.jpeg){kind=small}
Cu vocea ta, iubito, stârnești strunele inimii,
Cu pasul tău, iubito, mă porți pe căile dragostii.
Cu ochii tăi, iubito, îmi alungi toate temerile
Și trupul tău, iubito, îmi scaldă plăcut toate vinele.
Cu mâna ta, iubito, mângâie-mi lacrimile,
Cu gura ta, iubito, aprinde-mi patimile!
💕💕
Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.
Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicaţi de braţe de copii,
Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.
Ce frumoasă eşti în prag de vară,
Când miroşi a mere ce se coc,
Cerul în fiinţa ta coboară,
Trupul meu din trupul tău ia foc.
Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nţeleg,
Suntem baza lumii împreună,
Suntem vara focului întreg.
Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopţi,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copţi.
Să înveţi, iubito, să te bucuri
Că ţi-am dat din jertfă un destin,
Şi că via, asurzind de struguri,
Va trăi definitiv în vin.
Ce frumoasă eşti în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta uşoară,
Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.
Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri şi de frunze
De la cine să învăţ să-l gust?
Aşa e mama şi a fost bunica,
Aşa suntem, femei lângă femei,
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte „ele" ce slujesc pe „ei".
Ei neglijenţi, iar ele foarte calme,
Ei încurcând ce ele limpezesc,
Ei numai tălpi şi ele numai palme,
Acesta e destinul femeiesc.
Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.
Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede,
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.
Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.
Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi,
Ce greu cu noi femeile în viaţă,
Dar e şi imposibil fără noi...
Ce dacă vine primăvara,
Atâta iarnă e în noi
Că martie se poate duce
Cu toți cocorii înapoi.
În noi e loc numai de iarnă,
Vom îngheța sub ultim ger,
Orbecăind pe copci de gheață
Ca un stingher spre alt stingher.
Și vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Și cuiburi și-au făcut la streșini
Și lângă mine nu ești tu.
Ninsori mai grave decât moartea
Au fost și sunt și vor mai fi,
La mine-n suflet este vifor
Și vin nebuni să facă schi.
Și ninge până la prăsele,
Ninsoarea-mi intră-n în trupul tot,
Un dans de oameni de zăpadă
Ce îmbrățișarea n-o mai pot.
La noi e iarnă pe vecie,
Doi foști nefericiți amanți,
Ia-ți înflorirea, primăvara
Și toți cocorii emigranți.
Primăvară, care-ai fost,
Nu veni, n-ai nici un rost,
Poți să pleci, suntem reci,
Iarnă ni-i pe veci.
😊😊😊😊😊
Obrajii tăi mi-s dragi
Cu ochii lor ca lacul,
În care se-oglindesc
Azurul şi copacul.
Surâsul tău mi-i drag,
Căci e ca piatra-n fund,
Sper care-noată albi
Peşti lungi cu ochi rotund.
Şi capul tău mi-i drag,
Căci e ca malu-n stuf,
Unde păianjeni dorm,
Pe zori făcute puf.
Făptura ta întreagă
De chin şi bucurie,
Nu trebuie să-mi fie,
De ce să-mi fie dragă?
😊😊😊😊😊😊
