.jpeg){kind=small}
👪
Un om fusese-o frunză și numai om cu om,
Au izbutit să crească și să se facă pom.
Că moare frunza-n ramuri, puiandră și ușure,
Copacul viețuiește și s-a-nmulţit pădure.
Tu-ți răsplătești ursita de grabnică pieire,
Făcîndu-te, din omul prigoanei, omenire.
👪
Când pleci sa te-nsoțească paza bună,
Ca un inel sticlind în dreapta ta.
Nu șovăi, nu te-ndoi, nu te-ntrista.
Purcede drept și biruie-n furtună.
Când vii, pășește slobod, râzi și cântă.
Necazul tău îl uită-ntreg pe prag.
Căci neamul trebuie sa-ți fie drag,
Si casa ta sa-ți fie zilnic sfântă.
De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!
Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?
Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?
Mereu cersim Vietii ani multi, asa-n nestire,
Ne razvratim, ne plangem de piericiunea noastra,
Si inca nu-ntelegem ca fara de iubire,
Se vestejeste Timpu-n noi, ca floarea-n glastra;
Rupt din eternitate, el vrea taram asemeni
Din care-altoiul subred sa-si traga seva noua;
Noi il primim cu gheata si-l rasadim in cremeni,
Cand Dragostea-i unica vecie data noua.
Ci-n van acum te manii pe mine si m-arunci,
Minunile iubirii n-au stavile pe lume;
Ca Lazar la auzul duioaselor porunci;
Oricand si orideunde ma vei striga pe nume,
Chiar de-as zacea in groapa cu lespedea pe mine,
Tot m-as scula din moarte ca sa alerg la tine.
Chiar de-as zacea in groapa cu lespedea pe mine,
Tot m-as scula din moarte ca sa alerg la tine.
Ce-ar mai fi de spus?...
