
(Privindu-l lung): Ce om ciudat eşti d-ta… Da, ce om ciudat.
(Fluier)
(Se aude de departe un şuerat lung, subţire. E probabil un gardist de stradă, care s’a trezit.
Profesorul tresare şi rămâne o clipă atent, cu degetul arătător ridicat în sus).
PROFESORUL
A dat drumul dela cinematograf. (După o secundă): Aud paşi… Voci… (Într’adevăr parcă se aude un
sgomot nedistinct de paşi şi voci).
NECUNOSCUTA
Nu aud nimic.
PROFESORUL
(Repezindu-se la lampă, coboară mult fitilul, aproape stingând de tot, pe urmă în şoaptă): Ssst! Pe strada
noastră… Plecaţi din dreptul ferestrei… la o parte… (Femeea se dă deoparte şi se lipeşte cu spatele de
perete, la dreapta ferestrei. Profesorul este şi el cu spatele la perete, într’o atitudine simetrică la stânga. Între ei
amândoi este fereastra larg deschisă, cu cerul albastru, plin de stele. Între timp paşii se aud mai tare, răsunând pe
caldarâm). Se apropie. Vin încoace. (Paşii s’au oprit).
VOCEA D-rei CUCU
(Din stradă): Iţi spun că am văzut lumină. Şi fereastra e deschisă.
PROFESORUL
(In şoaptă): Vedeţi? V’am spus să nu deschideţi fereastra.
VOCEA D-rei CUCU
E acasă. N’are unde să fie în altă parte. Strigă-l!
VOCEA LUI UDREA
Steaua fără nume Mihail Sebastian
62
Miroiu! Miroiu!
NECUNOSCUTA
(In şoaptă): Miroiu te cheamă?
PROFESORUL
(Idem): Da.
NECUNOSCUTA
Şi mai cum?
PROFESORUL
Marin.
NECUNOSCUTA
Marin Miroiu… Nu e urît.
VOCEA LUI UDREA
Miroiu! Deschide! Eu sunt.
NECUNOSCUTA
(Mereu în şoaptă): Cine e ăsta?
PROFESORUL
(La fel): Colegul meu… profesorul de muzică.
VOCEA LUI UDREA
Miroiu, nu auzi? Nu eşti acasă?
VOCEA D-rei CUCU
Ce-l mai întrebi? Sigur că e acasă.
NECUNOSCUTA
Şi asta cine e?
PROFESORUL
O colegă… Profesoara de fizico-chimice.
NECUNOSCUTA
Şi ce vrea?
PROFESORUL
Nu ştiu.
NECUNOSCUTA
E iubita d-tale?
Steaua fără nume Mihail Sebastian
63
PROFESORUL
(Jignit): Doamnă! vă rog…
NECUNOSCUTA
E logodnica d-tale?
PROFESORUL
Nu am logodnică.
NECUNOSCUTA
Atunci ce caută aici la ora asta? (Bătăi violente afară în poartă).
PROFESORUL
(Afolat): O să scoale toată mahalaua. Trebue să le deschidem.
NECUNOSCUTA
Deschide-le. (Bătăile continuă. Profesorul face un pas, vine în dreptul ferestrei, se apleacă peste pervaz şi strigă).
PROFESORUL
Un moment. Am auzit. Vin. (Către necunoscută în şoaptă): Ce ne facem?
NECUNOSCUTA
Nimic. Să vie.
PROFESORUL
Şi să vă găsească aici?
NECUNOSCUTA
De ce nu?
PROFESORUL
Pentru nimic în lume. E cu neputinţă. (Scoţând din nou capul pe fereastră, fiindcă iar se aud bătăi): Vin.
Îndată. Îndată. (Către necunoscută): Doamnă, trebue să vă ascundeţi, trebue să dispăreţi.
NECUNOSCUTA
Eu pe fereastră nu săr, să ştii!
PROFESORUL
Treceţi dincolo. (Arătând uşa din stânga): Un moment.
NECUNOSCUTA
Bine dar… (Face un pas, spre uşa indicată).
PROFESORUL
(Alarmat): Capul jos! Capul jos! (Femeea apleacă capul în timp ce trece în dreptul ferestrei).
NECUNOSCUTA
Steaua fără nume Mihail Sebastian
64
(A ajuns lângă uşă): Să nu mă ţii mult.
PROFESORUL
(Zăpăcit de tot): Cinci minute… Trei minute… Până văd ce vor. Până mă scap de ei.
NECUNOSCUTA
Să nu mă ţii mult că mi-e somn.
PROFESORUL
Parcă ziceaţi că nu vă mai e.
NECUNOSCUTA
Ei! Mi s’a făcut din nou. (Iese. Bătăi în poartă).
PROFESORUL
(Se duce la fereastră): Acuma! Acuma! (Merge spre lampă ridică fitilul, se face din nou lumină mare. Aruncă
repede o privire de jur-împrejur şi pe urmă se grăbeşte spre uşa din dreapta).
NECUNOSCUTA
(Deschizând uşa din stânga): Să nu mă ţii mult, auzi! E întuneric aici.
PROFESORUL
(Implorând): Vă rog! vă rog… (Necunoscuta a închis uşa la loc, profesorul iese prin dreapta, câteva clipe scena
rămâne goală).
Steaua fără nume Mihail Sebastian
65
SCENA II
PROFESORUL - D-ra CUCU - UDREA
D-ra CUCU
(Intrând prin dreapta, e gata să se împiedece de stropitoarea rămasă lângă uşă): Ce e cu stropitoarea asta cu
apă aici?
PROFESORUL
(Încurcat, venind după ea): Vroiam… Voiam să mă spăl.
D-ra CUCU
(Severa): D-ta te speli noaptea?
PROFESORUL
Da… însfârşit… uneori…
UDREA
(45 50 de ani, “boem” de provincie, fără exagerare caricaturală însă, intrând): Păcat că n’ai fost la cinematograf. A fost frumos… frumos de tot. (Gata să povestească): Să vezi… El…
PROFESORUL
Lasă că-mi povesteşti mâine… Acum…
D-ra CUCU
(A înaintat în centrul încăperii, s’a oprit, miroase în aer): Dar ce e mirosul ăsta aici? (Adulmecă bănuitoare
aerul, trage pe nas): Miroase a ceva… a parfum.
PROFESORUL
Nu simt nimic.
D-ra CUCU
Cum nu simţi? Miroase de te ameţeşte.
PROFESORUL
Poate florile… Grădina… E fereastra deschisă.
D-ra CUCU
(Aplecându-se peste pervazul ferestrei, trage pe nas de câteva ori): Nu. In grădină nu miroase. Aici. (Face
câţiva paşi prin odaie, intrigată).
PROFESORUL
D-ră Cucu… nu te supăra… e târziu… aş vrea să ştiu… cărui fapt datorez… înţelegi… la ora
asta…
D-ra CUCU
Steaua fără nume Mihail Sebastian
66
Să nu ne grăbim. S’o luăm încet. (Ia loc pe un scaun): Domnule Udrea, ai cuvântul. (Udrea ia şi el loc.
Singur profesorul a rămas în picioare între ei, uitându-se dezolat, când spre unul, când spre celălalt, când cu mare
nelinişte spre uşa din stânga).
UDREA
(Cam jenat): Să vezi. Eu am fost la cinematograf.
PROFESORUL
(Nervos): Udrea, te Rog… scurt. Repede.
UDREA
Ei!... Şi acolo am întâlnit-o pe D-ra Cucu.
D-ra CUCU
(Isbucnind): Da! Pe mine. Fiindcă tot eu săraca trebue sa fac poliţie şi la gară şi la grădina publică, si
la cinematograf. Şapte fete am prins în sală. (Numărându-le pe degete): Iliescu dintr’a cincea, Ulmu
dintr’a şasea, Tatovici dintr’a patra B…
PROFESORUL
(Întrerupând enumerarea): D-ră Cucu… Dă-mi voie… eu cred…
D-ra CUCU
Sigur. Pe d-ta nu te interesează ordinea şi disciplina.
PROFESORUL
Ba da… dar nu la ora asta.
D-ra CUCU
Foarte rău. Şcoala nu doarme, domnule Profesor.
PROFESORUL
Nici noaptea?
D-ra CUCU
Nici! Şcoala veghează. Şcoala ştie tot. Vede tot!
PROFESORUL
(Neliniştit): Ce vrei să spui?
D-ra CUCU
Las’că vezi d-ta îndată. (Lui Udrea autoritară): Dă-i înainte, domnule.
UDREA
Ei, şi cum îţi spusei, la cinematograf dau peste domnişoara Cucu.
PROFESORUL
Udrea, pentru Dumnezeu, mai repede.
Steaua fără nume Mihail Sebastian
67
D-ra CUCU
Dar de ce mai repede? D-ta trebue să înţelegi, domnule profesor, că dacă eu, eu, dacă pun în joc
numele meu, reputaţia mea… şi intru în casa unui bărbat neînsurat noaptea?…
UDREA
(Paranteză): Tocmai de asta m’a luat cu dumneaei. Ca să nu vorbească lumea. Să nu se
compromită.
D-ra CUCU
(Continuând): Trebue să fie la mijloc o chestiune foarte gravă.
PROFESORUL
O chestiune gravă? Nu înţeleg nimic.
D-ra CUCU
Te faci că nu înţelegi. (Către Udrea): Vorbeşte, domnule.
PROFESORUL
Vorbeşte Udrea.
UDREA
Vorbesc, dar dacă nu mă lăsaţi. (Reluând firul): Cum vă spusei… la cinematograf…
D-ra CUCU
(Tăindu-l scurt): Lasă-mă pe mine. (Către Profesor, închizătoare): Domnule Miroiu! Să nu încerci să
negi că-i de prisos. (După o secundă, răspicat): E adevărat ce am aflat?
PROFESORUL
(Cu nelinişte crescândă): Ce ai aflat?
D-ra CUCU
E adevărat ce mi-a spus Ispas, şeful gării?
PROFESORUL
Ce ţi-a spus?
D-ra CUCU
E adevărat că d-ta… (subliniând): d-ta… ai plătit 22 de mii de lei o carte pe care ţi-a adus-o astăzi
Pascu dela Bucureşti?
PROFESORUL
(Care a fost torturat de acest interogator şi a privit mereu, pe furiş, cu spaimă, spre uşa din stânga, se luminează
uşurat): Da.
D-ra CUCU
(Triumfătoare, către Udrea): Ei! Acuma vezi?
Steaua fără nume Mihail Sebastian
68
UDREA
N’am ştiut nimic. Nu mi-a spus nimic.
PROFESORUL
Nu ţi-am spus, dar nu mi ai împrumutat tu 3.000 de lei?
UDREA
Ba da. (Către d-ra Cucu, explicativ): Din fondul serbării.
D-ra CUCU
(Teribilă): Din fondul serbării!
PROFESORUL
Mâine iau leafa. Ii dau înapoi.
D-ra CUCU
Şi dacă-i dai înapoi?! Crezi că e deajuns? Crezi că asta e tot?
PROFESORUL
Nu văd ce ar mai fi.
D-ra CUCU
Nu vezi? (Sentenţios): Domnule Miroiu, când cineva, un profesor! dă 22 de mii de lei pentru o
carte, asta nu e lucru curat.
PROFESORUL
De ce? Eu cu banii mei fac ce vreau.
D-ra CUCU
Banii d-tale? Care bani? Ce fel de bani? Că, slavă Domnului, te cunoaştem. La birt ai rămas dator
8oo de lei încă de pe luna trecută.
PROFESORUL
De unde ştii?
D-ra CUCU
Mi-a spus M-me Luiza, că am fost pe la ea. La frizer te tunzi odată în două luni.
PROFESORUL
(Trecându-si mâna prin pâr): Chiar săptămâna trecută.
D-ra CUCU
Haine nu ţi-ai mai făcut de când te-am apucat. De şase ani le porţi tot pe astea.
PROFESORUL
(Uitându-se la hainele pe care le poartă): Sunt curate… sunt bune.
D-ra CUCU
Şi ştii ce-am auzit? (Veninoasă): Că-ţi cârpeşti singur ciorapii.
PROFESORUL
(Rănit, îndurerat): Asta e o infamie!…
D-ra CUCU
Şi cămăşile!
PROFESORUL
O infamie! (Privind mai mult spre uşa din stânga): Nu trebue să credeţi. Spune tu Udrea.
UDREA
Asta nu e adevărat, d-ră Cucu. Pantalonii poate şi-i calcă singur… dar cămăşile… şi ciorapii.
