Cartea este o poveste alegorică despre iubire, prietenie, inocență și sensul vieții. Prin călătoria micului prinț pe diferite planete, autorul transmite valori precum:
1. Valoarea iubirii. Relația micului prinț cu trandafirul arată că iubirea adevărată înseamnă grijă, răbdare și responsabilitate. Ceea ce este cu adevărat important ,,nu se vede cu ochii, ci cu inima”. Așadar iubirea este cea care dă sens existenței.
2. Valoare prieteniei. Întâlnirea cu vulpea îl învață ce înseamnă să ,,îmblânzești”, adică să creezi legături unice între ființe. Prietenia este prezentată ca o formă de cunoaștere și de apropiere sufletească, care ne face mai buni. Ea aduce bucurie, dar și responsabilitate.
3. Valoarea inocenței și a copilăriei. Personajul vede lumea prin ochi de copil, adică sincer, curat și cu curiozitate. Autorul sugerează ideea că adulții uită esențialul, fiind prea preocupați de lucrurile materiale.
4. Valoarea cunoașterii și a reflecției. Prin vizitele pe diverse planete, el descoperă natura umană, vanitatea, mândria, singurătatea , dar și înțelepciunea. El învață că adevărata cunoaștere vine din experiență și din inimă, nu doar din rațiune.
5. Valoarea responsabilității și a devotamentului. Lecția responsabilității o învață de la vulpe: ,,Ești răspunzător pentru ceea ce ai îmblânzit”. Micul prinț își asumă responsabilitatea față de trandafirul său și înțelege sensul devotamentului.
Mesajul cărții este profund: ,,Adevărata frumusețe a lumii se vede doar cu inima, nu cu ochii.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu