Pașa Hassan de George Coșbuc (tema istoriei, eroismul)

                       Pe vodă-l zăreşte călare trecând

                        Prin şiruri, cu fulgeru-n mână.

                        În lături s-azvârle mulţimea păgână.

                        Căci vodă o împarte, cărare făcând,

                        Şi-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând,

                        Oştirea română.

                        Cu tropote roibii de spaimă pe mal

                        Rup frâiele-n zbucium şi saltă;

                        Turcimea-nvrăjbită se rupe deolaltă

                        Şi cade-n mocirlă, un val după val,

                        Iar fulgerul Sinan, izbit de pe cal,

                        Se-nchină prin baltă.

                        Hassan de sub poala pădurii acum

                        Lui Mihnea-i trimite-o poruncă:

                        În spatele-oştirii muntene s-aruncă

                        Urlând ianicerii, prin flinte şi fum,

                        Dar paşa rămâne alături de drum

                        Departe pe luncă.

                        Mihai îi zăreşte şi-alege vreo doi,

                        Se-ntoarce şi pleacă spre gloată,

                        Ca volbura toamnei se-nvârte el roată

                        Şi intră-n ordie ca lupul între oi,

                        Şi-o frânge degrabă şi-o bate-napoi

                        Şi-o vântură toată.

                        Hassan, de mirare, e negru-pământ;

                        Nu ştie de-i vis, ori aieve-i,

                        El vede cum zboară flăcăii Sucevei,

                        El vede ghiaurul că-i suflet de vânt

                        Şi-n faţă-i puterile turcilor sânt

                        Tăriile plevei.

                        Dar iată-l! E vodă, ghiaurul Mihai;

                        Aleargă năvală nebună.

                        Împrăştie singur pe câţi îi adună,

                        Cutreieră câmpul, tăind de pe cai

                        El vine spre paşă: e groază şi vai,

                        Că vine furtună.

                        – „Stai, paşă, o vorbă de-aproape să-ţi spun

                        Că nu te-am găsit nicăierea” –

                        Dar paşa-şi pierduse şi capul şi firea!

                        Cu frâul pe coamă el fuge nebun,

                        Că-n gheară de fiară şi-n gură de tun

                        Mai dulce-i pierirea.

                        Sălbaticul vodă e-n zale şi-n fier

                        Şi zalele-i zuruie crunte,

                        Gigantică poart-o cupolă pe frunte,

                        Şi vorba-i e tunet, răsufletul ger,

                        Iar barda din stânga-i ajunge la cer,

                        Şi vodă-i un munte.

                        – „Stai, paşă! Să piară azi unul din noi.” –

                        Dar paşa mai tare zoreşte;

                        Cu scările-n coapse fugaru-şi loveşte

                        Şi gâtul i-l bate cu pumnii-amândoi;

                        Cu ochii de sânge, cu barba vâlvoi

                        El zboară şoimeşte.

                        Turbanul îi cade şi-l lasă căzut;

                        Îşi rupe cu mâna vestmântul

                        Că-n largile-i haine se-mpiedică vântul

                        Şi lui i se pare că-n loc e ţinut;

                        Aleargă de groaza pieririi bătut,

                        Mănâncă pământul.

                        Şi-i dârdâie dinţii şi-i galben-pierit!

                        Dar Allah din ceruri e mare!

                        Şi-Allah îi scurtează grozava-i cărare

                        Căci paşa-i de taberi aproape sosit!

                        Spahiii din corturi se-ndeasă grăbit,

                        Să-i dea scăpare.

                        Şi-n ceasul acela Hassan a jurat

                        Să zacă de spaimă o lună,

                        Văzut-au şi beii că fuga e bună

                        Şi bietului paşă dreptate i-au dat,

                        Căci vodă ghiaurul în toţi a băgat

                        O groază nebună.