D-ra CUCU
(Care nu ţine seamă de protestări): Las’ că ştiu eu ce vorbesc. Şi atunci, te întrebi, 22 de mii de lei pe o
carte, nu e o nebunie?
PROFESORUL
Poate că da, dar e nebunia mea şi nu datorez nimănui nicio socoteală.
D-ra CUCU
Te înşeli, d-le Profesor. Şcoala trebue să ştie, trebue să afle. Şcoala. Şi oraşul. Şi eu.
PROFESORUL
Ei bine, ai aflat. Nu era nevoie să vii pentru asta în plină noapte…
UDREA
Aşa i am spus şi eu. Stai domnişoară Cucu. Ai răbdare până mâine dimineaţă.
D-ra CUCU
(Lui Udrea): Până mâine dimineaţă? Crezi d-ta că aş fi dormit până mâine dimineaţă? (Lui Miroiu):
Nu domnule Profesor. Misterul ăsta trebue să se lămurească imediat. Pe loc. (Cu altă voce): Unde e
cartea?
PROFESORUL
Ce carte ?
D-ra CUCU
Cartea! Cartea pe care ţi-a adus-o Pascu. Unde e?
PROFESORUL
E aici. (Gest vag, care nu arată nimic).
D-ra CUCU
Steaua fără nume Mihail Sebastian
70
S’o văd.
PROFESORUL
De ce?
D-ra CUCU
Cum de ce? Ca s’o văd.
PROFESORUL
Nu se poate.
D-ra CUCU
Nu se poate?! Vrei să spui că… refuzi să mi-o dai? să mi-o arăţi.
PROFESORUL
(Mai mult timid, decât provocator): Da. Refuz.
D-ra CUCU
Ai auzit, domnu Udrea?
UDREA
Am auzit.
D-ra CUCU
Domnule Miroiu. Poate nu-ţi dai seama de gravitatea situaţiei. Eu voiu aduce cazul în faţa
conferinţei profesorale… dar mai întâiu, ca un gest de colegialitate…
UDREA
De pură colegialitate…
D-ra CUCU
…Am vrut să stau de vorbă cu d-ta.
PROFESORUL
Nu era nevoie.
D-ra CUCU
Iţi mai pun o singură întrebare. Ce e cartea asta? De cine e? De unde vine? Ce scrie în ea? Ce
gânduri ai cu ea? De ce ai cumpărat-o?
PROFESORUL
(Tace, ridică din umeri).
D-ra CUCU
Taci? Nu spui nimic?
PROFESORUL
Steaua fără nume Mihail Sebastian
71
(Gest cu mâinile, ca şi cum ar spune: De! Ce să fac?).
D-ra CUCU
Domnule Udrea! In casa asta se petrec lucruri mari. (In agitaţia ei a ajuns .în faţa uşii din stânga.
Profesorul speriat, îi barează drumul).
PROFESORUL
Domnişoară Cucu… Domnişoară Cucu…
D-ra CUCU
E ceva suspect aici.
PROFESORUL
(Acelaşi joc): Suspect! Cum suspect!
D-ra CUCU
De mult e tot oraşul cu ochii pe d-ta şi se întreabă ce tot faci, ce tot dregi de te închizi mereu
singur în casă, ziua şi noaptea. Dar acum o să iasă la lumină.
PROFESORUL
Să iasă, domnişoară, să iasă… dar mâine dimineaţă… nu acum. E noapte, e târziu…
D-ra CUCU
Cu alte cuvinte mă dai afară.
PROFESORUL
Nu, domnişoară Cucu, nu… dar d-tale nu ţi-e somn?
D-ra CUCU
Mie nu mi-e niciodată somn.
PROFESORUL
Totuşi e târziu…
D-ra CUCU
Nu e niciodată prea târziu. Iţi mai pun o singură întrebare…
PROFESORUL
(Întrerupând): N’o pune că nu răspund.
D-ra CUCU
Bine. Cum pofteşti. Numai să nu-ţi pară rău. Vino, d-le Udrea. Să mergem. (Iese furtunos prin
dreapta. Udrea placid se ia după ea).
PROFESORUL
(Repede, tainic): Udrea! Rămâi. Am să-ţi spun ceva.
Steaua fără nume Mihail Sebastian
72
UDREA
Nu pot. Trebue să conduc scorpia acasă.
PROFESORUL
Atunci întoarce-te. Am nevoie de tine.
UDREA
Bine. Mă întorc.
VOCEA D-rei CUCU
(De afară): Domnu Udrea!
UDREA
Viu! Viu! (Cu vocea scăzută): Mă întorc, da’ lasă-mi poarta deschisă, ca să nu mai bat.
PROFESORUL
Da, da.
VOCEA D-rei CUCU
Ce faci, domnule? Vii!
UDREA
Gata sunt. (Iese repede).
Steaua fără nume Mihail Sebastian
73
SCENA III
PROFESORUL NECUNOSCUTA
Profesorul rămâne câteva clipe singur. Ascultă cu urechea aţintită spre stradă, ca să se convingă că
cei doi au plecat într’adevăr. E jenat şi buimăcit. Uşa din stânga se deschide binişor. Necunoscuta
intră cu precauţie. Aruncă o privire de jur-împrejurul camerei, pe urmă îl priveşte lung pe
profesor, apropiindu-se de el.
NECUNOSCUTA
(A ajuns lângă el, îl apucă cu mâna de bărbie şi îi întoarce uşor capul, întâiu în profil şi pe urmă înapoi): E
adevărat că nu te-ai tuns de două luni?
PROFESORUL
Ai auzit?
NECUNOSCUTA
Tot (Gest decolat din partea profesorului): Nu puteam să-mi astup urechile. (După o secundă): E adevărat
că…
PROFESORUL
(Întrerupând): Nu-i adevărat. Nu-i nimic adevărat.
NECUNOSCUTA
Ascultă… Dă-mi cartea. Vreau s’o văd. (Profesorul tace): Nu se poate? Nu vrei? (Profesorul tace): Nici
mie? Nu mă cunoşti, nu te cunosc. Sunt aici pentru o noapte, pentru o oră. N’am să văd pe
nimeni, n’am să povestesc nimănui… Arată-mi-o… Te rog.
