Cartea cu Apolodor de Gellu Naum (tema călătoriei, a prieteniei, a familiei, aventura)

 1. La circ, în Târgul Moşilor,

Pe gheaţa unui răcitor,

Trăia voios şi zâmbitor 

Un piguin din Labrador

Cu nume falnic şi sonor.

- Cum se numea? – Apolodor.

- Şi ce făcea? – Cânta la cor.

Deci, nu era nici scamator, 

Nici acrobat, nici dansator;

Făcea şi el ce-i mai uşor:

Cânta la cor. (Era tenor.)

Grăsuţ, curat, atrăgător

În fracul lui strălucitor, 

Aşa era Apolodor...

2. Dar într-o zi, Apolodor,

Spre deznădejdea tuturor,

A spus aşa: - Sunt foarte trist!

Îmi place viaţa de corist, 

Dar ce să fac? Mi-e dor, mi-e dor

De fraţii mei din Labrador...

O de-aş putea un ceas măcar

Să stau cu ei pe un gheţar!...

Apoi a plâns Apolodor...

3. Când l-a văzut pisoiul Tiţ

Plângând cu hohot şi sughiţ

I-a spus: -  Prietene aş da

Mustaţa şi codiţa mea,,

Aş da o litră de caimac,

Aş da orice să te împac.

Zău, nu mai plânge! Te implor...

Dar el plângea: - Mi-e dor, mi-e dor

De fraţii mei din Labrador...

4. Şi-au încercat să-l mai împace

Ariciul dăruindu-i ace,

Şi ursul cu un pumn de mure

Atunci culese din pădure,

Şi iepurele Buză-Lată

Cu fruncte dulci şi cu salată

(Colegi de-ai lui Apolodor,

maeştri-cântăreţi la cor).

Dar el plângea: - Mi-e dor, mi-e dor

De fraţii mei din Labrador...

​5. Colegii  lui Apolodor

S-au dus atunci la dirijor.

Maestrul Domilasolfa,

În haina lui de catifea 

I-a ascultat şi, gânditor,

S-a aşezat  pe-o canapea

Oftând – Sărmanul meu tenor

Se poate prăpădi de dor!

Să plece , deci, spre Labrador...

Şi a plecat Apolodor...

6. La început a fost uşor:

L-a dus spre nord l-a dus în zbor

Un avion, un bimotor.

Şi stând picior peste picior

Cânta, cânta Apolodor

Cânta cu glasu-i de tenor

Plimbându-se din nor în nor...

Dar între timp înflăcărându-l

Ameţitorul peisaj

Sări pe-o aripă cu gândul

Să dea dovadă de curaj.

Apoi cu paraşuta-n spate

Se zbengui Apolodor

Când agăţându-se de roate,

Când stând călare pe motor.

Aşa, cu zboru-i acrobatic,

Ar fi ajuns în Labrador,

Dar l-a izbit un nor zănatic

Şi a căzut Apolodor...

7. La Capul Nord, la Capul Nord,

Adăpostit într-un fiord

Şedea pe ţărm Apolodor

Posomorât şi gânditor.

Şedea pe ţărm tăcut şi trist

Acest tenor acest corist,

Şedea cu paraşuta spartă,

Fără busolă fără hartă.

În larg vuia clocotitor,

Întreg potopul apelor

Şi se jelea Apolodor...

Jelania lui Apolodor la Capul Nord

8. „O, fraţii mei din Labrador,

Adio vouă, tuturor!

Pesemne că mi-e dat să mor

Aici la ţărmul mărilor...

Şi ce păcat! Eram tenor,

Cântam frumos, cântam la cor,

O, fraţii mei din Labrador,

O, fraţii mei din Labrador

De-acuma, apele, de vor,

Îmi vor aşterne un covor

Peste nisipul de la fund

Legănător şi sclipitor,

La sânul lor să mă ascund,

Să dorm pe veci să dorm profund,

O, fraţii mei din Labrador,

O, fraţii mei din Labrador!”

9. Stătea pe ţărm Apolodor

Posomorât şi gânditor...

Dar iată iată un vapor!

E pescadorul METEOR

Cel mai de frunte pescador

Din Baltica în Labrador.

Sirena şuieră de zor:

- Heei! Cine eşti? – Un călător.

- Cum te numeşti? – Apolodor.

- Şi încotro? – Spre Labrador.

- De ce jeleşti? – Păi simt că mor

Uitat şi fără ajutor...

10. Şi i-au strigat atunci în cor,

Matrozii de pe METEOR:

„Noi te luăm, Apolodor

Că vasul nostru METEOR

E MARE ŞI ÎNCĂPĂTOR.

Ai drum ceva mai ocolit

Mergând cu noi spre răsărit,

Dar tot ajungi în Labrador.

Hai urcă-te pe pescador.. ”

Înveselit, Apolodor

Şi-a luat suindu-se pe bord,

Adio de la CAPUL NORD.

