- Transcrie propozițiile din frazele următoare și precizează felul lor:
- a. Unu-i Ochilă pe fața pământului care vede toate și pe toți altfel de cum vede lumea cealaltă.
- b. Prima ediție a Târgului de Crăciun din Sibiu a avut loc în 2007 , când Sibiul era Capitala Culturală Europeană și a reprezentat un proiect pilot, întrucât tradiția acestui tip de eveniment nu exista în țară.
- c.Ea a plecat cu trenul, ca pe sâmbătă să ajungă la cei ce o așteptau.
- d.Mama uită atunci când un copil o uimește sau o dezamagește, că nu ea singură a plămădit acel copil.
- e. Când a terminat de vorbit, s-a bucurat toată lumea, oftând ușurată, și ne-a dat drumul acasă.
- f. Însă tocmai apare Iancu pe alee cu mingea, iar acum chiar ne strângeam vreo zece copii, cu tot cu cei care mai erau prin parc.
- h. Tabloul poate fi legat de o scrisoare pe care artistul i-a scris-o fratelui său în septembrie.
- i.Belgica a rămas timp de un an în închisoarea banchizei și a fost nevoită să devină prima expediție care a iernat în Antarctica.
- j.Știu însă că simțul umorului i s-a terminat când învăța la matematică.
- k.Din acest punct de vedere, cei vechi, care au așternut acele povești și pilde, ne arată că natura umană este până la urmă universală, indiferent de cultură, spațiu sau epocă.
- l.Punctul de reper în plimbări îl constituie de obicei iazul cu coadă de stuf, pe care fâlfâie zborul metalic, sacadat al rațelor sălbatice și apune soarele arhaic somptuos.
- m.Aveau nişte aşteptări incredibile şi credeau că vor găsi oraşe în care casele vor avea acoperişuri din aur.
- n.Uneori, când cineva e foarte important, continuă mama, omul al cărui angajat este îi cere să se ducă în altă parte, unde există o treabă specială.
2. Completează enunțul: „Bunica își iubește enorm nepoții...” , cu o propoziție subordonată, precizând și felul acesteia.
3. Completează enunțul: „Mulți au crezut... ” cu două propoziții aflate în raport de coordonare disjunctivă și precizează felul acestora.
4. Completează enunțul următor cu o propoziție subordonată circumstanțială de scop: Cu paharele pline aștept starea aceea incertă...
5. Realizează expansiunea unei funcții sintactice din enunțul de mai jos, apoi precizează felul subordonatei obținute: Muma Pădurii locuiește în codrii neatinși de topor.
6. Transcrie subordonata din fraza: Un băiat este certat pentru că nu-și controlează atitudinea. , precizează felul acesteia, apoi realizează contragerea ei.
7. Stabilește tipul raportului dintre propozițiile din fraza dată: Morarul simțea furie, deci plecă el din încăpere și observă lumea adunată.
8. Scrie opinia ta despre tradițiile românești sub forma unei fraze alcătuite dintr-o propoziție principală și două subordonate completive directe, aflate în raport de coordonare adversativă.
9. Completează enunțul Noi am pufnit în râs. cu o propoziție, în așa fel încât în fraza obținută să existe un raport de coordonare adversativă.
10. Completează cu o propoziție enunțul N-am avut niciodată o bicicletă a mea., precizând raportul sintactic din fraza astfel obținută.
11. Menționează modalitățile prin care se realizează coordonarea în următoarea frază: Învățătoarea m-a privit lung, a zâmbit puţin şi mi-a răspuns.
12. Alcătuiește o frază din două propoziții, în care substantivul grădină să aibă funcția sintactică de complement direct și să fie termen regent pentru o propoziție subordonată atributivă.
13. Transcrie subordonata din fraza: Se gândește că va obține premiul mult visat., precizează felul acesteia, apoi realizează contragerea ei.
14. Realizează expansiunea funcției sintactice subliniate în enunțul de mai jos, apoi precizează felul subordonatei obținute: Pot învăța la geografie toată lecția.
15. Alcătuiește o frază cu două propoziții, în care adverbul relativ unde să introducă o subordonată atributivă.