PROFESORUL
(O priveşte un lung moment, în tăcere. Pe urmă, fără grabă, merge spre raftul cu cărţi, ia deacolo volumul
misterios, se întoarce spre necunoscută, care rămânând pe loc, i-a urmărit tot timpul cu privirea şi-i dă cartea, cu
un gest simplu).
NECUNOSCUTA
(Ia cartea, se duce la masă, ia loc pe scaun, deschide cartea, apropie lampa şi rămâne câteva clipe aplecată asupra
ei, atentă, absorbită. Pe urmă ridicând capul): Nu pricep nimic.
PROFESORUL
Ţi-am spus. E o carte veche. De matematici, de astronomie.
NECUNOSCUTA
Cât de veche?
PROFESORUL
Vreo sută cincizeci de ani.
NECUNOSCUTA
Steaua fără nume Mihail Sebastian
74
(Minunându-se): Ţţ! Ţţ! o sută cincizeci?
PROFESORUL
Mai mult chiar. (Vine şi el-lângă masă, întoarce copertă şi arată cu degetul): Upsala. Goteburg, 1763.
NECUNOSCUTA
De asta e aşa scumpă?
PROFESORUL
(Pasionat): Nu e scumpă. E eftină. E un noroc că am găsit-o.
NECUNOSCUTA
Un noroc?
PROFESORUL
De ani de zile o caut, o aştept, o visez. Unde n’am scris? pe cine n’am întrebat? Librari, anticari.
De ani de zile strâng bani, pun deoparte, dau lecţii, fac economii.
NECUNOSCUTA
(Continuând enumerarea): Iţi cârpeşti singur ciorapii.
PROFESORUL
Da. Uneori. (Cu elan): Dar acum o am, o am. O am. Acum pot să verific, pot să ştiu.
NECUNOSCUTA
Ce să ştii?
PROFESORUL
(Tace o secundă ezitând).
NECUNOSCUTA
Nu vrei să-mi spui?
PROFESORUL
Ba da. D-tale îţi spun. Dar n’ai să spui nimănui?
NECUNOSCUTA
Nimănui.
PROFESORUL
Niciodată?
NECUNOSCUTA
Niciodată.
PROFESORUL
Steaua fără nume Mihail Sebastian
75
Îmi făgădueşti?
NECUNOSCUTA
Iţi jur.
PROFESORUL
(Se uită spre uşa, spre fereastră, la stânga, la dreapta pe urmă cu un fel de teamă, se înclină spre ea şi spune
şoaptă): Eu am găsit o stea.
NECUNOSCUTA
(După ce l-a privit o secundă drept în ochi): Unde?
PROFESORUL
(Simplu): In cer.
NECUNOSCUTA
(Copilăreşte): Nu te cred.
PROFESORUL
Nu mă crezi? (Ridicând o hârtie de pe biroul lui): Uite-o. (Indicând cu vârful creionului un punct pe hârtie):
Aici e.
NECUNOSCUTA
Spunea-i că e în cer.
PROFESORUL
Asta-i cerul.
NECUNOSCUTA
Eu credeam că…
PROFESORUL
(Arătând cu creionul pe-hârtie): Uite. Aici e sfera. Linia asta e axa lumii. Cercul ăsta e ecuatorul
(ridicând o clipă capul şi privind-o): Ecuatorul ceresc, se înţelege.
NECUNOSCUTA
(Puţin, foarte puţin speriată): Se înţelege.
PROFESORUL
Aici sunt coordonatele orizontale; azimutul şi distanţa zenitală. Steaua pe care am găsit-o eu, e
aici. O vezi?
NECUNOSCUTA
O văd… dar mai bine arată-mi-o afară, pe cer. (Gest spre fereastra deschisă).
PROFESORUL
Steaua fără nume Mihail Sebastian
76
Nu, că acolo nu se vede.
NECUNOSCUTA
Nu spui că ai găsit-o?
PROFESORUL
Am găsit-o, dar am găsit-o aici… pe hârtie.
NECUNOSCUTA
Pe hârtie? Cum pe hârtie?
PROFESORUL
Sigur. Am calculat-o.
NECUNOSCUTA
Nu înţeleg.
PROFESORUL
Ce nu înţelegi.
NECUNOSCUTA
Multe. Dar mai ales nu înţeleg ce legătură are steaua… cu cartea.
PROFESORUL
E un catalog ceresc, un atlas. Catalogul lui Van Mersch.
NECUNOSCUTA
Van Mersch?
PROFESORUL
Steaua mea nu se află pe niciun catalog de stele. Nici Hiparch, nici Ptolomeu, nici Kepler…
NECUNOSCUTA
(Arătând spre portretul din perete): Nici el?
PROFESORUL
Nici. Un moment am crezut că Herschel dar nu. La Herschel era o stea dublă. Cu totul altceva.
Singurul care ar fi putut, singurul, era el.
NECUNOSCUTA
De ce?
PROFESORUL
Fiindcă avea destulă îndrăsneală. Eu simt că e ceva adevărat în teoria lui despre stelele negre.
NECUNOSCUTA
Steaua fără nume Mihail Sebastian
77
Stelele negre!
PROFESORUL
Astronomii de şcoală, de universitate, îşi bat joc de el. II numesc, l-au numit totdeauna diletant,
astrolog… sigur. De îndată ce un om are o viziune mai largă, devine astrolog, şarlatan sau…
nebun.
NECUNOSCUTA
(Cu anumită îngrijorare): Nebun?
PROFESORUL
Da. Nu m’ar mira să se spună într’o zi şi despre mine că sunt nebun.
NECUNOSCUTA
(Cu îngrijorare crescândă): Despre d-ta?
PROFESORUL
Băieţii din cursul superior şi acum spun: nebun.
NECUNOSCUTA
(Începe să-i fie de-a-binelea frică): Mie mi-e somn. Vreau să dorm.
PROFESORUL
Nu. Acuma nu. Acuma trebue să vorbesc. Acuma trebue să spun. Uite (o apucă de mână): vino cu
mine. (O duce cu el la fereastră): Vezi Ursa Mare?
NECUNOSCUTA
Nu văd nimic. Mi-e somn. Lasă. Mi-o arăţi mâine dimineaţă.
PROFESORUL
Cum mâine dimineaţă? Mâine dimineaţă nu se vede.
NECUNOSCUTA
Ce-are aface? Mi-o arăţi pe hârtie.