11. A fost un drum fermecător:

În zare nici un fir de nor,

Doar culmile gheţarilor

Şi pescăruşi, rotind în zbor,

Şi apa unduind uşor,

Şi vântul lin, ca un fior...

Plutea vaporul METEOR 

Încetişor, încetişor,

Plutea pe-o luminoasă cale

De aurore boreale,

Plutea pe unde de fosfor,

Şi-l străjuia, ocrotitor,

Înaltul cer multicolor.

Plutea vaporul METEOR 

Încetişor, încetişor,

Matrozii toţi cântau în cor,

Şi pe deasupra tuturor,

Îşi risipea Apolodor

Superba voce de tenor

Spre desfătarea focilor..

A fost un drum fermecător.

12. Dar, pân-la urmă se opri

În port vaporul METEOR

Şi debarcă Apolodor

La Behring, într-o bună zi...

Apoi trecând peste strâmtoare

Cu luntrea unui eschimos

Porni spre Labrador, pe jos

Porni cu mare nerăbdare...

Pe unde-a fost, nu se prea ştie

Dar, după câte-am priceput,

Se pare că a străbătut

Alaska rece şi pustie...

13. Ieraţi-mă că par uituc,

Dar s-au păstrat puţine file 

Şi-n cronica acelor zile

Sunt scrişi doar: munţii Tinkmerkpuk,

Un râu, o vale sau un sat

Şi-un nume : Castorul Bursuk

(De două ori subliniat)

Apoi caietul e pătat...

Firesc ar fi şi necesar,

Să-l întrebăm pe cronicar

De câte-a trebuit să-nfrunte

Şi să ne dea, în plus, măcar

O serie de amănunte:

De pildă, foarte însemnate

Sunt noutăţile aflate

Pe când vorbea la telefon

În nu ştiu ce localitate,

Pe malul fluviului Yukon.

Acestea nu pot fi uitate...

14. Ce noutăţi? Pe cât de pare

I-a  spus Bursuk: „În Labrador

Ai fost născut din întâmplare,

Căci nu-i picior de pinguin;

Familia Apolodor

A stat şi ea forte puţin

(Venise numai în plimbare).

Acuma, după câte-aud

s-a stabilit la Polul Sud

pe gheaţa Golfului Terror...”

Bursuk era convingător:

Se bizuia pe vechi tratate,

Pe tomurile studiate,

Pe manuscrise, pe citate,

Pe documente ştampilate.

Avea, în orice caz, dreptate.

Deci, l-a crezut Apolodor

Şi n-a mai mers spre Labrador...

15. Cu mare caznă descifrez

Ce scrie , printre ştersături:

„... Străbat Canada , prin păduri....”

„... Popas la tribul irochez...”

Apoi un rând mai înţeleg:

„... Plutim pe lacul Winnipeg... ”

Şi iar e manuscrisul ud,

Pătat, murdar, îngrozitor...

(În orice caz Apolodor

E clar că a pornit spre sud.)

16. Si iată cum, pe negândite,

S-a pomenit Apolodor

De data asta călător

De-a lungul Statelor Unite.

Iar cronica, de la-nceput

Notează speriată: „Vai,

Se ţine după mine scai, 

Tâlharul din Connecticut...

Alaltăieri, când l-am văzut

Umbla cu barbă şi mascat

Şi sta ursuz şi încruntat

Tâlharul din Connecticut...

Iar ca să fie mai temut

Purta perucă bicoloră.

Şi împuşca un om pe oră

Tâlharul din Connecticut...”

​17. Apolodor, ştiu, n-ar fi vrut,

Dar eu am cercetat şi-am scris

Ce i-a făcut şi ce i-a zis

Tâlharul din Connecticut.

Era în tren. Cum sta tăcut

Şi singur cuc Apolodor

S-a mai urcat un călător:

Tâlharul din Connecticut.

Lăsându-l gol, într-un minut, 

I-a spus apoi netam-nesam:

- Aşa... Acum te-arunc pe geam...

şi cum a zis, a şi făcut

Tâlharul din Connecticut...

18. O, ştiu!... A fost îngrozitor...

Dar n-a pierit Apolodor, 

Ci, iată-l, istovit şi gol,

Mergând spre Sud, mergând spre Pol...

Şi-a mers aşa, ceas după ceas,

Oftând la fiecare pas...

Departe fremăta uşor

Înalta boltă a pădurii:

Şi-a poposit Apolodor

În valea râului Missouri...

19. Cu glasul lui răsunător

Se jeluia Apolodor:

„Ce mi-a făcut, ce mi-a făcut

Tâlharul din Connecticut...

Aşa, cu vânătăi şi gol

Nu cred să mai ajung la Pol,

Nu cred să mai ajung la Pol...”

Missouri clipocea, uşor,

Şi el plângea, plângea de zor...

20. Iar când tăcu Apolodor

I-aduse vântul la urechi

Un huruit asurzitor:

Pocnind amarnic din motor

Un camion cu fiare vechi, 

Mai răpănos ca o cămilă,

Venea pe drum încetişor.

Şi l-a luat cu el, de milă,

Şoferul binevoitor..