PROFESORUL
Nu, nu. Stai aici, lângă mine. Uite (arătând cu degetul): Sunt şapte stele… Le vezi?
NECUNOSCUTA
(Ezitând): Nu.
PROFESORUL
(Febril, nervos, aproape răstit): Cum nu. Sunt patru şi-trei. Ultimele trei sunt coada ursoaicei.
NECUNOSCUTA
Ce ursoaică?
Steaua fără nume Mihail Sebastian
78
PROFESORUL
Te uiţi prea jos, de asta n’o vezi. Acolo unde priveşti, e capul dragonului.
NECUNOSCUTA
Ce dragon?
PROFESORUL
Dragonul. Balaurul.
NECUNOSCUTA
Ce balaur? (E foarte speriată. Se desprinde uşor de lângă el şi face cu multă precauţie un pas spre uşa din
dreapta. Ar vrea să fugă).
PROFESORUL
(Întorcându-se brusc): Unde te duci?
NECUNOSCUTA
Mă… mă duc până în curte… Vreau să mă plimb.
PROFESORUL
Să te plimbi?
NECUNOSCUTA
Mi-e… mi-e sete. Vreau să iau apă dela fântână. Nu spuneai că e o fântână? (Profesorul face un pas
spre ea, ceea ce o sperie şi mai mult): Să… să nu te iei după mine că strig.
Steaua fără nume Mihail Sebastian
79
SCENA IV
PROFESORUL NECUNOSCUTA UDREA
Uşa din dreapta se deschide. Apare Udrea. La sgomotul uşii, femeea se întoarce scurt spre noul
venit.
NECUNOSCUTA
(Agitat): Domnule! Ce bine ai făcut că ai venit. D-ta nu mă cunoşti, dar eu te cunosc. D-ta eşti d-l
Udrea. Intră. Intră te rog.
UDREA
(Încremenit): Doamnă!…
PROFESORUL
(Către femee, calm): Te-ai speriat! Îmi pare rău. (Lui Udrea, cu alt ton): Intră, Udrea.
UDREA
(Foarte jenat): De ce nu mi-ai spus, frate? De ce nu mi-ai spus că nu eşti singur?
PROFESORUL
N’am avut când.
UDREA
(Spre Necunoscută, teribil de încurcat): Doamnă… vă rog să credeţi… dacă aş fi ştiut… (Se împiedecă de
stropitoarea rămasă lângă uşă): Ce-o fi asta?
PROFESORUL
Stropitoarea. Stai s’o iau de-acolo, să n’o răstoarne cineva. (Ia stropitoarea şi străbate scena spre uşa din
stânga, dar se mai întoarce odată spre Udrea, care e tot în prag): Intră, domnule, n’auzi? Avem nevoie de
tine.
NECUNOSCUTA
Da, avem nevoie.
UDREA
De mine?
(Profesorul a intrat cu stropitoarea în odaia din stânga. Necunoscuta profitând de faptul că a rămas o clipă
singură cu Udrea, se apropie de el).
NECUNOSCUTA
(Repede): Domnule Udrea!
UDREA
Vă rog.
Steaua fără nume Mihail Sebastian
80
NECUNOSCUTA
D-ta ai văzut vreodată Ursa Mare!
UDREA
(După o secundă de tăcere, căci întrebarea e prea neaşteptată): Am văzut-o.
NECUNOSCUTA
E pe cer?
UDREA
Dar unde să fie? Pe cer, fireşte.
NECUNOSCUTA
Şi… e şi un dragon? Un balaur?
UDREA
Este. Dar de ce mă întrebaţi pe mine? Întrebaţi-l pe el, că el ştie mai bine. Tot el mi le-a arătat şi
mie. E astronom.
NECUNOSCUTA
Astronom?… Ştii ce spune? Că a găsit o stea.
UDREA
(Simplu): O fi găsit. De ce să nu găsească. Eu n’am scris o simfonie?
NECUNOSCUTA
Ai scris o simfonie?
PROFESORUL
(Intrând din stânga, pe ultima ei replica): Sigur. Ţi-am spus că e compozitor.
UDREA
O simfonie în patru părţi. Alegro, Andante, Scherzo…
PROFESORUL
Şi iar Alegro. Hai, Udrea, să mergem.
UDREA
Unde?
PROFESORUL
La tine acasă. Dorm şi eu la tine.
UDREA
De ce?
PROFESORUL
Lasă că-ţi spun eu pe drum.
UDREA
Şi doamna?
PROFESORUL
Doamna rămâne aici.
UDREA
De ce?
PROFESORUL
Pentrucă n’are unde dormi în altă parte.
UDREA
Dar cine e Doamna?
PROFESORUL
Asta nu ştiu nici eu.
UDREA
Stai, frate, că m’am zăpăcit de tot. Avea dreptate scorpia. Aici se întâmplă lucruri mari.
PROFESORUL
Lasă. Vino. Iţi explic eu. Noapte bună.
NECUNOSCUTA
Plecaţi? De ce plecaţi?
PROFESORUL
Pentrucă e târziu.
UDREA
Asta aşa e. E târziu.
NECUNOSCUTA
Nu vreau să rămân singură. De ce vă grăbiţi?
PROFESORUL
Pentrucă ţi-e somn. Pentrucă trebue să dormi.
NECUNOSCUTA
Nu vreau să dorm. Domnule Udrea, vorbeşte-mi despre simfonia d-tale. E frumoasă?
UDREA
Steaua fără nume Mihail Sebastian
82
Păi să spună el (gest cu capul spre Profesor).
NECUNOSCUTA
El o ştie?
UDREA
I-am cântat-o.
NECUNOSCUTA
Cum?
UDREA
Din gură.
PROFESORUL
Să ştii că dacă ti-o cântă si d-tale, nu mai dormim în noaptea asta. E lungă.
UDREA
V-am spus. Are patru părţi. Alegro, Andante, Scherzo.
PROFESORUL
Şi iar Alegro. Hai să mergem.
UDREA
Stai, domnule, nu vezi că doamna se interesează de muzică?
NECUNOSCUTA
Şi nu s’a executat niciodată?
UDREA
Încă nu.
NECUNOSCUTA
De ce?
UDREA
Pentrucă îmi pune beţe în roate.
NECUNOSCUTA
Cine?
UDREA
Toată lumea. Autorităţile locale, direcţia liceului… şi d-ra Cucu.
PROFESORUL
Udrea! E târziu.
Steaua fără nume Mihail Sebastian
83
UDREA
Lasă-mă frate. (Către Necunoscută): Să vedeţi, doamnă. Eu voiam să cânt simfonia cu orchestra
liceului.
NECUNOSCUTA
Are orchestră?
UDREA
N’are, dar puteam s’o organizez, că la urma urmelor ce-mi trebue? Opt viori, două violoncele, o
violă, un contrabas. Se găseşte. Alămuri şi suflători, iau dela batalion, dela fanfară.
PROFESORUL
Dar nu ţi le dă.
UDREA
Tocmai. Nu vrea să mi le dea. Dar să zicem că mi le dă. Tot n’am făcut nimic.
NECUNOSCUTA
De ce?
UDREA
Pentrucă n’am corn englezesc.
NECUNOSCUTA
Şi fără… corn englezesc… nu se poate?
UDREA
Doamne fereşte. Asta-i principalul. Şi să vă spun de ce.
PROFESORUL
Lasă, Udrea. E târziu.
UDREA
Dă-mi pace, domnule! (Către Necunoscută): Până la scherzo, ar merge, cum ar merge, dar la
scherzo, fără corn englezesc sunt mort. Să vedeţi. Intâiu intră alămurile (Gest de dirijor spre alămurile
din fund dreapta, ale unei imaginare orchestre): Pam - pam - pam - pam - pam – pam - pam… Pe urmă
viorile. (Dirijează cu amândouă mâinile viorile din imediata lui apropiere, într’o mişcare mai rapidă): Tu - du -
du - dum! Tu - du - du - dum! Tu -du - du - dum!… Şi acuma intră cornul englezesc. (Gest spre
fund stânga): Ti - ti - ti - ti - ti - ti - ti - ti - ti… (Scurt): Tim - tim!
NECUNOSCUTA
E foarte frumos.
UDREA
Nu-i aşa? (Reîncepe execuţia, de astădată fără explicaţii): Pam - pam - pam - pam - pam - pam - pam -
pam. Tu - du - du - dum, Tu - du - du - dum, Tu - du -du - dum! Ti - ti - ti - ti - ti - ti - ti - ti - ti!
Tim tim!
Steaua fără nume Mihail Sebastian
84
NECUNOSCUTA
(Admirativ): Partea asta dela urmă!…
UDREA
Nu-i aşa!
PROFESORUL
(Sincer): E adevărat. E frumos.
UDREA
Ce folos! Dacă n’am corn englezesc.
NECUNOSCUTA
Nu se poate să pui altceva în loc? Alt instrument?
UDREA
In ruptul capului. Mai bine mă lipsesc. O mie de ani aştept şi fără corn englezesc nu cânt.
NECUNOSCUTA
Şi nu se găseşte de cumpărat?
UDREA
S’ar găsi la Bucureşti, dar e scump. Vreo 30 de mii.
NECUNOSCUTA
30 de mii.
UDREA
Am pus eu ceva bani deoparte din leafa mea, vreo 4.500, dar până la 30 de mii mai e. Am scos şi
o listă de “subscripţie. Staţi s’o vedeţi.
PROFESORUL
(Jenat): Udrea!
UDREA
Lasă-mă, frate. Numai s’o vadă. (Scoate din buzunarul interior al hainei o hârtie, o despătureşte şi începe să
citească):
“Listă de subscripţie pentru achiziţionarea unui corn englezesc, în vederea executării în prima
audiţie a simfoniei Nr. i în mi bemol major, a maestrului Radu Udrea”.
NECUNOSCUTA
Ai mulţi subscriitori?
UDREA
Până acum unul singur. (Arătându-l pe Profesor): El.
Steaua fără nume Mihail Sebastian
85
NECUNOSCUTA
D-ta?
PROFESORUL
(Stingherit): Da.
NECUNOSCUTA
(A luat lista de subscripţie din mâna lui Udrea şi o priveşte): Domnule Udrea, aş semna şi eu… dar…
UDREA
(Luându-i-o repede înapoi): Vai de mine, coniţă! Se poate? Cum vă închipuiţi? Eu v’am arătat-o
numai aşa.
PROFESORUL
(Dojenitor, către Udrea): Vezi? vezi?
UDREA
Pe unde n’am umblat? Cui n’am cerut? La Primărie, la Comitetul şcolar, la Sfatul Negustoresc.
Am ajuns de râsul târgului. Zice lumea că sunt nebun.
NECUNOSCUTA
Şi d-ta?
PROFESORUL
Da. Şi el.
UDREA
Cum si eu?
PROFESORUL
Lasă că-ţi explic eu. Hai să mergem. Mâine dimineaţă avem şcoală. Vrei să întârzii? Vrei să ai
de-aface cu d-ra Cucu?
UDREA
Nu. Asta nu.
PROFESORUL
Atunci? Hai să mergem. E târziu.
UDREA
(Către Necunoscută, scuzându-se oarecum): Adevărat. E foarte târziu. Noapte bună, doamnă.
NECUNOSCUTA
Mă lăsaţi?
UDREA
Steaua fără nume Mihail Sebastian
86
De! Trebue.
NECUNOSCUTA
Bine.
PROFESORUL
(După ce şi-a luat cartea de pe masă): Noapte bună, doamnă.
NECUNOSCUTA
Noapte bună… Iei cartea cu d-ta?
PROFESORUL
Da. Vreau s’o răsfoesc puţin înainte de mă culc,.. Noapte bună. (Udrea a ieşit, e şi el gata să iasă).
NECUNOSCUTA
(Scoţând un ţipăt): A!
PROFESORUL
(Întorcându-se din prag): Ce s’a întâmplat?
NECUNOSCUTA
Şoarecele.
UDREA
(Reintrând şi el): Ce şoarece?
NECUNOSCUTA
L-am auzit. A mişcat.
PROFESORUL
(După ce a privit-o un timp în tăcere, se întoarce spre Udrea): Udrea, ia-o înainte. Vin şi eu după tine.
Să-mi laşi poarta deschisă, auzi?
UDREA
Bine, bine… (Mai mult pentru ei): Nu mai pricep nimic… Noapte bună. (Iese).
Steaua fără nume Mihail Sebastian
87
SCENA V
NECUNOSCUTA PROFESORUL
PROFESORUL
(Se apropie de ea): N’ai auzit nimic niciun şoarece, nu-i aşa?
NECUNOSCUTA
(Recunoaşte din cap).
PROFESORUL
Atunci, ce-i cu d-ta. Ce vrei?
NECUNOSCUTA
Nu pleca… Nu vreau să pleci până nu-mi arăţi… steaua d-tale.
PROFESORUL
Am vrut să ţi-o arăt adineaori, dar te-ai speriat.
NECUNOSCUTA
Mi-era frică de d-ta… Vorbeai cu atâta… cu atâta pasiune.
PROFESORUL
Te rog să mă ierţi. Mi se întâmplă destul de rar, dar mi se întâmplă câteodată…
NECUNOSCUTA
Şi pe urmă… nu auzisem niciodată de Ursa Mare. Nu ştiam că există.
PROFESORUL
Nu ştiai? Cum nu ştiai? N’ai văzut-o niciodată? Niciodată?
NECUNOSCUTA
Nu-mi aduc aminte.
PROFESORUL
D-ta, nu te uiţi niciodată pe cer?
NECUNOSCUTA
Ba da. Uneori. Ca să văd dacă-i înourat, dacă nu plouă….
PROFESORUL
(Cu un fel de decolare): Dacă nu plouă!
NECUNOSCUTA
(Explicându-se, scuzându-se): Ca să ştiu cum să mă îmbrac… Ce pantofi să pun,
Steaua fără nume Mihail Sebastian
88
PROFESORUL
Ce pantofi să pui!… Dar la stele… la stele d-ta nu te uiţi… nu le vezi?
NECUNOSCUTA
Nu am timp.
PROFESORUL
Nu ai timp? Dar ce faci?
NECUNOSCUTA
Sunt foarte ocupată.
PROFESORUL
Ocupată cu ce?
NECUNOSCUTA
Nu mă mai întreba. Nici nu ştiu unde mi-e capul. Nu am o zi liberă.
PROFESORUL
Dar seara.
NECUNOSCUTA
A! scara sunt şi mai ocupată.
PROFESORUL
E îngrozitor! Bine, dar ce fel de viaţă duci d-ta… dacă nici Ursa Mare n’ai avut timp s’o priveşti.
E de mii de ani, de sute de mii de ani, pe cer, aici şi d-ta n’ai văzut-o?
NECUNOSCUTA
(Cu un fel de uimire copilărească): De sute de mii de ani! Arată-mi-o si mie.
PROFESORUL
(Vine din nou la fereastră): Vino aici. Lângă mine. Acum trebue s’o vezi. Ursa Mare. Carul Mare.
NECUNOSCUTA
Carul Mare?
(In odaie, lumina albastră a nopţii e destul de limpede. Pe cer stelele clipesc acum mai puternic. Se
desprinde mai ales printre alte stele mici, Ursa mare, cuprinsă toată în cadrul ferestrei).
PROFESORUL
E ca o ursoaică adormită pe labele dinainte. Un car răsturnat deasupra cerului… cu roţile în sus.
NECUNOSCUTA
Cu roţile în sus! Mi se pare că văd. Da! zău că văd. Spuneai că sunt şapte stele; patru şi trei.
Intr’adevăr, patru… le văd… şi trei… (In extaz): Ce frumos e! (După o mai lungă tăcere): Ce mari
sunt stelele! Mari si albe.
Steaua fără nume Mihail Sebastian
89
PROFESORUL
Nu sunt albe.
NECUNOSCUTA
Nu?
PROFESORUL
Întâia e galbenă. Şi a doua. A treia şi a cincea sunt roşii-rubinii. A patra e albastră.
NECUNOSCUTA
De unde ştii?
PROFESORUL
Pentrucă le cunosc.
NECUNOSCUTA
Le cunoşti pe toate?
PROFESORUL
Nimeni nu le cunoaşte pe toate.
NECUNOSCUTA
(cu un gest viu, arătând pe cer): Dar steaua de-acolo o cunoşti?
PROFESORUL
Unde? Care?
NECUNOSCUTA
O stea mică. De-asupra Ursei Mari. Lângă a şasea stea din Ursa Mare.
PROFESORUL
La stânga?
NECUNOSCUTA
Da. La stânga.
PROFESORUL
Ai ochi buni. Te felicit. E Alcor.
NECUNOSCUTA
Alcor?
PROFESORUL
Acolo e şi steaua mea… Steaua pe care am găsit-o eu.
NECUNOSCUTA
Steaua fără nume Mihail Sebastian
90
Cum o cheamă?
PROFESORUL
Nu ştiu. Nu i-am dat încă niciun nume.
NECUNOSCUTA
De ce?
PROFESORUL
Pentrucă n’am găsit un nume potrivit. Trebue să fie un nume care să meargă împreună cu Alcor,
Vega ar fi fost frumos. Alcor şi Vega. îmi trebue un nume de două silabe. Un nume…
NECUNOSCUTA
Dar eşti sigur că e acolo.
PROFESORUL
Trebue să fie.
NECUNOSCUTA
Atunci de ce nu se vede?
PROFESORUL
Pentrucă e prea departe?
NECUNOSCUTA
De ce nu te uiţi cu un ochean? Cu o lunetă?
PROFESORUL
Niciun ochean nu străbate până acolo. Eu văd mai departe. Mult mai departe.
NECUNOSCUTA
(Mirată): Vezi.
PROFESORUL
Când închid ochii. Ştiu unde se află. Ii cunosc orbita. Ii urmăresc drumul.
NECUNOSCUTA
Ce drum?
PROFESORUL
Drumul… Drumul pe care-l străbate de mii de ani în întunerec, nevăzută, necunoscută,
nebănuită.
NECUNOSCUTA
Şi nu se va vedea niciodată? Niciodată?
PROFESORUL
Steaua fără nume Mihail Sebastian
91
Niciodată.
NECUNOSCUTA
Păcat.
PROFESORUL
Ar trebui să se abată puţin din drumul ei.
NECUNOSCUTA
Şi-atunci?
PROFESORUL
Atunci ar străluci acolo (arată cu mâna): drept acolo…
NECUNOSCUTA
Deasupra Ursei Mari?
PROFESORUL
Deasupra Ursei Mari… Lângă Alcor…
NECUNOSCUTA
Şi nu se poate?
PROFESORUL
Nu!
NECUNOSCUTA
De ce?
PROFESORUL
Pentrucă stelele nu se abat niciodată din drumul lor. (Moment de tăcere. Se aude din depărtare un şuerat
de locomotivă).
NECUNOSCUTA
Tresărind uşor. Ce este asta?
PROFESORUL
Ştiu eu? Un tren. Un tren de noapte.
NECUNOSCUTA
Poate trenul meu… Când te gândeşti că dacă muream astă noapte, muream fără să văd Ursa
Mare.
PROFESORUL
Ar fi fost păcat.
NECUNOSCUTA
Steaua fără nume Mihail Sebastian
92
Atâţia oameni trăesc fără s’o vadă.
PROFESORUL
Li se pare că trăesc.
(Un nou şuerat, parcă mai de departe.
NECUNOSCUTA
II auzi ? Trece… A trecut… Dacă rămâneam acolo pe linie…
PROFESORUL
Ai fi fost în stare… Ai fi fost în stare să… (Nu îndrâsneşte să pronunţe cuvintele).
NECUNOSCUTA
Să mor? Poate că da.
PROFESORUL
De ce?
NECUNOSCUTA
Ştiu eu?
PROFESORUL
Eşti nenorocită în viată? Foarte nenorocită?
NECUNOSCUTA
Nenorocită?… Nu cred. Nu m’am gândit niciodată.
PROFESORUL
Atunci?
NECUNOSCUTA
Mă plictisesc. Mereu aceiaşi oameni, aceleaşi gesturi, aceleaşi cuvinte. Uneori îmi vine să urlu de
plictiseală, de disperare. Pe urmă îmi trece. Uneori îmi vine o poftă nebună să trântesc uşa, să
plec, să fug. Pe urmă îmi trece.
PROFESORUL
Totuşi. Astă seară ai fugit.
NECUNOSCUTA
Am mai fugit eu de câteva ori… Dar m’am întors.
PROFESORUL
Te vei reîntoarce şi de astă dată.
NECUNOSCUTA
Da… poate… dar cel puţin de astădată am văzut ceva nou. (Se întoarce la fereastră): Ursa Mare.
Steaua fără nume Mihail Sebastian
93
PROFESORUL
Ai dreptate. Ursa Mare e totdeauna nouă.
NECUNOSCUTA
Chiar şi pentru d-ta care o cunoşti aşa de bine?
PROFESORUL
Chiar şi pentru mine… Sunt seri când e rece, depărtată, indiferentă… Şi atunci parcă simt toată
umilinţa, toată disgraţia de a locui pe o biată planetă mizerabilă, pe lângă care marile stele trec fără
s’o vadă.
NECUNOSCUTA
Fără s’o vadă?
PROFESORUL
Dar sunt alte seri, când o simt aici la fereastră, vie, protectoare, atentă, aşa de atentă, încât dacă aşi
striga mi se pare că m’ar auzi.
NECUNOSCUTA
Ar trebui să încerci… Cine ştie?
PROFESORUL
Sunt seri când tot cerul mi se pare pustiu, cu stele reci, moarte, într’un univers absurd, în care
numai noi în marea noastră singurătate, ne sbatem pe o planetă de provincie, ca într’un târg în
care nu curge apă, nu arde lumina şi unde nu opresc trenurile rapide… Dar sunt seri când tot
cerul foşneşte de vieaţă… când pe ultima stea, dacă asculţi bine, auzi cum freamătă păduri şi
oceane fantastice păduri şi fantastice oceane, seri în care tot cerul e plin de semne şi de
chemări, ca şi cum după o planetă pe alta, de pe o stea pe alta, fiinţe care nu s’au văzut niciodată,
se caută, se presimt, se cheamă…
NECUNOSCUTA
(Încet, cu teamă): Şi se găsesc?
PROFESORUL
Niciodată.
NECUNOSCUTA
De ce?
PROFESORUL
Pentrucă nimeni n’a trecut niciodată de pe o stea pe alta. Pentrucă nicio stea nu se abate niciodată
din drumul ei
NECUNOSCUTA
E păcat. e trist.
PROFESORUL
Steaua fără nume Mihail Sebastian
94
E puţin trist. Dar e frumos. Cel puţin ştii că nu eşti singur sub bolta asta imensă, că undeva, în
altă lume, în altă constelaţie… în Ursa Mare, sau pe Steaua Polară, sau pe Vega…
NECUNOSCUTA
Sau pe steaua d-tale fără nume.
PROFESORUL
Da… Sau pe steaua mea fără nume… Aventura asta ridicolă, care se numeşte viaţa noastră, se
repetă altfel, dela început, sub acelaş cer, dar cu alt noroc. Poate că acolo tot ce aici e greoiu şi
apăsător, devine uşor, tot ce aici e întunecat şi opac, devine luminos şi transparent. Tot ce
încercăm fără să isbutim nici pe jumătate gesturile noastre zadarnice, visele noastre căzute tot
ce am fi vrut să cutezăm si n’am cutezat, să iubim si n’am iubit, tot, tot, se împlineşte, se
simplifică, se împarte.
NECUNOSCUTA
Crezi… crezi că sunt si acolo oameni… Oameni ca noi.
PROFESORUL
Oameni, nu ştiu. Ca noi, nu cred. Dar poate fiinţe mai uşoare… mai luminoase… mai
plutitoare… (cu o schimbare de ton, privind-o): Când te-am văzut astăzi seara, intrând acolo, în gara
aceea afumată, când te-am văzut, albă, limpede, strălucitoare…, am crezut o clipă că vii din altă
lume.
NECUNOSCUTA
Poate că viu din altă lume.
PROFESORUL
Nu… nu…
NECUNOSCUTA
De unde ştii ?…
PROFESORUL
Pentrucă nicio stea nu se abate, nu se opreşte nicio-lată din drumul ei.
NECUNOSCUTA
Eu sunt o stea care se opreşte. (E foarte aproape de el. Îl îmbrăţişează. Lung-lung sărut. Pe urmă se
desprind unul de altul şi se privesc în tăcere.
PROFESORUL
Cum te cheamă.
NECUNOSCUTA
Mona.
PROFESORUL
Steaua fără nume Mihail Sebastian
95
Mona! Ce nume frumos. Parcă ar fi un nume de stea… (Străbătut de un gând revelator): Dar e un
nume de stea Alcor şi… Mona.
CORTINA
